Social

Modificări la pensiile private. Ce se întâmplă cu banii din Pilonul 2

Rombat

Guvernul pregătește modificări substanțiale în ceea ce priveşte administrarea pensiilor private și plata acestora.

Una dintre cele mai importante constă în faptul că, dacă în prezent contribuabilii la pilonul de pensii administrate privat (Pilonul 2) pot solicita retragerea integrală a sumei cotizate de-a lungul anilor, beneficiarul va putea cere doar 25% din suma cotizată, urmând ca restul să fie plătit în tranşe lunare.

O altă schimbare constă în majorarea de la cinci la zece ani a termenului de plată a tranşelor din cadrul pensiei private.

Beneficiarii de pensii private pot desemna moştenitori.

Potrivit legii, cotizaţia la Pilonul 2 de pensie a fost şi rămâne obligatorie.

Proiectul de lege privind pensiile private care va fi adoptat de Guvern va fi dezbătut în Parlament şi poate suferi modificări.

Etichete

23 comentarii

  • Strategia e simpla, e impotriva pensionarilor fiindca li se incalca un drept, unii poate nu mai apuca toate transele iar urmasii nu vor mai pupa nici un ban. E cinica forma asta de guvernare ProEuropeana, cum se autointituleaza ei. E aberatie nonsens chestia cu Pro Europa devreme ce suntem europeni prin pozitia geografica si prin aderarea la UE, dar a fost folosita ca diversiune pentru a induce frica. La fel si spaima cu rusii si cu donarea tarii catre Putin. Naivii au achiesat rapid si au dat fuga sa puna stampila pe Mucusor. La fel e si cu Pro NATO. Nu se poate guverna asa, astea nu sunt masuri reformiste, sunt aberatii economice. PSD iese de la guvernare in toamna, in primavara vom avea alegeri parlamentare anticipate.

    28
    30
    • Cu tot cu alegeri anticipate, nu nu mai prinzi nimic si trebuie sa muncesti! In rest, aberezi ca de obicei. Era mai concret sa dai exemplu macar o tara in care poti retrage la pensionare toata suma acumulata la pilonul 2. Rusia!? Belarus!? Kârgâzstan!?

      19
      23
    • Ok, iese PSD de la guvernare, liberalii il dau jos pe Bolojan, iar “suveranistii” vor fi nevoiti sa faca alianta cu o noua conducere a PSD, ca altfel nu obtin majoritate in parlament. Ce masuri concrete luati? Cum reduceti cheltuielile statului? Populismul vostru cu “Ucraina, Republica Moldova, multinationalele” n-o sa tina cand o sa trebuiasca sa luati decizii. In primavara acestui an voi astia de la AUR ati venit cu un buget alternativ care ar fi marit deficitul prin indexarea alocatiilor, a pensiilor (au crescut in medie anul trecut cu 22% in urma recalcularii), a salariilor bugetarilor (asta dupa ce le-au crescut cam cu 30-40% in medie veniturile in ultimii 2 ani), si prin reducerea la jumatate a taxarii pe salariile mici. Doar astea patru masuri ar fi impins deficitul bugetar la 15%. Voi sunteti normali la cap? Am citit de mai multe ori planul de guvernare al AUR. Toate masurile propuse acolo ar inseamna o crestere cu 50% a cheltuielilor actuale ale statului prin infiintarea de banci de stat, extinderea masiva a serviciilor sociale, constructia de policlinici de stat, spitale de stat, servicii stomatologice decontate de stat, subventii majorate cu 100% pentru exploatatii agricole, credite garantate de stat pentru investitii in agricultura sau cu dobanda platita de stat, case la 35.000 de euro construite de stat si multe-multe altele, toate facute de stat. Cine si in ce conditii va finanteaza cu banii astia?

      27
      5
    • E foarte bine cum vor sa faca. Decat sa scoata romanul toti banii si sa-i joace la pacanele, mai bine asa.

      6
      12
  • Mai demult , ora exacta in Oltenia , se dadea astfel : “La al cincelea semnal , fura unu ceasul!” Acum fura pensiile , dar nu e “unu”…

    11
    10
  • E båtaie de joc la adresa pensionarilor. Ei au dreptul la 65 de ani să intre în posesia integrală a banilor din pilonul 2 de pensii. Nimeni nu se poate atinge de banii lor, nimeni nu are dreptul să le dea banii înapoi în tranșe. Så vorbești de tranșe pe 10 ani e aberația aberațiilor posibilă. Statul când are de-ți luat îți ia cu penalități cu tot, iar când are de-ți dat îți eșalonează pe 10 ani. Va ieși lumea în stradă fiindcă nu se poate așa. Bolojan a cerut la prefecturi să raporteze nemulțumirile din teritoriu, deci se teme. Culmea, sunt nemulțumiți magistrații și medicii, deci tocmai cei mai bine plătiți. Să vedeți când se vor revolta 4,7 milioane de pemsionari ce-o să iasă.

    33
    9
    • Lasa nene Bolbos, ca vine AUR la guvernare si nationalizeaza pilonul 2, exact cum a incercat si Dragnea. Cum adica pensii private? Cei de AUR au spus recent despre banci ca sunt “carteluri”, iar despre sistemul privat de sanatate ca “ii jupoaie pe romani”. Nationalizati tot dom’le, banci, clinici, spitale private, jos cu capitalistii astia nenorociti. Avem nevoie de un guru mesianic, sa vina sa stabileasca el salariile si sa-i puna la punct pe nenoricitii astia de medici. Salariile medicilor si a magistratilor sa fie maxim 5000 lei net, sa ajungem exact ca pe vremea lui Ceausescu, cand un medic avea salariul unui tamplar.

      13
      13
  • Ungurul bulan Levente râde ca proasta tot timpul. Omul stă pe internet, citește comentariile dar nu înțelege nimic( analfabet funcțional), nu are nimic de argumentat evident, și pune hlizeli. Vă dați seama ce scop în viață au idioții?

    13
    6
    • @Gelu Bozga

      Cu 8 clase ale mele îmi prind urechile peste tot…. mămăliga ei de ea treabă!!!

      6
      9
    • Măi Leo, tu nu înțelegi nimic din tot ce te înconjoară. Ești sărac cu duhul și te vei mântui de prost ce ești.

      3
      6
    • Ce sa pomenesc de Georgescu? In fiecare interviu in care este intrebat ceva de economie, el vorbeste despre “glia stramoseasca, pamantul sfant pe care ne aflam, industria calului, taranul roman – motorul economiei romanesti”.🤣 Ce ar mai trebui spus despre un psihopat? Nici macar patriotii aia de la Realitatea TV nu-l mai invita pe la emisiuni, omul nefiind in stare sa raspunda coerent si la subiect la nicio intrebare.

      12
      7
    • Guru e chemat la emisiuni doar când face coaliția câte un abuz sau o măgărie.Apoi agitatorii,urlă ca din gură de șarpe că ăla vrea naționalizare și comunism deși guru e pa dinainte de a candida că atât a avut lesa.Fraierii halesc iordanele cu Potra și cu extratereștrii și rămân cu ochii in soare după ce coaliția le umflă cașcavalul.Cam ăsta e scenariul de fiecare dată când când oligarhia politică și funcționărească îsi dau seama că s-a ajuns la fundul sacului și prada nu ajunge .Apoi cer pulimii sacrificii ,le pun taxe de -a valma iar când vine vorba să se sacrifice și ei scot câte un păkălici ca Georgescu ,îi mai învârt cheia la Georgică ,mai legionarii ,mai un sabotaj ,un război hibrid .Între timp agitatorii care au și ei gheara pe ciolan îi bat de mantinelă pe fraieri spunându-le că au trăit prea bine și e cazul să facă ciocul mic că dacă nu sunt putiniști.

      4
      4
  • Bistrițeanul are câte 3-4 comentarii la fiecare articol, clar e bugetar. Pentru unii singurul scop în viață e să comenteze inepții de dimineață până seara ascunși sub anonimat. Vă dați seama în mintiuca lor cât de importanți se cred? Nu-i bagă nimeni în seamă, nu-i cunoaște nimeni, ei nu contează deloc, sunt niște nulități umane nimea-n drum, cu probleme psihice și obsesii fără de sfârșit. Tristă soartă ai, Bistrițeanule. Du-te-n amaru’ tău!

    3
    5
  • Pensie privata PILONUL 2…. Se numeste PENSIE si nu DEPOZIT …. PENSIA este lunara si se da pana cand pensionarul da coltul…. DEPOZITUL se da integral … Este ceva neclar aici ?

    3
    8
    • Ai platit ceva, in viata ta la aceste fonduri….public sau privat?….privat parca suna putin diferit….cum ti se pare?

    • La înființarea pilonului 2, se spunea clar: După o anumită vârstă (60 de ani cred), se poate retrage suma integrală. Să mai avem încredere în sistemul privat? Stiut fiind ce țepe a dat acest sistem privat în America unde sute de mii de pensionari au rămas fără pensii.

      3
      2
    • Se numește FOND și ai dreptul să-l scoți la bârsta pensionarii fiind semnat un contract în acest sens. Nimeni nu poate modifica acel cintract, deci nu poate Bolojan să-l anuleze. Mai citește Grigore, nu dezinforma dacă ești tălâmb.

      5
      1
  • Oare pe ce lume trăim? Unii își doresc o viață ca afară (când îi vorba de ,,căpătat”). Când îi vorba de contribuit cu ceva, cu anumite riscuri, nu suntem de acord și nu ne place. Înceea ce privește pensiile ,,afară” îi exact cum își propun guvernanții (foști sau actuali) să modifice legea. Ca și în cazul ajutoarelor României pentru Ucraina sau Moldova uitând că UE a pompat mai bine de 50 de miliarde de euro net României. Doamne ferește să ocupe rușii Ucraina că Moldova pentru ei după aceea e un floc în vârful p….). Om vedea atunci cine și dacă ne mai ajută pe noi românii cu ceva! Până una alta ne ,,aranjăm” noi singuri!

    3
    3
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Gelu Bozga Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.