Actualitate

Municipalitatea renunță la proiectele ”Perdele verzi” și ”Păduri urbane”

Contractele de finanțare pentru proiectele ”Amenajare perdele verzi limitrofe DN 17 în Unirea și Viișoara” și ”Crearea de păduri urbane în municipiul Bistrița”, aprobate de fosta administrație, vor fi reziliate.

Proiectele de hotărâre sunt pe ordinea de zi a Consiliului Local Bistrița în ședința extraordinară din 12 noiembrie.

”Întrucât contractul pentru amenajarea perdelelor verzi a fost semnat la data de 21.10.2024 (în ultima zi de exercitare a mandatului de către fostul primar), am analizat oportunitatea realizării acestui proiect, prin raportare la necesitățile și prioritățile identificate la preluarea mandatului, respectiv la obligațiile pe care mi le-am asumat față de cetățeni. Consider că una dintre prioritățile cetățenilor, semnalată de altfel cu mult înainte de preluarea mandatului de primar, este fluidizarea traficului printr-un proiect de extindere a arterei rutiere cu câte o bandă pe sensul de deplasare, atât în Unirea cât și în Viișoara, proiect care nu ar putea fi dezvoltat în măsura in care s-ar amenaja perdele verzi limitrofe DN 17. Mai mult, în urma întâlnirii de lucru cu reprezentanții ADR Nord-Vest am concluzionat că există posibilitatea  unei mai bune utilizări a fondurilor publice, având în vedere faptul că în acest proiect contribuția proprie ar fi fost de 3.667.154,74 lei. Executarea contractului nu a început și nu a fost încă acordată finanțare care să presupună restituirea vreunei sume”, spune primarul Gabriel Lazany în nota explicativă.

”Am constatat că, din punct de vedere financiar, bugetul local ar fi afectat pe o perioadă de 2 ani (2024-2026) de cheltuielile pentru acoperirea valorii neeligibile și a cheltuielilor conexe proiectului de creare păduri urbane. Mai mult decât atât, municipiul Bistrița ar fi obligat la plata, din bugetul local, a cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioada de minimum 10 ani de la data efectuării ultimei plăți. Pe de altă parte, fondul forestier proprietate publică a municipiului Bistriţa are o suprafață generoasă, respectiv de 3418 ha, iar  printre obiectivele strategice ale RPL Ocolul Silvic al Municipiului Bistrița R.A. se numără și creşterea contribuţiei pădurilor la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi creşterea capacităţii funcţionale a ecosistemelor forestiere. Totodată, prin modificarea Ghidului specific, se impun condiții suplimentare în sarcina municipiului Bistrița. Până în acest moment nu a început executarea obligațiilor asumate, respectiv nu au fost efectuate plăți de către finanțator care să presupună restituirea”, se arată în referatul de aprobare.

16 comentarii

  • Fantastic, adica prin Unirea si Viisoara in plus la trafic care avem deja sa va face inca o banda de drum ca sa creasca viteza de trafic si implicit sa avem si mai multe acidente in loc sa se calmeze lucrurile prin construire de occolire orasulului.

    71
    32
  • Daca faceti drum express si centuri ocolitoate de ce mai trebuie latit drumul?….sau sa intelegem ca nu faceti drum express si centuri ?….sau pur si simplu este gandire de tip PSD ?

    79
    22
  • Într-un oraș civilizat și bine gândit aceasta este o soluție foarte bună, s-o a doua ar fi desfiintarea căii ferate care ar putea fi un bulevard foarte util.

    28
    32
  • Dar pe locuitorii din cele două cartiere i-au întrebat dacă vor să le treacă și mai multe mașini prin fața casei?
    Mai mult zgomot, mai multă poluare, mai multe vibrații ale caselor datorate trecerii a mașinilor de mare tonaj.
    Cred ca locuitorii din cele doua cartiere ar trebui să fie uniți și să oprească acest proiect nebunesc!
    Vă face cele două localități NELOCUIBILE , casele vor fi scoase la vânzare și nu le va cumpăra nimeni!
    Am crezut ca pe noul primar, Gabriel Lazany îl duce capul, dar văd ca

    55
    32
  • Renuntarea la amenajarile care aduc confort VERDE este o gandire foarte periculoasa din partea administratiei.
    Se porneste din nou cu nepasarea autoritatilor fata de MEDIU .
    Nota 2(doi).

    63
    45
    • Dacă treaba asta se făcea pe vremea lui Turc, te sufocai de admirație și slugărnicie.

      21
      22
  • Foarte bine.
    Doua benzi nu inseamna nici mai mult trafic, nici viteze prostesti. Inseamna ca nu mai ramai blocat in spate la masina de gunoi sau masina de scoala, inseamna ca scapam de coloanele interminabile, deci scapam de nervi si de poluare.

    Balane, cu tine si ecologismul tau selectiv in functie de culoarea partidului ne-am lamurit.

    50
    34
    • Și unde vă vor duce acele două benzi? Într-un sens giratoriu? Se va „varsa” tot traficul spre intersecțiile de la intrarea din oraș, unde se vor crea aceleași blocaje ca în prezent. Prin urmare, efectul măreț va fi că nu vom sta încolonați pe o bandă, ci pe două…
      Ceva similar s-a făcut în Jucu. S-a extins drumul cu o a doua bandă în loc de acel acostament mai larg. Credeți că nu mai este aglomerație spre Cluj dimineața? Nici vorbă, aceleași cozi interminabile le găsim zi de zi între orele 7:30 și 9.
      Soluția nu este să introduci benzi de circulație spre nicăieri, ci să construiești rute alternative, ca de pildă o nouă centură ocolitoare.

      33
      1
  • Fapte concrete și soluții practice.
    Fluidizarea traficului înseamnă mai puțină poluare, până la drum expres și centură ocolitoare și alte avioane trebuie luate măsurile acum. Pădure este suficientă, nici nu are importanță cine e proprietarul.
    Spații verzi ar trebui să facă și dezvoltatori imobiliari,așa, câteva arii printre betoane.
    Promițător început de mandat! Succes!

    31
    31
    • Fapte concrete și soluții practice care nu sunt nici concrete și nici practice.
      De ce nu concrete? Pt că e, deocamdată, doar o intenție. Până la concret mai trebuie niște studii, finanțare, contract și execuție!
      De ce nu practice? Pt că oricât s-ar încerca există zone care nu suportă minim 2 benzi pe sens și atunci vor fi tot timpul blocaje! Intrările în Viișoara și Unirea dinspre Bistrița nu vor putea avea niciodată 2 benzi pe sens, cum nu vor avea 2 benzi pe sens, nici drumurile Bistrița-Crainimăt și nici Bistrița-Livezile!
      Mai mult, acele investiții ar putea fi folosite pt transformarea malului stâng în stradă sau/și stradă pe lângă calea ferată + noi sub sau supra traversări (oricât ne-am dori să fie desființată, calea ferată spre Bârgău nu va dispărea, cum nu vor apărea nici treceri noi la nivel cu calea ferată – nu trebuie să mă credeți, întrebați pe oricine cu funcție în CFR sau puneți întrebări pe L544).

      27
      3
  • Pana se fac centurile si autostrada, adica niciodata, trebuie facut ceva ca sa se poata circula. In viitor, cand va fi infrastructura, se va putea reveni la doua benzi si planta copaci.

    26
    23
  • Intrarea in oras se poate face si prin Zavoaie-Sarata.
    Din Livezile sa se faca o legatura cu zona Teraplast Arena cu largirea podului din zona si ar mai ramane zona din centrul Unirii pana la sens giratoriu peco Mol.
    Si mai este zona de protectie de la calea ferata. Care permite cate o banda pe ambele parti. Dar aici intervine CFR-ul si trebuie vointa politica ca doar ei sunt la butoane (PSD si PNL)
    Sa fim seriosi cum scria cineva mai sus nu este posibil fizic sa faci doua benzi pe sens la Unirea si Viisoara. Trebuie sa dai jos niste case si garduri.
    Din punct de vedere juridic sanse 0. Cum functioneaza justitia dureaza ani lumina.
    Seamana a slogan populuist.
    Oricum slabe sanse. As vrea sa ma insel.
    O sa vedem la urmatoarele alegeri.

    26
    2
  • ATENȚIE: mai multe benzi nu rezolvă, ci agravează problema! La el și cu mai multe parcări! Poate în primul an se va circula mai bine, dar apoi se vor aglomera din nou.Lucru dovedit, luați exemplu de la țările care au avut această problemă încă din anii 80 si au făcut deja această greșeală, uterior corectată. Nu asta e soluția! Locuitorii din aceste zone vor avea parte doar de poluare dublă, zgomot infernal, trepidații, blocaje permanente – traficul se va gâtui unde se trece la o singură bandă.

    27
    5
  • Asa se intampla cand alegi un primar si-l pui pe post la sfantul asteapta! Cel vechi face ce n-a facut in N mandate! In teorie!
    Practic, sa lasam improvizatiile de extinderi, etc, trebuie facuta odata o centura adevarata, alte judete, vezi Salaj, fac minuni in privinta infrastructurii rutiere!

    18
    1
  • Motto:
    „Îi plâng pe proști și proștii mă înving”
    (Ana Blandiana – Eclipsă)

    Intotdeauna o luăm de la zero. In loc să continue proiectele demarate de vechea administratie si să vină cu proiecte noi pentru rezolvarea problemelor edilitare, cei care ajung vremelnic la putere renunță la proiectele existente pentru care există inclusiv finantare. Concret, primarul Gabriel Lazany renunță la proiectul privind perdelele verzi din Viisoara si Unirea de pe DN17 pe considerentul fluidizării traficului prin lărgirea drumului cu o bandă de circulatie, ceea ce este o aberatie, deoarece neexistând continuitate pentru lărgire pe tot traseul, mai degrabă se crează blocaje.
    De aceea, pentru descongestionarea circulatiei este nevoie de mai multe „coridoare” care să traverseze orasul pe lungime, adică pe directia est-vest si care să facă legatura cu intrările in Bistrița dinspre Unirea la est si Viisoara sau Sărata la vest. Una din aceste rute este coridorul aferent malului stâng al râului Bistrița cunoscut sub numele de „Linia albastră” care face legătura intre Sărata si Unirea, despre care s-a vorbit mult dar nu s-a făcut nimic până acum. Ba mai mult au existat o serie de „bâlbâieli” legate de amenajarea portiunii de la poalele pădurii Codrisor dintre Podul Budacului si Podul Jelnii, desi lucrurile sunt mult mai simple.
    Această rută trebuie conectată si cu centrul istoric al orasului Bistrita pentru inchiderea inelului central de circulatie format din străzile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-RomanC.Vivu-Vasile Conta-Codrisor- Podul Budacului. Pentru asta ar mai fi necesară doar prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si construirea unui pod peste râul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice, pentru a face legătura cu strada Codrisor. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea si posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. Pe acest inel central se află cele mai multe institutii de interes local sau judetean, precum Palatul de Justitie, Biblioteca Judeteană, Liceul de Muzică, Directia de Statistică, Palatul Postei, Arhivele Statului, Inspectoratul de Politie, Colegiul National „Andrei Muresanu”, Colegiul National „Liviu Rebreanu”, Prefectura, Sala Polivalentă, Stadionul „Jean Pădureanu”, Strandul „Codrisor”, etc.
    Chiar dacă traseul „Linia Albastră” trece pe la poalele pădurii Codrișor unde este preconizată amenajarea unei zone de promenadă, totusi nu-i nevoie de transbordarea calatorilor de pe mijloacele de transport in comun intre Podul Budacului si Podul Jelnii asa cum se discuta la un moment dat. Există posibilitatea lărgirii străzii Codrisor prin construirea unui zid de sprijin la poalele pădurii care să delimiteze ampriza drumului, pe o lătime optimă care să includă 2 benzi de circulatie, plus piste pentru biciclete si promenada pe malul râului. Singurul punct de gâtuire a circulatiei ar fi in zona grupului de hoteluri Select, Cora si Codrisor, dar si aici există posibilitatea ca dinspre Podul Budacului circulatia pe strada Codrisor să se facă pe un singur sens până in fata hotelului Codrisor,urmând ca iesirea spre Podul Budacului să fie amenajată pe malul râului, pe strada Victor Onisor. In acest sens există un proiect mai vechi pentru amenajarea malurilor râului Bistrita pe la poalele padurii Codrisor, pe portiunea dintre podul Budacului si podul Jelnii :
    (vezi: (https://zupernews.wordpress.com/2013/06/06/codrisor-hill-p-u-z-bistrita-…)

    9
    1
    • La acest proiect se poate adăuga pasarelă pietonala suspendată care să facă legătura între parc și zona amenajata în pădurea Codrișor, peste zidul de sprijin de la poalele pădurii . În oraș antreprenorii au îngrămădit blocuri între alte blocuri in loc să achiziționeze primăria terenurile pentru parcări etajate, astfel eliberând marginile străzilor de automobile. Avem nevoie de perdele forestiere, parcuri, copaci pe marginile străzilor în oraș , unde este poluare și praf. Nu vrem amenajarea de noi benzi de circulație pe străzile existente. Vrem amenajarea altor căi de tranzitare a orașului . Și dorim amenajarea noii CENTURI OCOLITOARE! Ar trebui să înceapă repede lucrările acum că avem primar , președinte CJ și ajutor de la București.

      3
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.