Ovidiu Creţu a profitat de ocazie şi i-a spus consilierului PDL Mihai Sărmăşan că, în sfârşit, Primăria Bistriţa are acces la aceste informaţii înainte ca ele „să apară pe site”, motiv pentru care municipalitatea a depus deja proiectele.
„Nu mai suntem în situaţia în care eram în anii trecuţi. Alţii (primăriile conduse de edili PDL -n.r.) ştiau cu mult înaintea noastră că urmează să se deschidă o sesiune de proiecte şi aşa luau tot fără să mai rămână ceva şi pentru cei care aşteptau ca informaţiile să fie publice. Acum nu mai suntem în această situaţie. Am primit informaţiile înainte să apară pe site şi am depus proiectele. Vă mulţumim, totuşi, că ne-aţi anunţat”, a declarat primarul Ovidiu Creţu.
as vrea si eu sa vad aceste blocuri reabilitate din fonduri europene. cretu tot bate din gura, dar nimic concret. de proiecte uitate prin sertarele primariei suntem satuli cu totii.
cretule unde sunt acele blocuri?
lasa mai ca macar asta pune in discutii probleme cu care se confrunta orasul. mai degraba vedem la usl persoane incompetente.
lasa mah ca or fii mai brezi pesede-i…:))))
Prin ce ironie a sortii a ajuns sa vorbeasca acest incompetent la masa Consiliului Local? Soarta urbei nu ar trebui hotarata de cei mai competenti dintre noi? … Ce prezenta pescareasca are acest om la sedinta legislativului local!
cu ce drept judecati voi acest baiat? dati din gura ca atat cunoasteti.
pai asa a ajuns el consilier….a dat din gura la cine trebuia…
cred ca a ajuns consilier pe munca lui, nu ca altii care astepta pe la usi. e tanar, are timp sa invete multe
da….invata pe pielea noastra…pe banii nostri…pe nervii nostri…
mdeh,lozinca cu ” e tanar,are timp sa invete ” nu cred ca ne ajuta pe noi,exista tineri care stiu deja,dar …totul tine de timp si imprejurari,poate ei nu au fost promovati de nimeni…pana invata el,noi nu avem decat de pierdut…