„Cabinetul ministrului delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, vă informează că doamna ministru locuieşte, începând de astăzi, 21 ianuarie 2013, într-un apartament de bloc R.A.A.P.P.S., cu o suprafaţă de 74,92 de mp, din care 46,06 mp suprafaţă locuibilă şi 28,86 mp suprafaţă dependinţe”, se arată într-un comunicat remis, luni, redacţiei noastre.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul nu trebuie să mai fie agenţie imobiliară, el apreciind că RAAPPS trebuie să asigure locuinţe doar pentru şeful statului, preşedinţii Camerelor, premier şi cei cu rang de ministru, celelalte locuinţe urmând a fi vândute.
Iniţial, deputatul Adriana Doina Pană optase pentru cazare la hotel fiind unul dintre cei 301 de deputaţi care şi-au clarificat opţiunea pentru cazare, dintre care 101 au optat pentru cazarea în alte spaţii decât cele de la hotelurile care au contract cu instituţia, informează Mediafax.
Astfel, aceştia au optat pentru obţinerea a 70% din tariful minim practicat de unităţile hoteliere, respectiv circa 133 de lei/noapte.
Deputaţii Stelian Dolha (PNL) şi Daniel Suciu (PSD) au preferat cazarea la hotel. Tariful unei zile la hotel pentru un deputat care optează pentru o astfel de formă de cazare variază de la 235 de lei până la 190 de lei, fiind încheiate contracte cu şase unităţi hoteliere între care şi Rin Hotel. În cazul tuturor contractelor încheiate de Camera Deputaţilor este prevăzută condiţia ca unitatea de cazare să fie “dublă”. Pentru locurile de la Hotel Bucureşti (Radisson Blu) şi Hotel Marriott este perceput un tarif de 235 de lei per zi, în timp ce la Hotel Monte-Nelly şi Hotel Royal tariful ajunge la 225 de lei per zi. Cel mai mic preţ este practicat în cazul Camerei Deputaţilor de Hotel Rin şi Hotel Phoenicia – 190 de lei per zi. Camera Deputaţilor menţionează că “tarifele prezentate nu includ TVA sau taxa hotelieră”.
Senatorii Dorin Dobra, Ioan Deneş (ambii PNL) şi Cristian Florian (PDL) au optat, cu toţii, pentru cazarea la hotel, primii doi la Radisson Blu, ultimul la Marriott.
Bravooo! Doar de aia am trimis-o acolo.. sa stea la caldurica, sa ia salar si diurna, sofer si masina, si cam atat :))))))))))))
.
Ce golanie.. de o luna de zile numai de asta aud – unde o sa locuiasca parlamentarii, cat o sa castige ei, si cum o sa mai adauge un pic de imunitate – de parca astea ar fi urgentele si problemele Romaniei.
.
Nimic despre economia reala, despre invatamant si sanatate, despre problemele reale ale oamenilor.
.
Ei sa sa aiba confort, in rest… Hai USL, cum era.. „Dreptate pana la capat”? :))))))))))))))