”La Bistrița, coaliția PNL-USR-PLUS funcționează la fel cum funcționează și la nivel național. Se împlinește aproape un an de când am fost aleși de către cetățeni în Consiliul Local și Primăria Bistrița și în tot acest timp, proiectele USR PLUS au fost ignorate de către domnul primar Ioan Turc, la fel cum sunt ignorați și reprezentanții USR PLUS din Consiliul Local și Primăria Bistrița, cu toate că suntem în același grup al majorității din consiliu, PNL-USR PLUS-PV-UDMR. Până acum, pe oridinea de zi a ședințelor de Consiliu Local desfășurate de la începutul mandatului, au intrat în cea mai mare parte doar proiecte inițiate de Primarul Municipiului Bistriţa și câteva proiecte inițiate de grupul consilierilor PSD cu cei de la PMP.
Dacă vă întrebați cum ajung proiectele PSD-ului pe masa Consiliului Local în timp ce proiectele USR-PLUS stau la sertar și găsiți și răspunsul, poate mă lămuriți și pe mine. Eu personal am încercat să mă lămuresc legat de asta apelând direct la domnul primar, dar nu am reușit. I-am cerut să avem o discuție doar despre acest subiect, pentru a înțelege unde sunt blocate proiectele depuse de USR-PLUS până acum, să știm ce trebuie să facem mai bine. Din păcate nu am avut ocazia să discut cu domnia sa, față în față sau telefonic nici măcar o dată până acum, deși, făcând parte din același grup al majorității, ai spune că normal ar fi să avem discuții sau ședințe de grup regulate, lunar, sau măcar trimestrial, dacă tot ne dorim o coaliție funcțională 4 ani. Trecând peste colaborarea cu mine, ai spune că având viceprimar USR PLUS în aceeași clădire cu primarul, ar trebui ca măcar ei să colaboreze mai bine, dar am fost surprins acum câteva zile, cand am vorbit cu viceprimarul USR PLUS, Călin Stan, despre situația din primărie, să aflu că nu mai vorbise nici el cu domnul Turc de mai bine de o lună.
În același timp, acum câteva zile observ pe pagina domnului primar că a vizitat creșele din Bistrița alături de „specialiști” din primărie, dar în nici un caz nu alături de viceprimarul Călin Stan, în responsabilitatea căruia revine Direcția municipală de sănătate Bistrița și creșele din Bistrița. Știu bine că domnul primar și-ar dori o colaborare cu USR PLUS de genul „ciocu mic și mâna sus când spun eu” și tot din patru în patru ani să mai împrumute sigla USR PLUS pentru alegeri, dar cu noi, așa nu va funcționa în nici un caz.
Situația de mai sus, am prezentat-o colegilor din Biroul Local al USR PLUS Bistrița în ultimele ședințe și, la propunerea mea, am adoptat hotărârea ca într-un termen de maxim 6 luni de zile să reevaluăm situația din coaliție după ce vom face toate demersurile ce țin de noi cei din USR PLUS, pentru colaborarea cu PNL, iar dacă nu vom reuși să îmbunătățim colaborarea cu dânșii și cu domnul primar Ioan Turc, atunci voi iniția un referendum intern în cadrul filialei municipale pentru a decide ieșirea USR PLUS din grupul majoritar al Consiliului Local al Municipiului Bistrița. Cetățenii municipiului Bistriţa au votat pentru un primar susținut de o alianță de dreapta pentru că și-au pus speranța în unitatea pe care am arătat-o în septembrie 2020. Dacă ne dorim cu adevărat să lăsăm PSD-ul și metodele lor în istorie, trebuie să dăm dovadă de unitate în continuare, dar unitatea nu poate fi durabilă fără colaborare”, spune consilierul local Nicolae Pavelean, președintele organizației municipale USR Bistrița.
Adaugă comentariu