Senatorul PSD Ioan Deneș, desemnat ministru al Apelor și Pădurilor în Guvernul Viorica Dăncilă, prima femeie premier din istoria României, a mulțumit pe pagina sa de Facebook pentru mesajele primite în aceste zile și a adăugat că unul dintre ele l-a emoționat în mod deosebit.
”Toate mesajele care mi-au fost trimise în aceste zile au fost mesaje deosebite și vă mulțumesc pentru ele. Sper să nu vă supărați dacă spun că mesajul trimis din partea CNPR Beclean m-a emoționat într-un mod deosebit, deoarece e din partea școlii care m-a învățat alături de părinți să-mi iubesc țara, să iubesc oamenii din această țară dar mai presus de orice m-au învățat ce-nseamnă corectitudinea, cinstea, omenia, într-un cuvânt cum trebuie să mă comport. Mulțumesc pentru gândurile frumoase, iar tot ce-am învățat ca elev al dumneavoastră voi pune în practică în această mare responsabilitate de ministru al Apelor și Pădurilor, pentru a servi interesele cetățenilor acestei țări”, a menționat Ioan Deneș.
Mesajul primit de Ioan Deneș de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean: SUCCES MINISTRULUI APELOR ȘI PĂDURILOR, SUCCES FOSTULUI ELEV AL CNPR BECLEAN, SENATORUL IOAN DENEȘ! Fiind un om foarte energic, nu ne îndoim de faptul că senatorul Ioan Deneș va fi un ministru eficient. Fostul elev al CNPR Beclean va gestiona cel mai important minister din guvern. Iată de ce! Apa și pădurea sunt însăși viața. Mulți oameni sunt tentați să vadă atât apa cât și pădurea ca o simplă resursă…nimic mai greșit! Să înțelegem că doar protejând viața vom avea copii fericiți. Suntem obișnuiți să luăm decizii bazate doar pe chestiuni economice. Totuși, după un anumit interval de timp realizăm că am pierdut mai mult decât am câștigat. Să arătăm că știm să prețuim viața, să prețuim râurile și pădurile. Nu putem primi răspuns verbal dar veverițele, cerbii, urșii, păsările și alte viețuitoare ne-ar implora să nu distrugem pădurea dacă ar putea vorbi. Fiecare dintre noi putem face mai mult decât facem în momentul de față. Să arătăm respectul cuvenit apelor și pădurii, să apărăm viața!”.
Ce te recomanda domnule de la revizia de vagoane bistrita,,,
E locul unde a facut scoala primara .
Felicitari !
Într-o vreme credeam că România este o ţară, dar cu asemenea impostori prin ministere România, cât de repede, nu o să mai fie nici măcar peisaj.
Io cred ca l-o recomandat Macarie, proaspatul mire, frate cu Raducu presedintele. Cu analfabetu asta la paduri, suntem ca si fara izmene la Polu Nord!
Eu cred ca Denes se va tine de cuvînt,adica va pune in practica la Ape si Păduri tot ce a învătat ca electrician CFR exact cum omul care pune colti la grebla îl pui sa pună dinti la semenii lui sau cel care rasadeste flori îl pui să facă transplant de inima.Asta înseamnă ,,omul potrivit la locul potrivit” sau necazul omului de rând,bucuria marilor taietori de lemne.
PĂREREA MEA!
Sa ii dam o sansa omului.Pana acuma in afara de taieri si poluari nu am vazut sa se faca ceva concret.Poate omul are solutii.Daca a lucrat si a facut si facultatea in acelasi timp care este problema?!
Sa nu mai dam cu piatra pentru ca parintii unora dintre noi au fost muncitori si poate unii chiar electricieni.Sa vedem ce face si apoi sa acuzam.nu putema acuza un om ca a muncit chiar daca a sapat santuri sau a facut o munca pe care noi o consideram mai putin calificata.
Personal imi doresc proiecte concrete in aceste domenii.
Pana nu supunem „”arbitrajului”” ACADEMIEI ROMANE pe toti cei propusi la ministere, inclusiv pe primul ministru, n-am facut nimic!! Valorile trebuie descoperite si folosite in interesul exclusiv al tarii!! Mediocritatea si non competenta, se vad de la o posta,de cel putin 55-60 de ani!! Loialitatea ,profesionalismul, caracterul , onoarea, intr un cuvant meritocratia, sunt criteriile principale de luat in seama… Restul… e tacere! Cu respect, MNPop
Da, măi Martine. Și unde academicienii n-au reușit o să răzbească idioții?
daca mesaju-i scris de un copil de liceu e ok… daca-i scris de domn derector e periaj