Actualitate Recomandări

Ministrul Vasile Dîncu, despre drona prăbușită la Tărpiu. ”Prima dată am crezut că este o glumă”

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat că drona prăbuşită la Tărpiu, comuna Dumitra, este una care are rolul de a cerceta şi de a aduna informaţii şi că un sătean a fost cel care l-a anunţat de apariţia obiectului, având în vedere că incidentul s-a produs la câteva sate distanţă de localitatea sa natală. Dîncu a explicat că iniţial a crezut că este o glumă a clubului de aeromodele.

Vasile Dîncu a declarat la Digi 24 că o echipă face analiza dronei prăbuşite în Bistriţa-Năsăud. ”Avem o echipă care face analiza, este într-adevăr o dronă. La început eu am crezut, fiind în Bistriţa, fiindcă zona în care a căzut e aproape de locul unde m-am născut eu, la câteva localităţi distanţă, m-am gândit că este o glumă a unui club de aeromodele din zona Bistriţei pentru că acolo am avut aeromodelişti foarte buni şi ştiu că sunt foarte hâtri oamenii din zonă şi m-am gândit să nu fie vreo glumă. Nu era o glumă, totuşi. Pe mine m-a anunţat un sătean, m-a anunţat direct, atunci când s-a întâmplat şi prima dată am crezut că este o glumă”, a afirmat Vasile Dîncu. 

Ministrul Apărării a mai spus că drona nu avea explozibil de autodistrugere. ”Nu era o dronă foarte mare, e o jucărie de dronă. Un metru şi ceva are. Este o dronă de cercetare-informaţii. A fost identificat tipul. Nu este cum a început propaganda rusă, deja am văzut pe Tik Tok sau pe o altă reţea de socializare că e o dronă cu explozibil. Nu este, e o dronă care a căzut acolo în nişte răchiţele şi care a fost adusă de copii în sat şi nu era periculoasă. Evident, nu ştim de unde, este de fabricaţie sovietică şi nu există în dotarea armatelor în acest moment. Este un alt tip de dronă, faţă de cea care a ajuns la Zagreb care e mult mai mare, de 14 metri, dar era scoasă din uz, de fapt, după 1989. Acum noi am intrat în legătură şi cu reprezentanţii Ucrainei, încearcă şi ei să obţină informaţii, să vadă de unde a plecat şi să identifice locul. Este clar că e o dronă care venea de pe teritoriul lor fiindcă nu are o autonomie de zbor foarte mare, putea să vină doar de undeva din zona Carpaţilor”, a declarat Dîncu.  

5 comentarii

  • Vosi, și noi am crezut că e doar o glumă în momentul în care am auzit că matale ești propunerea de ministru pentru Ministerul Apărării. Din păcate, după cum se vede, n-a fost glumă, ci cruda realitate a unei țări în care totul se întâmplă pe dos: un sociolog pus în fruntea Ministerului Apărării, un militar limitat intelectual, cu toată lucrarea sa de doctorat plagiată, în poziția de prim-ministru! Lista poate continua, majoritatea ministerelor se găsesc exact în aceeași anomalie pur românească, inși care n-au treabă cu specificul ministerului în cauză, dar cu toate acestea numiți în funcție. Probabil, răspunsul îl putem căuta și găsi la mirificile și „grijuliile” servicii secrete. Ele călăresc țara prin tot felul de caricaturi de politicieni! Deci, stai rilex Vosi, România creată de voi este o glumă! Nu te incriminăm că ai crezut inițial că e vorba de o glumă! Ăștia sunteți voi, niște glume de politicieni, asta ne și oferiți! Doamne apără și ne păzește de război, sunteți primii care vă luați catrafusele și fugiți! Poate în rusia, nu sunteți departe de apucăturile, corupția, mafiotismul, metehnele și populismul ălora, doar că nu a fost impusă încă dictatura! Având în vedere cum promovați băieții și fetele cu reale conexiuni cu serviciile secrete, cum vă promovați în funcții pretenarii, cum înțesați toate instituțiile numai cu insalubri, cum îngemânați justiția cu politicul și favorizați corupția și grupurile mafiote etc. nu sunteți departe deloc de ei. Cam tot același tip de năravuri au și ei! Dacă-i fi la fel de bun strateg militar cum ești bun orator… ar fi ceva! Îndoi-m-aș! La întrebarea unui jurnalist mai obraznic, ce-l recomandă pentru această poziție, răspunsul a fost unul tragic-comic: efectuarea stagiului militar! Deci, e suficient, nu-i așa dom# jeneral sociolog?! Facem haz de necaz, asta ne-a mai rămas!

  • Acest tip de drone Orlan-10 se folosesc pentru spionaj sau marcarea tintelor, respectiv ghidarea acestora spre obiective. Data de fabricatie este 2010 amintita si in alte comentarii. O explicatie plauzibila pentru zona in care a fost gasita ar putea fi datorata exercitiilor militare realizate U.S. FORCE deasupra acestor judete!

  • Când un politician spune prostii nu-l suspectați – cu condescendență – că vrea să escamoteze adevărul, crezându-ne fraieri.
    El chiar atâta poate și crede – să spună prostii, fiind mai prost decât adrisanții lui.
    De ce am crede altfel, văzând toți tălâmbii care se exprimă politic public ?
    Asta și când vorbește în meseria lui (de-o fi având vreuna), nu spune nimic, ci doar macină vorbe goale !

  • Avem atatia specialisti in tara asta si culmea se reprofileaza din mers! Pana mai ieri erau virusologi, acuma sunt experti in razboi. Oameni buni, ganditi un pic, ce rezervor poate avea acea drona? Eu zic un maxim 200ml. Putea veni acea drona din Ucraina sau Rusia!
    Stabiliti un perimetru de 50km si veti gasi si proprietarul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.