Politică

Mircea Taloş, candidatul PNŢCD la şefia CJ!

PNŢCD Bistriţa-Năsăud a făcut alianţe electorale cu filiala judeţeană a PDL în două comune în care USL are candidaţi puternici pe care cele două formaţiuni estimează că i-ar învinge greu dacă ar candida separat. Pe de altă parte, formaţiunea va avea candidat propriu la funcţia de preşedinte al CJ în persoana lui Mircea Taloş.

Vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud Vasile Marc a declarat, vineri, că este vorba de comunele Petru Rareş şi Nimigea în care USL are primari în funcţie, bine cotaţi la nivel local, pe care PDL nu i-ar putea învinge fără ajutorul PNŢCD, formaţiune care are, la rândul ei, structuri puternice în aceste zone.

“Am făcut alianţe electorale la Petru Rareş şi Negrileşti fiindcă acolo PNŢCD are structuri puternice, iar USL are candidaţi puternici pe care i-am învinge greu dacă am candida separat”, a declarat el.

Potrivit sursei citate, la Petru Rareş, a fost formată “Alianţa pentru viitor” cu simbol electoral mărul şi cu candidat din partea PDL, Romusul Hatoş, iar la Negrileşti, PDL şi PNŢCD merg în alegeri cu “Alianţa pentru Negrileşti” cu simbol electroal ochiul deasupra trandafirului şi cu candidat la Primărie din partea PNŢCD, Petru Pop.

În ambele comune, partitatea pe listele de consilieri este de 50-50%, aceasta fiind agreată de ambele partide, PDL şi PNŢCD.

Contactat în legătură cu acest subiect, liderul PNŢCD Bistriţa-Năsăud, Ioan Chira, a declarat că acestea sunt singurele alianţe electorale în care este implicată formaţiunea pe care o conduce.

“Am fi făcut mai multe, dar procedura era foarte greoiae şi habar nu am avut cum să facem. Abia le-am dat de capăt şi la astea. Nu avea sens să candidăm singuri fiindcă USL are candidaţi puternici în cele două comune şi, separat, nu adunam atâtea voturi câte adunăm împreună”, a spus el.

Potrivit sursei citate, cele două alianţe electorale au fost înregistrate deja la Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud.

În ce priveşte celelalte localităţi din judeţ, Ioan Chira a spus că speră ca PNŢCD să aibă candidaţi de primari în cel puţin 30 de unităţi administrativ-teritoriale din cele 62 şi să depună liste de consilieri în toate.

La preşedinţia Consiliului Judeţean, PNŢCD îl va susţine, cel mai probabil, pe Mircea Taloş, fost lider al formaţiunii în timpul guvernării CDR şi fost vicepreşedinte al CJ Bistriţa-Năsăud când instituţia era condusă de Gheorghe Marinescu (PSD).

“Nu susţinem candidatul PDL la şefia CJ (pe Vasile Borş – primarul comunei Maieru –n.r) fiindcă nu avem alianţă cu PDL la nivel judeţean. Vom merge cu candidatul nostru”, a declarat Chira.

3 comentarii

  • Daca, seniorul Corneliu Coposu, ar vedea , „Ochiul deasupra Trandafirului pedelist „,cred, ca s-ar rasuci in mormant !

  • Dv d-le dr Marius Pop l-ati pus pe acest Talos in 1997 Presedinte al PNTCD BN , care acesta, dupa ce s-a inconjurat de neamuri si pupincuristi a distrus impreuna cu Aldrofan una dintre cele cele mai bune org PNTCD din tara , la distrugerea acestui partid si dv aveti o mare vina d-le doctor.Si multi dintre noi, fosti taranisti ,nu o sa va iertam faptul ca ati lasat partidul pe mana acestui personaj negativ pt PNTCD.

  • Aveti dreptate, domnule VIRGIL , am gresit ! Am fost atat de deceptionat, incat , am hotarat, sa ies foarte repede din politica ! Ceea ce nu regret, este faptul ca, am cunoscut doi oameni adevarati : REGELE MIHAI si CORNELIU COPOSU !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.