Cu prilejul Zilei Armatei Române, la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş a avut loc joi un ceremonial militar şi religios. După onorul militar şi salutul drapelului de luptă, s-a intonat Imnul Naţional şi a fost oficiat un serviciu religios, iar preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, şi comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, general de brigadă Dan-Florin Grecu, au vorbit despre însemnătatea momentului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a spus că militarii Brigăzii 81 Mecanizată au făcut cinste judeţului în ţară şi peste hotare, din Bosnia până în Etiopia, în cele mai periculoase zone ale mapamondului.
”Se împlinesc 150 de ani de la înfiinţarea MApN şi zece ani de participare neîntreruptă la misiunile din Afganistan. Data de 25 octombrie 1944, când au fost eliberate teritoriile Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia hortistă, reprezintă un moment important. Noi, românii, ardelenii, suntem obligaţi să arătăm recunoştinţă celor care s-au jertfit pentru patrie. Gândurile mele se îndreaptă spre veteranii şi invalizii de război, cu regretul că nu vom putea niciodată să-i răsplătim cum se cuvine din punct de vedere material. Vreau să amintesc sacrificiul a doi eroi bistriţeni, sublocotenenţii post-mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian Petru Filip, care mult prea devreme au plecat dintre noi. Vreau să-mi exprim admiraţia şi respectul faţă de un erou în viaţă, plutonier major Vasile Zbâncă. A suferit un accident cumplit în Afganistan şi astăzi este la datorie, alături de camarazii săi. Cred cu tărie ce spunea Napoleon Bonaparte, că în raniţa fiecărui soldat se află bastonul de mareşal”, a spus Moldovan.
Reprezentanţii instituţiilor şi ai partidelor politice au depus apoi coroane de flori, iar ceremonia s-a încheiat, în mod tradiţional, cu defilarea gărzii de onoare, în aplauzele celor prezenţi.
La eveniment au luat parte oficialităţi locale şi judeţene, în frunte cu prefectul Ani Bob, preşedintele CJ Emil Radu Moldovan şi viceprimarul George Avram, şefi de instituţii, reprezentanţi ai partidelor politice. Cu această ocazie au putut fi văzuţi Ovidiu Frenţ, Alexandru Pugna, Ioan Oltean, Vasile Marc, Alin Seserman, Eugen Curteanu, Cristian Florian, Florin Urîte, Monica Săsărman, Gabriela Montoiu, Luca Iancu, Mihai Sărmăşan, Doina Sigmirean, Ramona Bugnar, Alexandru Pugna, Nicolae Moldovan, Ioan Deneş, Camelia Tabără, Constantin Rus, Stelian Dolha, Doina Pană, Dorin Popescu, Gavril Țărmure, Ioan Mocan, lt. col. Constantin Florea, Crin Pântea, col. Ionel Cimuca, comisarul şef Liviu Olariu şi mulţi alţii.
Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto de la sărbătorirea Zilei Armatei.
sincer?
e mai fain ca in alti anii parca LIPSA portocaliului este benefica!
oltean strica peisajul, in rest, e bine !
Sunt toti portocalii insirati ca nu au mai incaput nimeni de ei in primul rand.Vroian sa vada si copilul da cine sa te lase, ca trebuiau ei sa fie in foto.
Intrebare: Oare multi din ei care il insoteau pe Oltenul nu trebuiau sa fie la servici?
Ca toti au posturi caldicele cu orar 8-16 si sunt acolo prezenti .
unde mai vedeti portocalii doamne ce rai sunteti mai terminati cu rautatile
imi place cum s-au aliniat toti dupa bordura…..sa vada si ei cum se face….”trotuarul” in romania!
nu ai observat lipsa lui Colo din peisaj?am auzit ca a luat viteza de la ziar