Bicicliștii vor să îi oprească pe șoferi să mai parcheze pe pista de pe strada Dornei și cer municipalității să investească 100.000 de lei din bani publici în montarea unor elemente de despărțire separatoare între pistele de biciclete și partea carosabilă auto pe toată lungimea pistei de biciclete de pe strada Dornei.
Este vorba de porțiunea cuprinsă între intersecția cu st. Barbu Ștefănescu Delavrancea până la intrarea pe str. Gheorghe Șincai, respectiv intersecția cu Piață Centrală.
”Aceste elemente de despărțire nu ar trebui să fie stâlpi de plastic așa cum există deja montați în alte zone din Bistrița întrucât aceștia s-au dovedid a aduce mai multe dezavantaje, ci ar trebui să fie simple elemente de joasă înălțime separatoare care să fie încastrate în asfalt și să aibă elemente cu vopsea reflectorizantă. Aceste separatoare să fie din material de cauciuc sau plastic reciclat cu o duritate minimă astfel încât să fie durabile și să absoarbă potențialele șocuri”, se arată în solicitarea din proiectul de bugetare participativă.
Potrivit inițiatorilor, implementarea elementelor de despărțire între pistele de biciclete și partea carosabila auto în această zonă este importantă din mai multe puncte de vedere:
- Siguranța cicliștilor: separarea clară a pistelor de biciclete de traficul auto reduce riscul de accidente. Într-un context rutier unde ciclismul este încă în dezvoltare, protejarea cicliștilor este esențială pentru încurajarea utilizării bicicletei.
- Încurajarea utilizării bicicletei: o infrastructură sigură și bine delimitată poate încuraja mai mulți oameni să folosească bicicleta ca mijloc de transport. Aceasta poate contribui la reducerea congestiei traficului și la îmbunătățirea calității aerului.
- Reducerea poluării: prin promovarea ciclismului, se poate reduce utilizarea autoturismelor, ceea ce duce la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării aerului.
- Promovarea unui stil de viață sănătos: bicicleta este un mijloc de transport activ care contribuie la sănătatea fizică a utilizatorilor. Infrastructura sigură și confortabilă poate încuraja oamenii să adopte un stil de viață mai activ.
- Organizarea traficului: elementele de despărțire ajută la organizarea mai eficientă a traficului, reducând posibilitatea de conflicte între vehiculele motorizate și bicicliști.
- Îmbunătățirea infrastructurii urbane: o infrastructură bine planificată și implementată, care include piste de biciclete separate, poate crește atractivitatea și valoarea estetică a spațiilor urbane, contribuind la dezvoltarea durabilă a orașelor.
Durata estimată de implementare a proiectului este de aproximativ 6 luni.
Decît să cheltuim 100 mii nu mai bine punem localii la treabă ? Să amendeze și să ridice mașini toată ziua . Și uite așa aducem bani la buget în loc să cheltuim .Și ne mai și civilizăm ,măcar o parte din noi, că sînt o grămadă care au nesimțirea în adn de nici prin operație nu le o poți scoate .
Ma bucur ca mai sunt oameni care și gândesc! Intr-adevar asta este soluția!
Care e?
Sunt de acord cu aceste plastice?
Proiectul nu a fost făcut bine de la început!
În țara bicicletelor, Danemarca, pistele nu sunt trasate pe asfalt!
Sunt făcute la aceeași înălțime ca și trotuarul, adică e bordură între șosea și pista pt biciclete.
În unele zone sunt 3 nivele;, adică jos mașinile, mai sus bicicletele, mai sus trotuarul.
Deci, proiectul trebuia făcut așa: – înălțarea pistei pt biciclete la nivelul la care e trotuarul!
Adrian C.- „in unele zone sunt 3 nivele”. Nivelele acestea sunt cu laser sau optice?
Nivelele sunt niste dispozitive, cladirile au niveluri.
Face-ti un raport intre autoturisme si biciclete,da-ti Cezarului ce este al Cezarului, sunt cateva bicicletele care vor sa rastoarne valorile in urbea noastra care candva era frumoasa!
Si care ar fi valorile acelea minunate „in urbea noastra frumoasa”? Masini pe trotuare si parcate in sensurile giratorii?
Ion nume de slugă, tu ai răsturnat valorile gramaticii, nu trebuia să abandonezi școala după 4 clase!
Soluția este să le desființați.
În aceasta situație este și str.Granicerilor.Masinile sunt parcate pe pista de biciclete pe toată lungimea tronsonului. Este necesara montarea unor separatoare .
Păi oare de ce sunt parcate?? Pt ca 50 % din locurile de parcare au fost desființate pt piste de biciclete. Iar raportul de biciclete vs mașini nu are rost să-l discutăm. La fel cum bulevardul Decebal, Năsăudului si etc cândva erau două benzi plus mașini parcate pe margine. Acum ? O făcut un rahat. Bandă pt bus. Ca vai mult se circulă si cu busul. Ca mai are un pic TRX și da faliment.
În primul rând trebuia să facă parcări și pe urmă să proiecteze pistele de biciclete. La taxele plătite de proprietari de mașini au și ei dreptul la parcări .Eu nu am nimic cu bicicliști . Pe str Împăratul Traian unde se află Policlinica nu sunt locuri de parcare, în curte locurile sunt ocupate de cadrele medicale cum e normal, ( dar nu o să facă naveta spital- policlinică cu bicicleta)
Locul pistelor de biciclete este peste linie nu pe străzile şi aşa foarte înguste din Centru.
Ești deștept rău. Și care vrea sa meargă în centru sau la spital merg roata peste linie? Sa numai spunem Selgros sau piața de la ruși.
Paul este foarte simplu pistele de peste linie sunt foarte bune şi nu supără pe nimeni în schimb pistele din Centru enervează pe toată lumea.
Iar vii cu inepțiile tale? De unde știi că supără pe toată lumea? I-ai întrebat pe toți?
După cum se vede şi din poze comânjala pe astfalt numită pompos pistă de biciclete de pe strada Dornei este extrem de periculoasă vedeți rampa de scurgere a apei partea de astfalt mai închisă la culoare . Eu nu aş recomanda la niciun biciclist să meargă pe acolo când plouă.
În plus ca situția să fie şi mai periculoasă pe Dornei au rămas uitate celebrele săritori imense pentru care Bistrița a devenit candidată la Premile Darwin 😀
Centrul orasului moare… Comerciantii mor, turismul moare, nu am nici un motiv sa ma mai duc in centru. De fapt si daca ma duc nu am unde sa parchez. In Bistrita traficul era mult mai fluid inainte de infiintarea acestor piste de biciclete pe care rareori vezi cate un biciclist. Cand vremea e mohorata ce sa mai vorbim. Degeaba spargi doua dormitoare, faci din ele sufragerie ultimul racnet, dar nu mai ai unde sa dormi! Ne prefacem ca nu vedem dar de ce toata lumea merge la Mall? Pentru ca au unde sa parcheze. Cu siguranta o sa imi iau hate pe comentariul asta, dar asta e realitatea.