Actualitate

Ne așteptăm la prima ninsoare a sezonului! Cum va fi vremea în Bistrița-Năsăud în perioada următoare

Cum va fi vremea în Bistrița-Năsăud în perioada 14-21 septembrie? Meteo.BN ne informează:

”Umătoarele 7 zile vor fi reprezentate de o dinamică deosebit de accentuată, influențele pe care arealul județul nostru le va resimți determinând un aspect umed şi de toamnă pură, începând de vineri.

La nivel european se consolidează o zonă de presiune ridicată, cu centrul în zona Arhipelagului Britanic, în timp ce zona scandinavică va fi influențată de un ciclon viguros, cu o presiune foarte scăzută. Tot acest context va genera o invazie de aer rece, umed, de origine polară pe un culoar de cuplaj favorabil, NV-SE, transport care îşi va face simțită prezența începând cu ziua de joi. Până atunci, miercuri, temperaturile vor marca o creştere până la valori aproape estivale prin sud-vestul județului.

Revenind la ziua de joi, aerul rece pompat în nordul bazinului mediteranean va determina o ciclogeneză rapidă, astfel, o depresiune bine închegată ne va aborda, aducând averse, descărcări electrice, posibil vijelii şi căderi de grindină.

Odată cu avansul rece, de vineri, vremea va căpăta aspect tomnatic, cu ploi mocăneşti şi atmosferă în general închisă.

Transportul de aer rece va continua si în week-end, când, temporar va mai ploua iar mijlocul săptămânii viitoare ne găseşte într-o anomalie termică negativă de până la 8-10°C. Tot atunci, o nouă depresiune mediteraneană îşi va croi drum pe la noi, va aduce ploi însemnate cantitativ iar la munte, la peste 1400 m alt., treptat vor predomina ninsorile, ninsori care la înălțimi mari vor fi viscolite şi tot aici se va depune primul strat de zăpadă al sezonului. Valorile maxime de temperatură vor fi cuprinse, în general, între 6/7°C în depresiuni si nu mai mult de 12/13°C, în zonele joase cu valori negative la peste 1600 m alt. Diminețile vor deveni reci, cu condiții de brumă în depresiuni, dacă cerul va fi degajat.

Puncte cheie de reținut:

1. Miercuri: timp frumos / încălzire / 20-25°C

2. Joi: furtuni / 20-24°C

3. Vineri: răcire 17-22°C

4. De duminică: răcire accentuată

5. Mijlocul săptămânii viitoare: ploi însemnate cantitativ, ninsori la munte, posibil brumă în depresiuni.

De remarcat este că, în tot acest interval, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, cu acumulări posibile în cele 7 zile, de peste 100 l/mp, poate şi peste, în funcție de topografia locală”, anunță Mihai Bălan – Meteo.BN.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.