Actualitate

Mitropolitul Andrei, la hramul Mănăstirii Ilva Mare

ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea din Ilva Mare, care şi-a sărbătorit marţi hramul, ”Schimbarea la faţă a Domnului”. Alături de ÎPS Andrei a slujit un sobor de 20 de preoţi, din care au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, şi protopopul de Năsăud, părintele Ioan Dâmbu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Ilva Mare, informează Radio Renaşterea.

La sărbătoarea hramului aşezământului monahal „Schimbarea la faţă” au participat numeroşi credincioşi, mulţi venind la mănăstire cu o seară înainte.

La finalul Sfintei Liturghii, duhovnicul mănăstirii, Protosinghelul Daniil Ureche, şi protopopul de Năsăud, pr. Ioan Dâmbu, au adresat celor prezenţi un scurt cuvânt de mulţumire. ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a împărţit la final copiilor prezenţi la hram cărţi de rugăciuni.

Mănăstirea Ilva Mare este amplasată pe Valea Ilvei, la 50 de km de oraşul Năsăud. A luat fiinţă în 1992, ca schit de călugări, ctitorit de ieromonahul Daniil Ureche, actualul duhovnic, pe vatra casei părinteşti. Mitropolitul Bartolomeu a dat aprobarea şi a sfinţit locul în 1992, după care s-au început şi construcţiile la biserică. Lăcaşul de cult a fost terminat în 1996, an în care pe 6 august a fost sfinţit. La începutul anului 1999, schitul şi-a schimbat statutul în mănăstire de maici. În 2001 s-a început construcţia unei noi biserici cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”. PS Episcop Vasile Someşanul a pus piatra de temelie la noua biserică în acelaşi an, de hramul mănăstirii. În 2005 biserica a fost terminată, iar pictura lăcaşului de cult, începută în 2008, este în curs de finalizare. În prezent la mănăstirea sunt 17 maici, stareţă fiind monahia Hristofora Marinca, iar duhovnic Protosinghelul Daniil Ureche.

Foto: Radio Renaşterea. AICI puteţi vedea mai multe imagini.

1 ilva mare manastire 3 ilva mare manastire 4 ilva mare manastire 5 ilva mare manastire

7 comentarii

    • dl .jenor beudean de ce nu la-i trimis pe sfintean la ilva mica cit lipsesti din judet se mai ruga si el acolo ca la nivel local a luat mina de pe preoti…

    • dl.jenor oricum esti la comisia buget finante de ce nu ai aprobat lui TILE sa-l duca si pe sfintean cu batoza la ILVA MARE CA PINA LA RECOLTA OVAZ AU VREME SA VINA….numa ar pute fi incurcati de vreo sedinta extraordinara……

  • preainaltul ‘ionica’ securistu a intrat in campania de toamna? Se aduna bani pt. piramida ‘mantuirii neamului’ de la bucale, sau pt. bisericile care se inaugureaza la fiecare 3 zile?

    • nicitu nu cunosti jenor nu poate aprobe ei trebe sa remina locului trebuie varuie la ei scola lui gore…

  • merge giuri la scoala in odorhei si gore veriuie scoala cu var…dupe ce beu halbe bere,gore tot facem pe pereti cu alb…mai beu halbe bere,vine stefi,toti beu halbe bere dupe multe HALBE ,multe ,multe VITEL PRIMARU se ridica in piciore si spune le gore….DA CU VERDE CHIND FACETI dl gore….

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui grigore Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS