„Micii” turnători de ieri, „marii” bărbaţi politici de azi

Unul dintre „micii” turnători la Securitate este actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu. Potrivit CNAS, pe vremea când era elev la Liceul „Liviu Rebreanu” din Reşiţa a fost recrutat „în problema tineret” pentru „acoperirea informativă a grupului de elevi din acest obiectiv”. Documentele scoase la lumină în 2012 de CNSAS arată că i-a fost atribuit numele de cod „Papaiani” cu care semna rapoarte despre colegii care ascultau muzică străină şi „aduceau elogii Occidentului”. Minor fiind, fireşte că nu i s-a atribuit calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii. Nici măcar criminalii minori nu fac închisoare, sunt trimişi în centre de corecţie. Era doar un „mic turnător”, o „victimă” a propriei sale frici, dacă ar fi să îl citez pe Marius Oprea, care crede că în comunism oamenilor li s-a inoculat încă de la cele mai fragede vârste sentimentul de teamă.

Aş putea fi de acord cu Marius Oprea dacă „micii” turnători ai comunismului ar fi intrat în era libertăţii cu puţină decenţă, văzându-şi liniştiţi de vieţile şi carierele lor construite prin muncă, însă – ce să vezi? – ei au devenit nişte „mari” oameni politici. Nici nu a venit bine libertatea peste noi că unul ca Dorin Popescu a şi dat din coate să intre într-un partid istoric cum e PNL. Rapid s-a învârtit şi a ajuns preşedinte, apoi prefect, apoi deputat. În toţi aceşti 25 de ani, când a pierdut controlul în PNL, s-a dus la PC, apoi iar s-a întors în PNL şi când iar a pierdut controlul, a zbanghit-o la PLR, doar, doar va conta din nou ca un „mare” om politic ce se crede.

În realitate însă, dintr-un „mare” investitor care a eşuat lamentabil cu Elvila, din iniţiator al Clubului oamenilor de afaceri care s-a închis, a ajuns un dependent de bani publici pe care i-a încasat lunar fie de la Prefectură, fie de la Parlament, fie de la Consiliul Judeţean. În 2012, a urlat pe la mitingurile anti PDL ca un sindicalist din tabăra lui Bloos, mort de foame după o lună de greve, a stat în vânt şi ploaie în faţa Palatului Administrativ cu pancarte în mână sperând că va pleca Băsescu. Şi-a primit recompensa cu vârf şi îndesat. Anul 2012, l-a adus, bine merci, într-un nou jilţ plătit cu foarte mulţi bani publici, cel de vicepreşedinte al CJ. Ce-i drept, eu, una, nu cred că i-a convenit prea mult postura de a şaptea roată la căruţă, dar salariul, Dusterul nou care-l duce până peste drum, pe Cerbului, să ia masa de prânz, şoferul care îl aşteaptă la poartă, panglicile pe care le taie, cu mesele aferente, vizitele în teritoriu (tot cu mese), fotograful personal angajat pe la vreo obscură ADI, parcă l-au mai făcut să uite că nu e vioara întâi, nu pentru mult timp însă.

În 2014, când s-a format noul PNL, brusc Dorin Popescu şi-a dat seama că e de rău, pentru el, evident. Mulţi nu ştiţi, de unde i se trage „revelaţia”, însă vă voi aminti eu fiindcă am în cap tabloul complet de acum vreo 10-15 ani fiindcă am stat zile întregi prin săli de judecată ca să aflu adevărul şi să scriu despre subiect. Marea supărare a lui Dorin Popescu nu era legată de dispariţia PNL sau de faptul că dreapta românească e în pericol. El pur şi simplu nu mai poate respira acelaşi aer cu Ioan Oltean fiindcă a existat un moment în care doi oameni din preajma deputatului ex-PDL, actual PNL au făcut închisoare- se zice – din cauza lui Dorin Popescu care i-ar fi turnat puţin pe la Daniel Morar, la vremea aceea procuror anticorupţie pe la Cluj. A fost mare tămbălău la vremea respectivă. Cei doi au fost eliberaţi, statul român le-a plătit bani grei daune materiale şi morale. Cert este că Ioan Oltean şi Dorin Popescu au devenit, de atunci, duşmani de moarte. Aşa că, silit de împrejurări, şi dornic să fie iar „mare”, Dorin Popescu a decis că e momentul să toace liberalii, să-i decimeze şi să-i mute pe cei mai slabi de înger la PLR. Cu nişte bani de la Guvern, cu intervenţia „divină” a celor de la etajul întâi care au transformat sala 15 în sediu de partid, a reuşit să strângă o mână de trădători de vocaţie cu care s-a făcut în cel mai jalnic mod de râs la alegerile prezidenţiale.

Cum tic-tac sună tot mai tare, cum vine 2016 şi Dorin Popescu nu are cu ce impresiona PSD ca să fie „pus” iar pe vreo listă, de la fantomaticul PLR cu sediul veşnic gol şi cu activitate zero barat au început să curgă comunicate. În mod normal, ar fi trebuit să le arunc în ghenă, fiind prost scrise şi emanate de nişte neica nimeni. Dacă ştim exact cine semnează comunicatele PNL sau PSD, de la obscurii cu pricina numiţi PLR nu am aflat cine e autorul de inepţii. Naiba ne-a pus să le publicăm jena infiorătoare de comunicat, scrisă cu talpa de la piciorul stâng. Dar asta este, am publicat-o! O serie de citori Timp Online au postat comentarii în care au făcut trimitere la calitatea de „mic” turnător a lui Dorin Popescu. Oamenii au dat şi link pe CNSAS ca să fie clar pentru toată lumea că nu vorbesc să se audă. Profund deranjat, vicele m-a adordat într-o zi în faţa CJ să-mi spună că e „inadmisibil să-i fie pătată onoarea” (chit că documentul e din 2012 postat pe site-ul CNSAS şi a scris aproape toată presa locală despre el) şi că mă va da în judecată pentru aceste comentarii fiindcă răspund juridic. Am citit în privirea lui un fel de dorinţă de negociere de tipul „dacă tu îmi dai IP-urile de pe care s-a comentat, nu te mai dau”. M-am făcut că nu înţeleg, aşa că l-am sfătuit să facă ce îi dictează conştiinţa, iar conştiinţa sa de „mare” om politic l-a îndemnat să dea în judecată Timp Online şi să ne ceară daune de 10.000 de lei. La atât şi-a evaluat onoarea.

În opinia mea însă, onoarea e nepreţuită. Am scris acest text pentru ca Dorin Popescu, alias „Papaiani”, să mă dea în judecată pe mine, Cristiana Sabău, cea care a mai câştigat un proces împotriva lui pe vremea când era mare preşedinte al PNL şi uita să-şi plătească mesele de partid pe la restaurantele unde petrecărea până dimineaţa. Atunci mi-a cerut un miliard de lei vechi. Fiind şef la PNL, un partid istoric glorios, onoarea lui valora mai mult. Acum, fiind şef la un partid inexistent, cu trei primari trădători care nu ştiu nici ei ce vor şi cu cine vor, văd că onoarea lui nu mai valorează atât de mult. Şi eu care credeam că oamenii, pe măsură ce dobândesc experienţă, sunt tot mai valoroşi! Uite că m-am înşelat din nou.

PS. Aud, prin târg, că un anume Florin Puţura – despre care nu am înţeles exact ce fel de frunze taie şi pentru ce câini – vrea şi el să mă dea în judecată tot pentru nu ştiu ce comentarii postate de alţii la adresa lui. Îl rog să o facă azi ca să aplic metoda „Croitoraşului cel viteaz”, adică doi dintr-o lovitură.

Cristiana Sabău