Politică

Monica Săsărman: Modificările aduse Codului Rutier sunt neconstituţionale

”Proiectul de modificare a Codului Rutier creează precedente periculoase pentru apărarea drepturilor cetăţenilor. Dispoziţiile proiectului de ordonanţă de urgenţă care prevăd că ”plângerea împotriva proceselor verbale de constatare a contravenţiilor nu suspendă executarea sancţiunii amenzii contravenţionale” sunt neconstituţionale”, spune consilierul judeţean PDL Monica Săsărman.

”Dispoziţiile proiectului de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Rutier, care prevăd că “plângerea împotriva proceselor verbale de constatare a contravenţiilor nu suspendă executarea sancţiunii amenzii contravenţionale”  sunt neconstituţionale.

Recent, şi România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Anghel împotriva României, pe motiv că s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie într-o procedură contravenţională (a se vedea paragr. 66-69 din Hotărârea Anghel împotriva României, publicată pe site-ul oficial al Curţii Europene a Drepturilor Omului).


Astfel, CEDO statuează ca “acuzaţia adusă petentului este o acuzaţie penală în sensul Convenţiei iar acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii faţă de posibilele abuzuri din partea autorităţilor”.

Prin urmare, obligarea contravenientului la executarea sancţiunii amenzii, mai înainte ca instanţa învestită cu o plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei să se pronunţe printr-o hotărâre definitiva şi irevocabilă cu privire la legalitatea sau nelegalitatea procesului verbal de constatare a contravenţiei sau cu privire la nevinovăţia petentului reprezintă o încălcare a art. 23 alin. 11 din Constituţia României, potrivit căruia “până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”. Situaţia contravenientului petent de a fi “condamnat” la pedeapsa amenzii mai înainte ca instanţa să se pronunţe cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia acestuia este mult mai gravă decât situaţia unui inculpat dintr-un dosar penal.

Mai mult decât atât, creează o situaţie discriminatorie în sensul că plângerea împotriva unui proces verbal de constatare a contravenţiei întocmit în baza acestor prevederi nu suspendă executarea sancţiunii, în timp ce plângerea împotriva altor procese verbale de constatare a contravenţiilor în baza altor prevederi suspendă actul sancţionator.

Proiectul de modificare a Codului Rutier nu rezolvă problema pietonilor care au obligaţia de a se asigura că pot traversa prin locurile special amenajate fără pericol pentru ei şi ceilalţi participanţi la trafic.

Discriminatorie este şi prevederea potrivit căreia sancţiunea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe perioadă nedeterminată se aplică de către instanţa de judecată titularului permisului de conducere sancţionat pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, dacă nu a fost achitată amenda aplicată şi nu există posibilitatea executării silite. Pentru ceilalţi contravenienţi, se poate transforma amenda în muncă în folosul comunităţii. Sancţiune pentru imposibilitatea executării amenzii tot în sarcina contravenientului?

În concluzie, proiectul de modificare a Codului Rutier creează precedente periculoase pentru apărarea drepturilor cetăţenilor”

Comisia de Administraţie a PDL Bistriţa-Năsăud, preşedinte av. Monica Săsărman

3 comentarii

  • pe linie rutiera mai multa prevenire trebuie si mai mult profesionalism din partea celor care-l aplica daca este aplicat de cumnatul lui tanco care a venit de la jandarmi la rutiera ce sa faci pilangii,etc….etc..circulisti scoala 6 luni,paznici de noapte etc,

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui grigore Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS