Actualitate Recomandări

Modificări la regimul parcărilor din Bistrița. Taxare pe încă două străzi

În ședința Consiliului Local Bistrița din 24 mai vor fi dezbătute trei proiecte care vizează modificarea și completarea regulamentelor pentru administrarea parcărilor cu plată și de reședință din oraș.

Primul este cel inițiat de primarul Ovidiu Crețu și care are cele mai mari șanse să fie aprobat, având în vedere majoritatea din Consiliul Local.

”În octombrie 2017 au fost aprobate noile regulamente pentru administrarea parcărilor, cu plată și de reședință. Odată cu implementarea lor, din ianuarie 2018, au fost înregistrate diverse sesizări. Cea mai relevantă este adresa Confederației Naționale Sindical ”Cartel Alfa”, Sindicatul Iproeb și Sindicatul Rombat Bistrița, prin care se solicită revenirea la programul anterior de asigurare a locurilor de parcare de reședință atribuite, respectiv cel de la ora 08.00 la ora 15.30, în numele sutelor de angajați a celor două societăți, al căror program de lucru este între orele 07.00 – 15.00”, se arată în expunerea de motive.

Astfel, prin proiect se revine la programul în care locul de parcare atribuit este asigurat, revenind de la programul 08.00 – 17.00 stabilit anul trecut la cel anterior de 08.00 – 15.30.

Totodată, alte două străzi, Zimbrului și Lalelelor, ”care asimilate celorlalte străzi din zona centrală pot face obiectul amenajării unor parcări cu plată, fiind ocupate zilnic în totalitate”, vor intra pe lista celor cu taxare, în prezent 27. Cele două noi zone vor fi considerate parcări cu plată după amenajare, care va cuprinde trasarea, montarea indicatoarelor de parcare cu plată şi a celor adiţionale, a aparatelor de taxare dacă este cazul.

Alte modificări pe care le aduce proiectul: ”Cu privire la contravențiile și sancțiunile prevăzute în cele două regulamente, urmare discuțiilor purtate cu serviciile de specialitate se consideră necesară radierea capitolului ”Contravenții și sancțiuni” având în vedere că faptele prevăzute ca și contravenții sunt specificate și în alte regulamente specifice sau legi speciale, nefiind necesară reluarea lor, aceste fapte urmând a fi constatate și sancționate conform acestor acte. Excepție face staționarea pe locurile de parcare rezervate prin contract de către agenți economici, faptă care trebuie să rămână prevăzută în prezentul regulament, nefiind menționată în alte regulamente și pentru care propunem sancţionarea cu amendă de la 65 lei la 300 lei, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, precum şi cu sancţiuni complementare de blocare şi ridicare a autovehiculului, conform Regulamentului privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar, precum şi de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr. 38/31.03.2011 a Consiliului Local”.

Al doilea proiect pe această temă aparține consilierilor locali PER Mircea Archiudean și Teodor Mârza, care propun ca ”achitarea tarifului de parcare de reședință să asigure utilizarea locului zilnic de la 15.30 la 8.00, iar uilizatorul să poată folosi parcarea și între 8.00 și 15.30 fără a achita o taxă suplimentară, dar în cazul în care parcarea rămâne liberă aceasta poate fi folosită de o altă persoană, până la 15.30”.

Al treilea proiect este inițiat de consilierul local PNL Sorin Hangan care solicită, pe lângă modificarea programului în care este asigurat locul de parcare de reședință, și o ajustare a tarifelor orare pentru parcările cu plată.

Foto: arhivă

4 comentarii

  • TAXE peste TAXE..
    Dar locuri de parcare,mai multe,cand o sa avem ? Dupa cum ati observat avem si mai multe masini prin oras..
    Si cu parcarile astea taxate,nu stiu ce sa zic..am oprit in jurul orei 8:30 pe strada Dornei..am vrut sa cumpar tichet de parcare si Surpriza!! Magazinele de unde puteam cumpara doar la 9 deschideau..Ce este de facut in cazul asta?..

    • @EVA

      Va dau un pont, dar sa nu mai spuneti si altora. Cumparati-va mai multe tichete de parcare si le tineti in masina. Banuiesc ca puteti face o investitie initiala de 10-20 de lei. Cand vedeti ca aproape le-ati epuizat, va mai cumparati altele si tot asa.

  • Alt pont. Le complectati cu creonul dupa care le anulati cu o radiera Si tot asa pana ninge. Fiti ISTETI ! Si nu uitati ca tati banii merg in salarile lor umflate .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.