Duminică, în jurul orei 22.50, pe DN 17, între localităţile Rusu Bârgăului şi Josenii Bârgăului, A.L. de 42 ani din comuna Grămeşti, judeţul Suceava, în timp ce conducea o autoutilitară, a acroşat cu partea stânga faţă un porc mistreţ care a traversat drumul, proiectându-l pe contrasens.
Animalul a fost acroşat apoi de autoturismul condus de M. I. de 27 ani din Iaşi, care circula din sens opus. Autoturismul s-a răsturnat pe un teren viran în partea sa dreaptă a sensului de mers Bistriţa-Suceava, o pasageră fiind rănită uşor, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Poliţiştii au confiscat alcool, ţigări şi pâini
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere, au desfăşurat acţiuni pe raza judeţului, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi comerţului ilicit cu produse accizabile şi de panificaţie.
Poliţiştii au verificat 12 societăţi comerciale şi 33 mijloace de transport, fiind aplicate 18 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 7.000 lei. De asemenea, complementar au fost confiscaţi 22 litri de băuturi spirtoase şi suma de 618 lei.
În urma verificărilor, au fost constatate 4 infracţiuni, din care trei de evaziune fiscală şi o infracţiune de contrabandă.
Pe raza localităţii Prundu Bârgăului, a fost depistată o autoutilitară aparţinând unei societăţi comerciale din Bistriţa, în interiorul căreia au fost identificate fără documente legale 109 pâini de 0,600 gr/fiecare, în valoare de 218 lei. Extinzându-se verificările, poliţiştii au descoperit şi faptul că reprezentantul firmei ţinea o evidenţă contabilă dublă a livrărilor efectuate în perioada martie – septembrie cu mijlocul de transport menţionat. Urmare a aspectelor constatate, faţă de administratorul societăţii comerciale se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Cu ocazia verificărilor la o societate comercială din Mureşenii Bârgăului, au fost identificate 196 pachete de ţigări de provenienţă din Ucraina, deţinute în scop comercial, fără documente legale de provenienţă. Cantitatea de ţigarete a fost indisponibilizată, cercetările continuând sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Valoarea bunurilor indisponibilizate este de 1.960 lei.
Urmărit la nivel naţional, depistat la Budacu de Sus
În urma unei acţiuni organizate de Serviciul de Investigaţii Criminale, împreună cu Secţia nr. 1 de Poliţie Rurală Bistriţa, pe raza localităţii Budacu de Sus a fost depistat M.A. de 31 ani, urmărit naţional.
Bărbatul deţine un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis în 12 septembrie a.c., fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. El a fost încarcerat în Penitenciarul Bistriţa.
de mentionat. porcul mistret era angajat intr-o trecere neregulamentara.
pai atunci sa suporte costurile si sa plateasca
MISTRETUL …. ERA ” AGENT SUB ACOPERIRE” LA ANAF ?