Actualitate

Ce modificări apar în rețeaua școlară din Bistrița pentru 2018-2019

Consiliul Local Bistrița aprobă în ședința de luna aceasta rețeaua școlară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiu pentru anul şcolar 2018-2019.

Vor apărea următoarele modificări:

– introducerea nivelului de învățământ preșcolar la Liceul Creștin Logos, conform Ordinului Ministerului Educației Naționale, privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru nivelul preșcolar

– introducerea unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Academia Victoria” prin acordarea autorizației de funcționare provizorie Asociației „In Motion”, potrivit Ordinului Ministerului Educației Naționale

Inspectoratul Şcolar Judeţean a transmis municipalității avizul conform pentru reorganizarea reţelei şcolare.

2 comentarii

  • Uitati-va la „firma”, liceu cu clasele 0-12??? Liceul are 4 ani, nu 13. Dar la ce sa te astepti unde in loc de fizica si astrologie vei invata cum a creat un barbos pamantul in 7 zile pocnind din degete si cum suntem noi oamenii rezultatul unui incest generalizat.

  • Ar fi bine sa ne canalizm preocuparile pt a da meseriasi de toate categoriile ,ca de intelectuali care nu stiu bine alfabetul e plina tara!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.