Actualitate

Ce modificări la regimul parcărilor vrea să facă Primăria Bistrița

Municipalitatea a pus în dezbatere publică un proiect inițiat de primarul Ovidiu Crețu prin care se aduc modificări la regulamentul parcărilor cu plată și de reședință, care ulterior va fi supus aprobării Consiliului Local Bistrița.

”În octombrie 2017 au fost aprobate noile regulamente pentru administrarea parcărilor, cu plată și de reședință. Odată cu implementarea lor, din ianuarie 2018, au fost înregistrate diverse sesizări. Cea mai relevantă este adresa Confederației Naționale Sindicalw ”Cartel Alfa”, Sindicatului Iproeb și Sindicatului Rombat Bistrița, prin care se solicită revenirea la programul anterior de asigurare a locurilor de parcare de reședință atribuite, respectiv cel de la ora 08.00 la ora 15.30, în numele sutelor de angajați a celor două societăți, al căror program de lucru este între orele 07.00 – 15.00”, se arată în expunerea de motive.

Astfel, prin proiect se revine la programul în care locul de parcare atribuit este asigurat, revenind de la programul 08.00 – 17.00 stabilit anul trecut la cel anterior de 08.00 – 15.30.

Totodată, alte două străzi, Zimbrului și Lalelelor, ”care asimilate celorlalte străzi din zona centrală pot face obiectul amenajării unor parcări cu plată, fiind ocupate zilnic în totalitate”, vor intra pe lista celor cu taxare, în prezent 27. Cele două noi zone vor fi considerate parcări cu plată după amenajare, care va cuprinde trasarea, montarea indicatoarelor de parcare cu plată şi a celor adiţionale, a aparatelor de taxare dacă este cazul.

Alte modificări pe care le aduce proiectul: ”Cu privire la contravențiile și sancțiunile prevăzute în cele două regulamente, urmare discuțiilor purtate cu serviciile de specialitate se consideră necesară radierea capitolului ”Contravenții și sancțiuni” având în vedere că faptele prevăzute ca și contravenții sunt specificate și în alte regulamente specifice sau legi speciale, nefiind necesară reluarea lor, aceste fapte urmând a fi constatate și sancționate conform acestor acte. Excepție face staționarea pe locurile de parcare rezervate prin contract de către agenți economici, faptă care trebuie să rămână prevăzută în prezentul regulament, nefiind menționată în alte regulamente și pentru care propunem sancţionarea cu amendă de la 65 lei la 300 lei, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, precum şi cu sancţiuni complementare de blocare şi ridicare a autovehiculului, conform Regulamentului privind activitatea de blocare a autovehiculelor oprite sau staţionate neregulamentar, precum şi de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a acestor autovehicule în municipiul Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr. 38/31.03.2011 a Consiliului Local”.

În același timp, în dezbatere publică sunt alte două proiecte pe aceeași temă.

În primul, consilierul local PNL Sorin Hangan propune, pe lângă modificarea programului în care este asigurat locul de parcare de reședință, și o ajustare a tarifelor orare pentru parcările cu plată.

În celălalt, consilierii locali PER Mircea Archiudean și Teodor Mârza propun ca ”achitarea tarifului de parcare de reședință să asigure utilizarea locului zilnic de la 15.30 la 8.00, iar uilizatorul să poată folosi parcarea și între 8.00 și 15.30 fără a achita o taxă suplimentară, dar în cazul în care parcarea rămâne liberă aceasta poate fi folosită de o altă persoană, până la 15.30”.

Foto: arhivă

4 comentarii

  • Parcarile de pe Zimbrului sunt deja amenajate, cum o sa le mai amenajeze primaria oare???? O sa traseze din nou liniile si vor zice ca au amenajat. Penibila primaria asta. N-am sa platesc un leu pentru parcare pt ca primaria nu merita sa incaseze banul meu atat timp cat strazile sunt dezastru. Strazile sunt dezastru iar primarii nostri fac partii…. suntem oare in bancul cu prosti?????

  • La Dacia in spate cine are loc parcare platit ,daca misca dimineata masina doar pt 5 min cand revine e ocupat de cei care vin acolo non stop la repetitii sau spectacole…atunci acea persoana unde poate duce masina?in parcare cu plata poate pana la ora 15 jumate??sa platesti si loc de parcare anual si pe cel zilnic cu ora …dar pt ce plm au facut casa de cultura sa mearga acolo cu spectacolele

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.