Actualitate

Medicii de familie din judeţ refuză contractul cu CJAS. În ce fel protestează

Asociaţia Profesională a Medicilor de Familie/Medicină Generală şi Patronatul Medicilor de Familie Bistriţa-Năsăud au decis, în urma unei şedinţe la care au participat peste 70% dintre medicii de familie din judeţ să nu semneze actul adiţional de prelungire a contractului-cadru pe anul 2018, informează cele două organizaţii printr-un comunicat semnat de dr. Dumitru Niculai, preşedintele APMF/MG şi dr. Gabriel Munteanu, preşedinte PMFBN (foto).

În cadrul şedinţei care a avut loc miercuri, 3 ianuarie 2018, medicii de familie au decis că nu vor elibera acte decontate de CJAS Bistriţa-Năsăud, adică nici reţete compensate, nici bilete de trimitere clinice şi paraclinice.

„Pentru că pacienţii noştri sunt importanţi pentru noi, am decis să furnizăm consultaţii medicale gratuite, deşi nu vom fi în contract cu CJAS în perioada următoare. Dorim, prin această decizie, ca impactul asupra pacienţilor să fie cât mai redus pe perioada protestului nostru”, se arată în comunicat.

Cele două organizaţii profesionale ale medicilor reamintesc faptul că, de peste 6 luni, se poartă discuţii la nivel naţional cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi cu cei ai Ministerului Sănătăţii privind debirocratizarea profesiei, rezolvarea problemelor sistemului informatic, revizuirea protocoalelor medicale care îngrădesc independenţa profesională a medicului de familie şi pun pacienţii inutil pe drumuri şi creşterea finanţării medicinei primare.

„Am ajuns la această decizie deoarece în cursul acestor discuţii ne-am lovit de indiferenţa şi incapacitatea CNAS de a rezolva cererile noastre. Sperăm ca decidenţii să rezolve cât mai curând problemele de mai sus pentru a limita disfuncţionalităţile din sistem”, se mai arată în comunicat.

Conform datelor furnizate de CJAS Bistrița-Năsăud, au semnat actul adițional de prelungire a contractului-cadru 46 de medici de familie din 137, adică 34%. 66% dintre ei au decis să nu semneze.

Potrivit unei decizii a Consiliului Judeţean şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, medicii care lucrează în Policlinica Bistriţa vor elibera reţete şi bilete de trimitere pentru pacienţi în perioada în care medicii de familie continuă protestele.

14 comentarii

  • si daca eu ca si pacient inscris la dr de familie, am nevoie de retea compensata fiind bolnav cronic, inscris pe lista Dvs, si va dau in judecata fiindca imi refuzati un drept fata de care avem un contract civil???? si va cer niste daune asa….frumusele, ca hai sa fim seriosi, cu totii aveti si alte surse de venit tot din sistemul medical,iar in afara ca scrieti retete si trei pilule……sa fim seriosi. Ar trebui sa se compenseze retetele intr-un mod direct si automat la farmacie in baza unor acte intocmite de medicii specialist, fara a mai fi nevoie sa faci sluj la doctorii de familie, care au 4 ore pe saptamana si te executa pe banda rulanta. Chestia cu sistemul ala electronic este intradevar reala, si se chinuie doctorii cu el,dar nu este singurul sistem naspa, si trebuia de mai de mult sa se revolte.Dar pana la un punc le-a convenit….

  • dati-ne cabinetele medicilor care au semnat noul contract pentru a putea ca in cel mai scurt timp sa ne putem face cerere de transfer catre cjs. bistrita-nasaud

  • Stimate pacient,
    Aveti,fara indoiala,multe drepturi in relatia cu medicul de familie,iar noi ne straduim sa vi le respectam;modul acesta de abordare insa (doctore,ai contract civil cu mine,te dau in judecata daca nu-mi dai…),fara indoiala posibil in relatia medic-pacient(trebuie sa ne asteptam si la asa ceva),cred ca este unul care nu va va aduce prea multe lucruri bune.
    Mai intai ca reteta vi se face pe banii CAS,in virtutea unui contract cu aceasta institutie.Daca medicul nu are contract cu CAS,nu va poate face reteta,deoarece nu este inscris in sistemul informatic iar acesta nu va putea valida reteta.Asadar nu vad nicio modalitate prin care medicul poate fi facut responsabil ca nu v-a facut reteta.Iar sa ne oblige cineva sa facem un contract,cu CAS sau cu oricine altcineva,indiferent de conditii,cred ca este absurd.Asadar demersul Dvs in justitie este sortit esecului
    Mai mult,modul acesta de a pune problemele este unul (da,posibil,la care aveti dreptul,dar) care dovedeste ca in ochii Dvs medicul de familie nu inseamna cine stie ce,
    lucru vizibil si din descrierea facuta de Dvs(„da o reteta,trei pilule si cam asta e tot”)
    Un astfel de mod de a vedea lucrurile ignora complexitatea deosebita a actului medical din medicina de familie (uneori implicand ecografie,laborator si altele ),ignora toate serviciile care se fac in societate de catre medicii de familie si care sunt recunoscute de toata lumea ( si ar trebui sa fie si de Dvs) ,si va sfarsi prin a face si alti medici sa plece spre alte zone,unde suntem mai respectati
    Nu in ultimul rand,medicul de familie este o persoana care este in acea pozitie pentru a va face bine,pentru a va ajuta,atata cat poate.Daca doriti sa raspundeti in aceasta modalitate,va las sa decideti Dvs daca un raspuns cu rau la bine este potrivit sau nu si daca poate aduce cuiva ceva bun ( din punct de vedere al credintei crestine)
    Daca doriti sa va pastrati medicii trebuie sa schimbati putin aceasta optica si sa incepeti sa ii respectati mai mult

    dr Farc Ovidiu
    medic de familie
    doctorand in imunologie
    tumorala

    • cu tot respectul pentru acest minunat domeniu si pentru aceia care se pun in slujba sanatatii noastre, dar credeti-ma stimate domn doctor ca exista cabinete medicale de familie cu program 2 zile/saptamana cate 3 ore, in care se inghesuie zeci de pacienti pe banda rulanta, nu se fac consultatii nici macre cele cu stetoscopul daca sunt prea multi pacienti, sau daca cumva copii plang din lipsa de rabdare sau ca n-are doctorul chef de miorlaiei, exista cabinete atat de mici incat stai ca sarmaua , iar doamna doctor isi tine in acelasi spatiu muraturile, papucii uzati, carucioarele nepotilor si altele.Si asta in mijlocul municipiului. Si atunci ma intreb pentru ce sa primeasac mai mult de la stat cand nici macar bruma aia de regula a igienei unui cabinet nu este respectata???? Poate ar fi bine sa ne spuneti cat primesc medicii de familie de la CAs, ca poate avem noi informatii gresite. Oricum loc de mai bine este, dar sa nu eliberezi retete compensate…….sunt curios daca parintilor lor sau nemurilor lor le refuza acest drept!!!!Trist. Medicul de familie ar trebui sa fie de familie !!!!

  • d-le doctor,fiti va rog mai explicit si enumerati toate serviciile care sunt efectuate de catre medicii de familie si cu ce aparatura ar trebui sa fie dotat cabinetul unui medic care se respecta prin natura profesiei.

    • Stimate d-le Ioan,
      Serviciile sunt cele stipulate de contractul cadru
      -Servicii curative-consultatii acute,consultatii cronice
      -Servicii profilactice-vaccinuri,bilanturi la copii si adulti,gravide
      -activitati de suport(adeverinte,certificate de deces,prenuptiale s.a.).Alte activitati
      conform contractului cadru
      Dotarea minima-pat tensiometru,stetoscop,calculator,termometre…la care se poate adauga daca medicul doreste sa ofere aceste servicii:EKG;Ecograf;Analizoare-biochimie,imunologie,coagulare.glicemie..
      Exista cabinete,nu multe,care au si aceste dotari suplimentare.Tendinta este de se introduce pe scare tot mai larga ecografia,spre exemplu,dar aceasta evolutie e lenta si depinde de dorinta si ambitiile fiecarui medic

  • Este dureros ca din nou romanii nu realizeaza ca autoritatile sfideaza si ridiculizeaza o categorie profesionala, isi bat joc de o parte din cetatenii Romaniei! Acestea au incercat sa le bage medicilor de familie pumnul pe gat si n-au reusit…
    Acum, noi, in loc sa ne sustinem medicii de familie, ca acolo mergem sa ne vaietam cand ne deranjeaza ceva…. ii hulim si ne indreptam impotriva lor! Nimeni nu ii poate obliga pe medici sa munceasca doar in conditiile impuse de niste hoti. Trist este ca cetatenii nu pricep ca nu medicii de familie sunt de vina, acestia isi vor face treaba, vor oferi consultatii gratuite (voluntariat), compensarea retetelor nu e treba lor… de medici… e a statului care nu ofera medicilor conditiile sa isi faca treaba si le incalca si pacientilor dreptul de a beneficia de asigurarea de sanatate pe care o plateste….
    Mesajul transmis medicilor este ca munca lor nu e importanta … altfel cum pot trece 6 luni fara sa se gaseasca solutii pentru incheierea unui contract? Culmea e ca legile justitiei se rezolva in cateva zile, majorarile salariale ale alesilor nostri in cateva secunde, pensii speciale pentru acestia si altele…. dar un contract intre un medic de famile si casa de sanatate nu s-a putut negocia in 6 luni!!!!!!!!!!!!!!!
    Ma revolt ca grija autoritatilor este doar majorarea si retinerea contributiilor la sanatate nu si faptul ca noi nu beneficiem de reduceri si gratuitati conform asigurarii de sanatate si ma mai revolt cat de amarati suntem noi romanii, ca de fiecare data, in loc sa ne sustinem intre noi, jucam exact asa cum se asteapta de la noi…
    Dezbinarea merge din plin… privati contra bugetari, pacienti contra doctori, etc…
    Da Doamne, romanului minte!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Am ajuns sa le plingem de mila doctorilor……sau mai rău au ajuns doctorii sa-si plinga de mila sau de mila sau respectul ptr pacient
    …..aoleoooooo….traim ultimile zile.

  • Stimate d-le Radu,

    Din pacate,cele scrise de Dvs sunt adevarate cu privire la multe cabinete.Un medic merita respectul Dvs daca intr-adevar face aceste lucruri pentru pacient despre care mentionam.Acolo unde situatia este asa cum ati descris-o,medicul nu are alta varianta decat sa schimbe ceva,fie prin management mai bun,fie prin a-i pasa mai mult de pacient
    Dar,daca urmariti solicitarile medicilor,veti vedea ca noi punem aceasta situatie si pe seama birocratiei imense care ni se cere,cu amenzi pe masura daca nu este facuta.Sunt medici la care nu le pasa si sunt medici care sufera pentru ca din aceste ratiuni care tin de absurditatile sistemului actual nu va pot oferi servicii de calitatea pe care ar dori sa v-o ofere.Acestia din urma merita intr-adevar respectul Dvs,iar ceilalti ar trebui sa …schimbe ceva
    Un medic nu ar trebui atacat daca in aceasta perioada nu va scrie compensat,deoarece este greva,care oricum nu va dura mult,dar poate fi atacat,si pe buna dreptate ,daca face un act medical slab sau cu greseli Aceasta nu se mai cheama a raspunde cu rau la bine,ci a astepta in mod corect sa fii tratat ca un OM, de catre cei care trebuie sa o faca

    Cu respect

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.