Actualitate

Municipalitatea vrea să cumpere sediul LDP pentru a muta acolo o parte din serviciile publice

Consiliul Local Bistrița a aprobat într-o ședință de îndată participarea municipalității la licitația publică organizată de un cabinet de insolvență care scoate la vânzare bunurile imobile din patrimoniul LDP SA, aflată în reorganizare, constând din teren în suprafață de 3.564 mp, clădiri (sediu administrativ în regim de înălțime P+1E, sală de ședințe – parter, sediu proiectări și laborator în regim de înălțime P+1E, clădire punct control – parter și construcții speciale – platforme și împrejmuiri), situate pe strada Cuza Vodă nr. 17A.

Prețul de cumpărare pe care este dispusă municipalitatea să îl plătească la licitația din 14 octombrie este de maxim 3.831.300 lei, la care se adaugă TVA.

Primăria Bistrița motivează astfel:

”Imobilul cu destinația de sediu administrativ situat în Piața Centrală nr. 2 în care își derulează activitatea mai multe servicii de interes public se află în stare accentuată de degradare, datorită vechimii, și urmează să facă obiectul unui proiect de reabilitare, motiv pentru care a fost adus la cunoștința publică intenția municipiului Bistrița de a achiziționa sau închiria de pe piața liberă imobile, construcții și teren, pentru mutarea activităților acestor servicii în vederea asigurării unei mai bune organizări și funcționări, precum și a creșterii calității serviciilor oferite de acestea.

Licitația are ca preț de pornire 75% din valoarea reieșită din raportul de evaluare, respectiv 3.831.300 lei, echivalentul a 775.725 euro, fără TVA, aceasta urmând a fi aplicată conform prevederilor legale. Valoarea de piață a bunurilor imobile mai sus menționate este de 5.108.400 lei, echivalentul a 1.034.300 euro, fără TVA, conform raportului de evaluare. După aplicarea procentului de 75% din prețurile din raportul de evaluare întocmit, reies sume cuprinse între 217 euro – 303 euro / mp construit și 150 euro/mp teren, la care se aplică TVA.

Construcțiile existente au deja destinație de sediu administrativ și sală ședințe, accesul la imobil se realizează din strada Cuza Vodă, bun aparținând domeniului public al municipiului Bistrița, suprafața terenului permite amenajarea de parcaje în interiorul parcelei, raportat la natura activităților serviciilor ce urmează a fi relocate și numărul de cetățeni care beneficiază de acestea, întrunesc condițiile necesare relocării activităților aferente Serviciului Evidența Persoanelor și Serviciului Stare Civilă, în vederea asigurării unor servicii de calitate și creșterii calității serviciilor prestate cetățenilor municipiului”.

Etichete

26 comentarii

  • Celalalt destept, fostu primar adica a vrut sa-i mute la iesire din oras, iar actualul bate campii si mai eau.
    Mai bine sa i mutati la piata ca ar fi mai castigati si unii si altii.
    Da pe restu nu-i mutati nicaieri? Vi s-a pus pata pe poet asa de rau?

    15
    11
    • Chiar asa, omu’ plangand si vai de capu lui umbla sa isi faca certificat de deces si cauta Starea civila la dracu’-n praznic..sau tinerii care se casatoresc, ce vad alta vechitura..si apoi ne miram ca pleaca din tara. Nu mai vorbesc de buletine…DEZASTRU CEL PUTIN!!!! HALAL IDEI, HALAL GANDITORI PE ACOLO PE SUS.

      10
      11
    • @ Barosanule după îngustarea distrugerea și îngustarea și pietonizarea străzilor care se fac acum în oraș orice om va ajunge mult mai rapid cu mașina și pe jos pe strada Cuza Vodă decât în Piața Centrală.

      16
      3
  • Nu ar fi mai bine sa mutati consilierii superplatiti si nefacatori de nimic in-afara de a incasa leafa grasa?
    Nu va bateti joc de cetateni plimbandu-i la mama dracului te miri pe unde? Oare geniala-i i idee cui apartine?

    31
    5
    • Aceeași vrăjeală că și la cumpărarea clădirilor de pe b dul Independentei foste spital , se fac că vor să cumpere dar fac jocul la cineva pentru terenul de la LDP .

      5
      2
  • Este o mare greseala si eroare manageriala. Sa dai peste 800.000 euro ptr a cumpara birouri -de stat .. jos – pentru aprox 20 de functionari cit au cele doua servicii din primarie, din punct de vedere al necesitatii si oportunitatii este nu numai scandalos ci si batjocoritor la adresa cetatenilor bistriteni. Chiar daca pretul pe UM mi se pare corect, chiar avantajos, aceasta achizitie nu este prioritara pentru oras si pentru banii dati de cetateni.

    23
    13
    • De vina sunt, in primul rand, cei care au pus umarul la falimentarea si aducerea la situatia actuala a firmei si unul din cei care a pus umarul la acest lucru sunteti si d-stra, d-le Andrei Rusu. Ati lasat firma intr-o situatie financiara pe pierdere, dupa care a incaput pe mana lui ginerica a lui Tntenu, o alta catastrofa menagiarala care a amplificat declinul si odata pornit tavalugul a fost imposibil de oprit prin tot felul de numiri fanteziste la conducerea ei.

  • Primaria ar trebui sa utilizeze – temporar – spațiul de pe Str. Gen. Gr. B. Unde funcționează centrul de tineret, iar activitatea acestora poate fi mutată – temporar – in Palatul Copiilor, Palatul Culturii sau intr-una dintre școlile modernizate. Fără cheltuieli dechirie. Cumpărarea spațiului de pe Cuza Vodă cred ca e pentru “parandărăt “.

    16
    16
  • Ferească Bunul Dumnezeu.
    Parca intr un articol primarul zicea că bani trebuie bine chibzuiți, in favoarea investițiilor că nu creste salariile dar recunoaște că au rămas la nivelul lui 2018.
    Oare ce aranjamente or mai fi?
    Atâția bani aruncați degeaba .
    Orașul este plin de șantiere, străzii de pământ fără iluminat public că în evul mediu iar ei aruncă bani pe aranjamente

    20
    1
    • Ar fi interesant de știut câți angajați avea Primăria în 1990, 2000, 2010, 2020 , câți locuitorii avea orașul în acești ani… Cât s-a dezvoltat acest oraș din punct de vedere al birocrației… Ce „birouri” noi au apărut și l-a ce ajută…

      16
  • Poi daca nu mai incap neamurile si prietenii in cladirile pe care le are primaria…Plus alte angajari ca la astia angajati le cresc copii si nepotii…

    31
    1
  • Foarte bine ca se cumpara, ar fi pacat sa se piarda o asa locatie: curte mare cu multe locuri de parcare, aproape pentru cei care vin pe jos dinspre piata, mai sunt institutii publice in zona, chiar si un liceu, deci un amplasament optim pentru ce au ei nevoie.
    Si va fi si o investitie pe termen lung, cei din viitor vor putea vinde cu profit cand imobilul va deveni inutil.

    10
    9
    • Peste linie este cea mai frumoasă zonă din Bistrița tocmai pentru faptul că acolo nu sa băgat nici-un un „arhitect” sau mare specialist din primărie și astfel locuitorii de acolo și-au făcut case cât de frumos au putut ei spre deosebire de urîtănile din centru.
      Vedeți și ultimile capodopere din domeniu apărute îm Bistrița: fântâna arteziană de pe Panait Cerna, Gratile de pe Zidul Cetății, struțo-cămila de fântână arteziană-parcare din fața Casei de Culturtuă, aberația de pe Șincai etc…

      26
  • Când va fi licitația ? Sun interesat să particip și eu la licitație.
    Acolo terenu este potrivit pentru locuințe colective mici fiind situat în cartierul compact cu de case Cuza Vodă UTR 27.

    25
  • Am înțeles după tâmpenile ce încep să apară în oraș le este frică de revolta cetățenilor și așa bănuesc ei vor fi mai protejați dacă se mută lângă Jandarmerie.

    18
  • Vam spus că Centru Bistriței se mută de pe Calea Moldovei peste linie. Nu este și pe viitor cu atât mai puțin nu va mai fi nicun motiv pentru care să meargă cineva în Centru Vechi. Centru Vechi va deveni o zonă gri fantomă pe harta orașului.

    13
    1
  • Trecem printr-o perioadă de criză când toate se scumpesc însă primăria vrea să irosească banii contribuabililor pe renovarea clădirii primăriei. Ce are clădirea primăriei de ar trebui renovată ?????????? Pe majoritatea cetățenilor orașului îi doare fix în cot de cum arată primăria .

    16
    1
    • Toate investițile făcute în clădirea primărie din Piața Centrală sunt văzute de alegătorii Bistrițeni ca niște furturi din banii lor. Așa a mai fost un primar la Bistrița tot din PDL care aavut proasta inspirație să renoveze clădirea primărie tocmai înaintea alegerilor și ăsta a fost unul din motivele pentru care a pierdut acele alegeri.

      10
    • Clădirea Primăriei este cea mai urîtă clădire din Centru Vechi după blocul de lângă Poșta Veche. Clădirera Primăriei ar trebui dărâmantă și pe locul ei construită o parcare atât de necesară pentru revigorarea Centrului Vechi.

  • Bulevardul General Grigore Bălan a fost asfaltat….nu a trecut o lună. Se sparge. Ceva lucrări. Ceva guri de canal. O să asfalteze pe lângă ele. Iarna asta poate nu dar următoarea trebuie peticit pe lângă îmbinări.

  • În Bistrița nu ai garanție pentru nimic . Nici dacă locația de la LDP va fi preluată de Primărie nu ai nici cea mai mică garanție că nu ne vom trezi cu vreo altă monstrozitate chiar în cartierul de case.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.