Pentru funcţia de prim-vicepreşedinte la Departamentul Politici publice s-au înscris în cursă consilierii judeţeni Monica Săsărman, Florin Urîte (până acum prim-vicepreşedinte interimar) şi consilierul municipal Alin Seserman.
Consilierul judeţean Eugen Curteanu şi primarul comunei Şieu Măgheruş, Sorin Mititean, nu au avut contracandidaţi ca vicepreşedinţi pe Strategii politice şi comunicare, respectiv Administraţie publică şi relaţia cu aleşii locali.
Înainte de alegeri, fiecare a ţinut un scurt discurs.
Monica Săsărman: ”În loc de politici în educaţie, România a fost împinsă de USL în dizgraţie, avem spitale evacuate, în loc de fonduri europene, românii primesc fumigene, în loc de dezvoltare avem impozitare. În loc de reforme în justiţie, avem voiculeasca inchiziţie. Trebuie să luăm ghetele în cui, să intrăm în teren, să câştigăm alegerile şi să redăm românului încrederea că PDL este singurul partener corect, nu un partid second hand. Sunt călită în bătăliile politice. Niciodată de la tribuna CJ nu am adus elogii primarului Creţu, modelele de bună practică sunt altele, niciodată nu mi-am acuzat primarii de complicitate la furtul de apă. Echipa nu e completă dacă din ea nu face parte nicio femeie. Vă reamintesc ce spunea George Coşbuc: ”Din zei de-am fi coborâtori/Cu o moarte toţi suntem datori/Dar nu-i totuna leu să mori/Sau câine-nlănţuit”.
Florin Urîte: ”Îi dau replica colegei mele, marca Dan Puric: numai recunoaşterea frumosului din celălalt te face să recunoşti frumosul din tine. Valorile de dreapta sunt onestitate, caracter, demnitate. Nu ne educăm invocând valori individuale”.
Alin Seserman: ”E bine să avem competiţie, nu ne strică, mai ales că ne aşteaptă o competiţie grea la anul, alegeri. De acum trebuie să formăm o echipă care să aibă curajul să se lupte cu USL la nivel judeţean, în fiecare comunitate. Noi avem un electorat elevat, care are mult mai multe aşteptări de la noi decât de la USL. Trebuie să avem curajul să-i spunem lui Radu Moldovan să nu mai taie panglici pe proiectele făcute de primarii noştri, de Doina Pană nu mai spun, că ea ştie doar că s-a ieftinit benzina”.
Eugen Curteanu: ”Clasa politică s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de om, haideţi să acoperim această prăpastie, să întindem punţi de comunicare. Cei de la USL coboară din maşini luxoase şi spun că îi compătimesc pe românii săraci. Trebuie să pornim recredibilizarea partidului. Pe plan judeţean trebuie să întindem o mână celorlalte partide care împărtăşesc valorile de dreapta, să lăsăm orgoliile prosteşti. Nu mă recomandă pentru această funcţie vocea şi talentul, cum spunea domnul Dragnea, ci 14 ani în PDL, asumarea unor acţiuni şi responsabilităţi duse la bun sfârşit”.
Sorin Mititean: ”Am intrat în PDL în 2003. Oportunităţile vin şi pleacă, dar pot fi cu adevărat exploatate. Să ştergem cu buretele trecutul, neîmplinirile şi să privim spre ceea ce avem de făcut”.
După numărarea voturilor, pentru primul post de prim-vicepreşedinte situaţia a fost următoarea: Monica Săsărman – 152 de voturi pentru, Florin Urîte – 107, Alin Seserman – 52. Ioan Oltean a intervenit: ”Conform statutului, câştigătorul trebuie să obţină jumătate plus unu din numărul de voturi exprimate, în acest caz 380, deci nu se îndeplineşte criteriul. Niciunul nu a obţinut numărul de voturi necesar. Eu trebuie să respect statutul, altfel pot apărea contestaţii. Se va organiza un tur doi între primii doi clasaţi şi va câştiga cel care va obţine cel mai mare număr de voturi”. După al doilea tur de scrutin, Monica Săsărman a fost declarată învingătoare, cu 173 de voturi pentru, Florin Urîte obţinând doar 118.
Eugen Curteanu a fost ales cu 371 de voturi pentru şi 6 împotrivă, 3 voturi fiind nule, iar Sorin Mititean cu 373 de voturi pentru şi 5 împotrivă, 2 voturi fiind nule.
mica doamna de fier i-a dat o lectie ,bilbitului de urite . Te asteapta lupte grele ,si sunt convins ca vei face fata .Succes.
Sunt tot Andrei dar nu unul agramat .
Poate inveti sa scri corect .
Dar legat de vajbaiala ?
E mare vajbaiala in partid cand cineva le vorbeste de valori ,onestitate , caracter , demnitate si multe alte lucruri interesante .
Pot sa-ti dau dreptate intr-un singur mod .
Limbajul managerial al dl Urite nu are receptivitate in mediul politic si mai ales cel rural .
Si inca ceva : In partidele politice se pare ca prioritate are vechimea si nu experienta sau valoarea individului ci slugarnicia de partid .
Asa este, politicienii eleganti nu au cautare in turma pdl-ista. Cand d-l. Urate se va transforma, dintr-un bun manager intr-un mare smecher, atunci o sa aiba succes. Pana atunci, au altii „succesuri”.