5 noiembrie este data când se deschid ofertele depuse de firme care vor să realizeze fazele de proiectare pentru obiectivul ”Reabilitare şi modernizare Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil” Bistriţa”, pentru care se va solicita finanţare europeană prin programul Operaţional Regional 2014-2020.
Tot cu bani europeni Primăria intenţionează să reabiliteze şi alte unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” – clădirea veche, Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa – clădire C , Liceul Tehnologic de Servicii, Liceul de Muzică ” Tudor Jarda, Şcoala Gimnazială nr. 4, Şcoala Gimnazială ”Lucian Blaga”, Grădiniţa cu program prelungit ”Căsuţa cu poveşti” şi Creşa nr. 2, Grădiniţa cu program prelungit nr. 3 şi Creşa nr. 3, Grădiniţa cu program prelungit nr. 12 şi Creşa nr. 4, Grădiniţa ”Dumbrava minunată”. Pentru toate aceste studii în bugetul local a fost prinsă suma de 639.000 lei.
Pe amplasamentul din str. Nicolae Bălcescu nr. 38A există o clădire care a fost construită în anii ’30 având destinaţia de locuinţă.Ulterior, clădirea a fost etajată. Din anul 1980 acolo a funcţionat o grădiniţă, clădirea fiind acum într-o stare tehnică necorespunzătoare.
Începând cu anul 2009, Grădiniţa nr. 2 funcţionează într-o altă locaţie, imobilul din incinta Colegiului Tehnologic ”Grigore Moisil” de pe str. Împăratul Traian nr. 23.
Municipalitatea consideră că se impune demolarea de urgenţă a acesteia şi construirea unei grădiniţe noi, la standarde europene. Noua grădiniţă va fi concepută cu program normal, 200 de copii organizaţi în 10 grupe a câte 20 copii fiecare. Accesul la imobil, pietonal şi carosabil, se va realiza din str. Nicolae Bălcescu. Spaţiul de joacă se va amenaja pe terenul proprietate în curtea interioară a grădiniţei. Vor fi realizate o sală multifuncţională pentru activităţi, sală pentru lapte şi corn, spaţii administrative, pavilion în curte, etc.
Proiectul va fi realizat în conformitate cu documentaţia şi cerinţele Programului Operaţional Regional, în vederea obţinerii finanţării din fonduri europene.
Sacrifica acea curte frumoasa in loc sa modernizeze cladirile incat sa includa toate salile pt activitati? In curte trebuie sa ramana spatiu verde cu mobilier urban si un spatiu de joaca amenajat pt copii.