Actualitate

Mirosul de țuică rămâne pe strada Soarelui. Primarul Crețu: Distileria funcționează legal, ca să se știe

Bistrițenii care locuiesc pe strada Soarelui s-au plâns consilierilor locali că la nr. 15 se distilează țuică într-un cazan, e tot timpul zgomot fiindcă se lucrează în toate zilele săptămânii, mai puțin duminica. Mai mult, resturile sunt deversate pe canalele, iar mirosul este atât de înțepător încât oamenii nu își pot deschide geamurile. Vecinii au sesizat Garda de Mediu, ANAF și alte instituții, dar și Poliția Locală Bistrița care nu ar fi dat niciun răspuns solicitării lor, deși aceasta datează din octombrie 2018, a atras atenția consilierul local Diana Morar care a cerut explicații în acest sens primarulului Ovidiu Crețu.

”Acești cetățeni reclamă nerespectarea HCL 153 din 2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire locală pe teritoriul municipiului Bistrița. Poliția Locală are și competența și autoritatea pentru a lua măsuri. Nu știu dacă se produce acolo țuică în mod legal sau ilegal, dar atribuția Poliției Locale este de a vedea modul în care funcționează pentru că afectează din punct de vedere al poluării celelalte gospodării, e zgomot, se lucrează în toate zilele săptămânii, mai puțin duminica. Se deversează resturile de la acel borhot pe canalele și vecinătățile proprietăților, iar mirosul este atât de înțepător încât oamenii nu își pot deschide geamurile să aerisească. Doar când e sărbătoare își permit să-și deschidă geamurile să își aerisească locuințele”, a spus Morar.

Primarul Ovidiu Crețu i-a răspuns: ”În legătură cu distileria de țuică din zona Soarelui, îmi scapă acum strada, am făcut verificarea cu Poliția Locală și funcționează legal, ca să se știe!”.

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

6 comentarii

  • Dacă nu ai distileria în nasul tău, zău ca nu știi cum miroase!! E legala, șobolanii sunt ilegali! Da ce știu ei, la fel cum nu știu alții din birou.. Putoarea e legala, e firesc sa puta, cică se face din borhot. Fumul e legal, când deschizi geamul îți dai seama ca ești în România, unde orice este posibil!! Hai sa curgă țuică!!

  • Noi cu Pană, voi cu Pene,
    Fierbem prune bistrițene,
    Fain lichid, rotit prin cană:
    Salut, Pene! Noroc, Pană!

    Chiar dând legi europene
    Noi cu Pană, voi cu Pene,
    O să furăm până-n blană:
    Bine, Pene! Bravos, Pană!

    De-om rămâne fără Pene,
    Cum cred ăștia la Antene,
    Drăcnim jungla braziliană,
    Eu plus Daddy, fără Pană.

  • Domnul primar Crețu confunda lucrurile! Nu stiu ce autorizații de funcționare are cetățeanul Marginean (acesta este numele persoanei care produce țuica) si cat de legală este activitatea lui dar ce pot spune este ca prin faptul că traversează în canalul din spatele casei tot ce rezulta din această activitate nu este legală și ca autoritatile începând de la mediu si DSP trebuiau să facă verificări și să-l sancționeze! Nu este normal ce se intampla si mai ales ca nu ia nimeni măsuri! Acest individ până nu de mult diversă totul în conducta de canalizare până când a înfundat conducta si vecinilor din zona le-au refulat toată mizeria în casa lucru care i-a determinat pe aceștia sa-i blindeze țeava. Am uitat sa va spun ca d-l Marginean este instalator de meserie si pentru ca sa nu-l coste foarte mult s-a legat la țeava de canalizare a vecinilor. Mai mult în activitatea sa foarte legală d-l Marginean a provocat un incendiu care s-a extins la vecinul de la nr. 17. Pentru toate aceste ilegalități d-l Marginean nu a fost sancționat de nimeni si pentru asta până si d-l primar consideră că totul este legal.

  • primarul nu stie ce vorbeste !! CONFORM CONTROALELOR OMUL NU FUNCTIONEAZA LEGAL !! DETIN SI RASPUNSUL OFICIAL DE LA ANAF !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.