”Auzim de multe ori oameni vorbind despre cât e de greu pentru un tânăr să se descurce în ziua de azi, să-și găsească o locuință, să se poată ocupa de cariera sa ori să-și întemeieze o familie, fără grija că nu are un loc unde să stea. Căminul este, în primul rând, cel care îți oferă siguranță și confort, pentru a-ți dezvolta o carieră, pentru a fi performant în societate, pentru a reuși să oferi familiei tale lucrurile de care are nevoie. Numeroasele mesaje și comentarii pe care le-am primit în ultima vreme m-au făcut să realizez că una dintre marile nemulțumiri ale tinerilor din Bistrița este modalitatea de acordare a locuințelor sociale și a ANL-urilor. Acestea par să fie acordate mai degrabă pe ideea de a antrena o armată de vot și nu pentru a da o șansă tinerilor de a avea un start bun în carieră sau în familie”, a scris pe Facebook Mircea Archiudean, manager al companiei Proterm Line și candidat la Primăria Bistrița.
El spune că distribuirea acestor locuințe nu va reuși niciodată să mulțumească pe deplin pe toată lumea, ”dar, cel puțin, ar trebui să nu mai stârnească controversele de astăzi”, și că ”pentru Primăria Bistrița a reprezentat o prioritate acordarea de locuințe sociale unei categorii care nu se prea străduiește să înapoieze comunității beneficiile de care se bucură”: ”Nu vreau să pun în discuție ideea de integrare a acestor oameni, integrarea lor rămâne, evident, o necesitate. Dar, cel mai probabil, ea s-ar realiza mai eficient prin alte metode. Categoriile defavorizate au ajuns să considere că ajutoarele și facilitățile de care se bucură sunt o datorie a societății și, încet, încet, oamenii din preajma lor, cei care muncesc și își cresc copiii fără a avea parte de privilegii și menajamente, devin „defavorizați“. Părerea mea este că ar trebui să existe o legătură mai strânsă și mai echilibrată între educație, muncă și dreptul la o locuință”.
Mircea Archiudean e de părere că ”tinerii productivi și performanți fac față cu greu pasului de a se muta din locuința părinților, având opțiunea unor chirii costisitoare care le consumă cea mai mare parte din venituri” și că ”Distribuirea ANL-urilor este încă un procedeu obscur, care iscă suspiciuni”.
”S-a scris mult în presă despre degradarea locuințelor sociale din Viișoara, dar și despre „degradarea“ liniștii și a vieții firești pe care ar trebui să o aibă o comunitate civilizată. Asistații sociali au distrus locuințele și au umplut zona de mizerie, atât la propriu cât și la figurat (și aici mă refer la beții, bătăi, scandaluri, înjurături, lucruri despre care vorbesc oamenii de bună credință din zonă, care se plâng că sunt supuși la un stil de viață care este sub demnitatea umană). Totuși, domnul Crețu le-a mai promis „defavorizaților“ încă cinci blocuri similare, pe lângă faptul că nu s-a preocupat să aibă o atitudine foarte drastică față de abuzurile lor. Atitudinea este lesne de înțeles: o serie de măsuri mai severe în cazul asistaților sociali ar însemna pentru el un fel de „sinucidere electorală“ chiar în pragul alegerilor. Una peste alta, concluzia mea este că acordarea acestor locuințe trebuie să fie o prioritate pentru administrația Bistriței, în perioada următoare, și să se axeze pe criterii de necesitate, performanță și responsabilitate. Oamenii care aduc un plus de valoare acestui oraș trebuie să simtă că municipalitatea este preocupată să le acorde, în schimb, minime facilități, pe criterii corecte, iar oamenii care provin din categorii defavorizate trebuie să înțeleagă faptul că din moment ce li se asigură un minim de confort, prin acordarea unei locuințe, sunt datori să facă un pas înainte în ceea ce privește contribuția lor socială, educația și gradul de civilizație”, a comentat Archiudean.
Vise si promisiuni.asta faceti toti pina va atingeti scopul.asta e adevarul.
Tinerii performanti si productivi nu voteaza pesedeul, deci nu primesc locuinte si pachete.
care e concluzia acestui periplu?
nu seamana a platforma program dar nici a campanie electorala…sa fie doar „o bagare in seama” ca lumea sa se obisnuiasca cu fata lui?
daca la atat se reduce cred ca poate sa-si angajeze un consilier… sa-l invete cum se aduc pinguini in oras!
Ai stat tu acolo, în noroi Mircea ? Tinerii care stau în acea zonă stau în mizeria în care ai călcat tu 3 minute de 1o ani ! Hai mai lasă-ne cu asistații nostrii… noroiul, mizeria și gropile din zonă fac tot farmecul zonei ! Zona Subcetate colcăie de mizerie cu aprobul primăriei ! E inuman ce mizerie e în zonă Mircea Archidean !
aveti dreptate…daca ajungeti primar ar trebui sa construiti blocuri pentru tinerii care muncesc si se chinuie sa isi faca o familie. va sustinem!
Monsieur Archiudean, dacă vreţi să schimbaţi ceva in domeniu, atunci trebuie să candidaţi la parlamentare si nicidecum la primărie. Legea stabileşte criteriile si nu primăria. Nu de alta, doar ca sa nu deveniţi populist ca si colegii de partid… Nu ştim încă care partid: PSD, ALDE, UNPR, PMP?
Nici nu stiu de ce se complica asta sa se faca doar primar!
„Atitudine foarte drastica…” ?! La ce v-ati gandit domnule Archiudean? Ne puteti da niste exemple concrete? Ca de evaluarile din avion ale politicienilor ne-am cam saturat demult. Sper ca nu va ganditi la un mic Endlösung, ar fi profund ilegal.
Nu fiți răi cu omul, şi-a început campania electorală.Nu doreşte să câstige, vrea doar să-si dea cu părerea despre alții şi să adune câteva voturi pentru prietenul său Popescu la Cj.
I-au facut ziaristii o agenda cu obiective si el le ia pe rand si povesteste. Nu convinge pe nimeni cu povestile astea pt ca lumea nu are rabdare cu tineri din astia fara experienta.
Mirciulica fa ceva cu manutzele tale,nu primit de la socru si Apoi ne mai gandim cat de gospodAr ii fi..