Politică

Ministrul pentru Dialog Social, la Bistriţa: Toţi românii să descopere cine a plătit bursa lui Băsescu în Norvegia

Ministrul delegat pentru dialog social Liviu Pop a declarat într-o conferinţă de presă la sediul PSD din Bistriţa că speră ca, de luni, toţi românii să afle cine a plătit bursa preşedintelui suspendat Traian Băsescu în Norvegia, el promiţând că se va ocupa în mod special de acest aspect.

„Ce aştept cu nerăbdare de aproximativ trei săptămâni este clarificarea situaţiei studiilor din Norvegia de la Academie. Sper ca, de luni, împreună cu domnul preşedinte Traian Băsescu care va fi mult mai liber, să descopere toţi românii cine a plătit bursa domniei sale în Norvegia şi, dacă a fost la studii trei luni de zile în Norvegia, cum a votat în Parlamentul României unde are prezenţele asigurate şi poate ne explică şi cum un bugetar, în 22 de ani de activitate, a ajuns la o avere aşa de impresionantă”, a spus Liviu Pop.

Ministrul a fost întrebat de ce nu s-au făcut până acum demersuri pentru a se afla cine a plătit bursa preşedintelui suspendat în Norvegia.

„Eu cred că explicaţia ar trebui să fie dată de preşedintele României. De bun simţ, într-un stat de drept, preşedintele ar trebui să dea explicaţii pe chestiunea acesta, dar nicio problemă. Eu o să mă ocup în mod special de acest aspect. Am văzut că mă iubeşte preşedintele atunci când am pomenit de chestiunea din Norvegia. Indiferent de răspuns, cred că trebuie să îl avem cât mai repede după ziua de duminică”, a spus Pop.

Întrebat dacă are informaţii în legătură cu eventuale nereguli legată de bursa lui Traian Băsescu în Norvegia, Pop a spus: „Doamne fereşte!”.

„Eu am o întrebare de bun simţ pentru preşedintele României. După ce l-am întrebat de aceste studii, a spus că a făcut un master de trei luni la zi, prezent acolo. Atunci era parlamentar în Parlamentul României. În cele trei luni de zile a fost plătit şi de statul norvegian şi de români? Unde a fost prezent dânsul? Asta e nelămurirea mea”,a  spus Pop.

El a declarat că mai sunt şi alte semne de întrebare.

„A, putem discuta că a fost un master la Academia Maritimă urmat de o persoană care a ieşit din sistem, că dânsul cât a fost ministru al Transporturilor flota din România s-a vândut printr-o firmă din Norvegia sunt pure coincidenţe. Pentru mine, ca cetăţean al României, e mult mai interesant unde a fost dânsul în cele trei luni de zile. Cine l-a plătit? Şi statul român şi statul norvegian?”, a spus Liviu Pop.

Liviu Pop a participat joi seara la un miting USL la Sîngeorz-Băi, iar vineri seara la se va afla la Arad tot la un miting.

1 comentariu

  • Nici nu cred ca exista, in viata, un om care sa traga din partea asta de tara, care sa fie mai perfid si mai mincinos decat acest domn Pop. Moralmente este un om de nimic, asa cum se spune pe la Baia Mare, de unde spune ca se trage. Am avut dezonoarea de a-l intani la Baia Mare, acolo activand ca mare sindicalist mai mult decat profesor, si, marturisesc, ca nu m-am gandit niciodata ca acest om poate involua intr-un asemenea hal incat sa ajunga la progul cel mai de jos al josniciei. Uneori e pacat ca asemenea oameni fac umbra pamantului. Si spun asta cu teama de Dumnezeu si chiar mi-e ciuda ca nu pot gasi altye cuvinte pentru a-i afirma caracterul. Doamne Iarta-ma!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.