Vicepremierul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a vizitat alături de vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, și alte oficialități Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu.
”Am văzut multe depozite în țară, în Cluj este un dezastru național. Comparativ cu multe depozite din România, am avut curajul să ne apropiem de acest depozit. Asta înseamnă că aici s-au făcut eforturi ca el să arate așa. Am ajuns la acest depozit și nu se simte nimic, pe lângă altele care creează probleme și disconfort cetățeanului. Putem vedea cu ochiul liber că se fac eforturi ca tot ce înseamnă deșeu umed să fie separat de deșeurile uscate astfel încât acestea să fie recuperate și date mai departe la reciclatori. Comparativ cu tot ce există și am văzut până acum, este unul dintre depozitele de care nu ne este frică să ne apropiem. Cu niște suplimentări, cu un anumit ajutor din punct de vedete tehnic, va putea funcționa la o capacitate la care ne gândeam în momentul în care am absorbit fonduri europene. Se caută soluții pentru ca acest SMID să poată funcționa de la A la Z fără niciun fel de sincopă”, a declarat Grațiela Gavrilescu.
”Sperăm să avem cât mai repede o stație de tratare mecano-biologică, să generăm cât mai puțină fracție umedă, vom avea și fracție uscată pentru reciclare, dublă, triplă sau de patru ori. Ne interesează să avem cât mai mare de reciclabile. Planul național de gestionare a deșeurilor se va aproba până la sfârșitul anului, până în 15 noiembrie, apoi proiectul nostru poate fi depus. Noi avem fondul de investiții prin contribuția celor doi operatori, Vitalia și Supercom, și vom folosi din acest fond plus sumele cu care se angajează operatorul pentru a putea cumpăra aceste utilaje”, a spus Ioan Țintean.
”Vă aștept cu proiectul, să fie din toate punctele de vedere eligibil, pentru ca apoi să-l puneți în operă întâi pe banii pe CJ după care să-l și prindem pe finanțare europeană. Nu cred că vor fi niște sume atât de mari încât să nu vă puteți permite achiziția, mai ales că aveți acel fond de investiții”, a adăugat ministrul Mediului.
Depozitul ecologic de la Tărpiu este administrat începând din anul 2013, pe o perioadă de 20 de ani, de SC Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deşeurilor SRL.
Reciclati…Nu amestecati deseurile in groapa…Altfel in 20 de ani trebuie sa sapam 5 gropi la Tarpiu….Puneti inceput bun de astazi….
Asa doamna, și de ce trebuie sa platim suprataxa pe care guvernul Dragnea a impus-o orizontal tuturor? Ia vedeți! Undeva se tot rupe filmul.
Las-o …..asta joaca in alt film. Unul rupt de realitatea actuala.
Pe ce principii științifice lucrează ministrul mediului: ”nu se simte nimic”/ ”nu ne este frică să ne apropiem”, și alte asemenea.
Ministrul mediului e ca mediul din România.
Doamna ministru habar n-are despre ce vorbeste. Ea compara vechea groapa de gunoi a Clujului de la Pata-Rat cu depozitul ecologic de deseuri solide de la Tarpiu . Groapa de la Pata-Rat ar putea fi comparata eventual cu fostul depozit de gunoi al Bistritei din Zavoaie. Pe de alta parte nici depozitul de deseuri de la Tarpiu nu functioneaza nici pe departe pe masura entuziasmului afisat de doamna ministru. Atata vreme cat colectarea nu se face selectiv ci in amestec, este aproape acelasi lucru ca in cazul depozitelor neconforme.
La groapa de gunoi din Tarpiu nu se face selectarea deseurilor, dar firma Vitalia taxeaza ca si cum ar face-o si noi prostii platim.
O parte din personajele colorate de la PSD cred că dacă au funcție și strigă, lumea reacționează ca și în comunism.
Da să trăiți shefu* cum să nu..
Au trecut vremurile acelea.
E cel mult o Țață Ministru și nu o Dnă Ministru.
Sperie și traumatizează cel mult 3 copilași de la grădiniță.
Nu intimidează și nu impresionează un adult.
Asta nu e manifestare a Autorității , mai degrabă sunt simptome medicale de personalitate compulsivă cu probleme de comportament.
Și cu ursuleții cum rămâne doamnă, îi pușcați sau îi cruțați? Ați dat ceva indicații ,,prețioase” în acest sens?
Nu se simte nimic in afara de miros de comunisti.
mie cel mai mult îmi place balustrada aia din poze care e vopsita tricolor.
o sa ma duc si eu la tara sa-i vopsesc bunicii buda din fundul curtii în culorile tricolorului.
sau o sa ma amendeze politia pentru defaimarea însemnelor nationale?
Da un kil de LEVIGAT i-ati dat cadou la ministareasa habarnista ? Oare de ce nu o venit in vizita in iunie- iulie sa fi vazut cum pute si taranul care isi capalea malaiul din apropiere cum pica in nas .Du-te doamna cat vezi cu ochii si fa altceva !