Politică

Bogdan Ivan, despre arhivarea electronică, aplicația unică și internet în zone izolate

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a emis ordinul care stabileşte criterii transparente şi simple pentru arhivarea electronică în România.

”Ştim cu toţii că astăzi, ca să poţi să închizi ciclul arhivării electronice, într-o companie privată sau instituţie publică, trebuia ca la final să printezi un document pe care ulterior să îl arhivezi într-un document în format fizic. Ei bine, de acum s-au creat reguli noi. Am adus România, după mai bine de 10 ani în care nu am avut modificări şi actualizări de legislaţie, într-o zonă în care suntem pe acelaşi tipar al legislaţiei europene, în special în reglementarea eIDAS. Companiile, instituţiile publice din România nu vor mai fi nevoie să îşi printeze şi să arhiveze documentele, ci vor putea, în baza unei semnături electronice şi a unui mecanism foarte simplu şi acreditat de ADR să aibă întreg circuitul documentelor în format electronic digital”, a anunțat Bogdan Ivan.

El a menționat: ”Arhivarea documentelor pentru companii și administrația publică, în format digital! Simplu și rapid, pe model european! Până acum, ca să poţi să închizi ciclul arhivării, într-o companie privată sau instituţie publică, era nevoie să printezi un document, pe care ulterior să îl arhivezi în format fizic. De acum, avem reguli noi, mai simple, pentru o eficiență mai mare și nu mai printăm documentele digitale”.

Aplicaţia Unică a Statului, de la anul

Bogdan Ivan a anunţat că Aplicaţia Unică a Statului va avea primele servicii funcţionale la începutul anului viitor. ”Noi am semnat contractul pentru execuţia Aplicaţiei Unice a Statului în luna martie 2024, termenul de execuţie este un an şi şase luni, adică până în septembrie 2025. Din discuţiile pe care le-am avut cu compania care a câştigat licitaţia publică le-am solicitat explicit ca această Aplicaţie Unică a Statului să aibă primele servicii pe care le oferă undeva la începutul anului 2025”, a spus el.

Ministrul a adăugat că, în prima etapă, vor fi circa 30 de servicii publice în Aplicaţia Unică a Statului. Totodată, în funcţie de modul în care va evolua şi pregătirea cardului de sănătate de către CNAS, şi el va fi interoperabil cu aplicaţia.

1.000 de localităţi vor fi conectate la internet de mare viteză

Guvernul a aprobat un memorandum care prevede că aproximativ 1.000 de localităţi vor fi conectate la internet de mare viteză de minim 100 Mbps şi automat la infrastructură de tip 5G. Proiectul se va derula până la finalul anului 2025. ”Nu lăsăm pe nimeni un urmă! Cu 94 de milioane de euro, ducem internetul de mare viteză în 1.000 de localități izolate. Prioritate: școlile, grădinițele, primăriile, unitățile medicale și companiile private. De Ziua Europei, conectăm cu bani europeni cele mai izolate comunități. Din 26 iunie pot fi depuse solicitările pentru schema de ajutor de stat!”, a anunțat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.

Ghidul solicitantului poate fi consultat la https://www.mcid.gov.ro/programe-europene/pnrr/c7/

”Vorbim despre o investiţie extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă comunităţi rurale care astăzi nu sunt conectate la reţele de internet de mare viteză. Sunt beneficiari eligibili atât întreprinderile mici şi mijlocii, cât şi companiile mari de telecomunicaţii din România. Proiectul este gândit pentru acele zone în care nu era fezabil să facă investiţii în infrastructura de telecomunicaţii direct ca şi companii care caută evident profitul. În primul rând ne interesează acele comunităţi care nu au conectate şcoli la internet de mare viteză, care nu au conectate primăriile, care nu au conectate dispensarul medical, şi în această formă vom reuşi să ducem la un click distanţă şi să ducem această poartă către întreaga informaţie din întreaga lume, prin intermediul internetului, acele comunităţi izolate în care copiii nu au acces la internet şi de multe ori nici instituţiile publice”, a explicat ministrul Digitalizării.

10 comentarii

  • Lucruri bune facute de un om minunat, viata noastra se va imbunatatii substantial datorita tie, sa ne traiesti Bogdanele!

    7
    44
  • Decât niște „Aspecte ale specificului organizațional al României, modele socio-organizaționale de actualizare a politicilor de resurse umane în rândul funcționarilor publici”.
    Domnu ministru v-ați refăcut lucrarea cu care ați mințit tot poporul că v-ați luat titlul de doctor? Aveați termen in februarie? Sau ați arhivat-o și „mucles” s-a uitat?
    Despre asta, despre ce ați făcut și cum ați ajuns unde ați ajuns avem voie să vorbim sau doar despre vrăbiile de pe gardul din viitor?

    41
    4
    • Asta se poartă și la case mai mari, vezi Ciucă, inchizitoparea Koveși, Bode și mulți alții!

      17
      3
    • Dottore, enumerarea facuta de tine ignora suvoiul turmei de impostori/plagiatori: Tudose, Ciolacu, Ponta, Oprea, Teodorovici, toata sleahta psd-ista cu doctorate la Academia de Politie (fabrica de plagiate) si Academia Nationala de Informatii (patronata in fapt de Vasile Dancu) ori Universitatea Nationala de Aparare care a provocat indigestie in esalonul II din PSD pe care l-a indopat cu diplome.

      17
      1
  • Bravo ma Gruia! Erai mai bun de savant de renume mondial ori de academician (cu renume mondial, evident). Pentru ca aia care au scris textul nu ti l-au explicat, iti spun ca tu vrei sa sa zici ca vei baga internetul la sate (in cele mai izolate, zici tu), lucru foarte bun, dar ma Gruia, oare cum va functiona internetul fara curent?

    28
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.