Primarul Ovidiu Creţu a ţinut să spună, înainte să-i decerneze titlul, că în această perioadă dificilă pentru viaţa economică, „şi finanţările către activitatea sportivă sunt dificile”.
„Cu atât mai greu este pentru cei care activează în domeniul sportiv să reuşească să obţină performanţă, să ia copiii din faţa calculatorului sau a televizorului şi să-i ducă într-o sală de sport şi să-i obişnuiască să muncească, să-i ambiţioneze, să-i motiveze şi apoi să-i facă şi campioni. Acest lucru îl face cu succes de ani mulţi la Bistriţa domnul profesor Nicolae Zăpârţan. Pentru munca lui, dar mai ales pentru rezultatele muncii lui, pentru faptul că aceşti sportivi antrenaţi de el participă cu succes la campionate naţionale sau internaţionale unde promovează municipiul Bistriţa, Consiliul Local a luat decizia să-i acorde titlul de Cetăţean de onoare”
La rândul lui, Nicolae Zăpârţan a spus: „Astăzi trăiesc unul dintre cele mai emoţionante momente din cariera mea educativă şi sportivă. De aceea, vreau să vă mulţumesc! Mă simt onorat şi vreau să vă promit că, în continuare, voi face tot ce îmi va sta în putinţă ca numele oraşului nostru, al României, să fie purtate în cele mai importante locuri ale lumii. Le mulţumesc sportivilor mei pentru efortul şi munca enormă depusă, pentru sacrificiul făcut, pentru performanţele lor. Le dedic acest titlu onorat lor pentru că ei sunt amfitrionii principali în tot ce am făcut eu până acum. Mulţumesc părinţilor mei pentru educaţia pe care mi-au dat-o, familiei acre a fost alături de mine în toţi aceşti ani, Direcţiei Judeţene de Sport, Clubului sportiv Municipal, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Primăriei Bistriţa, CJ Bistriţa-Năsăud pentru condiţiile create pentru ca sprtivii noştri să-şi atingă obiectivele propuse. Mulţumesc şi iubitorilor boxului care au umplut Sala Polivalentă la toate competiţiile găzduite de judeţul nostru, dar şi foştilor mei spoprtivi, acum colaboratori ai mei, pentru ce fac poentru ca tinerii să-şi atingă performanţele propuse. Sloganul Iubesc Bistriţa! mi se potriveşte. Eu iubesc Bistriţa şi iubesc bistriţenii!La mulţi ani, Bistriţa!, La mulţi ani, bistriţeni!”
CLICK PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII
Felicitari Nicule!!!Cei de la Odorhei suntem mandrii de un asemenea consatean si prieten.
domn profesor felicitari,le meritati
Domnul din fotografie nu are nicio medalie importanta. La baieti, toate medaliile sunt pe la zonale si cate una ratacita pe la nationale. Iar la fete nu conteaza rezultatele pt ca e o ramura abia inventata. E practic o scuza pt toti impostorii din sport care nu mai au obiectul muncii si acum antreneaza fete pt ca e mai usor si se scot repede titluri pt ca nu e interes
acest impostor care scrie habar nare nici de rezultate sau nu vrea sa stie ,boxul feminin este sport OLIMPIC,jigneste fara masura si sper ca domnul profesor sa afle pana la urma cine este ca sa al cunoastem si noi,iar la baieti sant si medali la europene si multi campioni toti stim asta numai mincinosii nu,eu sant unul care al ajuta si stiu
Felicitari Domnule Profesor !!! nu ma pot abtine sa i raspund celui care a facut acel comentariu de mai sus,care vorbeste in necunostinta de tot ce inseamna box. Spun aceste lucruri deoarece mi a fost antrenor in anii 86 iar educatia primita de la Domnul Profesor mi a schimbat viata. Multumesc Domnule Profesor…….
Boxul bistritean nu are nicio medalie de valorare in ultimii ani. Asta e adevarul Bistrita nu conteaza pe harta acestui sport, iar la fete e vrajeala, nu e lupta. La fel ca la fotbal feminin, interesul e zero din toate punctele de vedere. Salile sunt goale la astfel de meciuri. Degeaba va suparati. Asta e adevarul si cine cunoaste sportul stie despre ce e vorba. Medaliile sunt date intre cluburi si e prea multa gargara deja.
ma asta care zice ca ai ioana ori ai prost ori ai tampit,pai la bistrita a fost anul acesta finala campionatului national cu toate cluburule din romania iar sala polivalenta a fost arhiplina o saptamana zi de zi cum na ma fost la nici un alt sport ,iar bistrita a scos 5 campioane,,apoi sa zici ca nu sa luat nici o medalie in ultimii an importanta este iar o mare minciuna,pai numai anul trecut sa luat medalia de bronz la CAMPIONATUL MONDIAL,dar speram cu toti sa stim si noi cine este acest ioana care se ascunde sub diverse nume si injoseste boxul bistritean cu rele si bune,dar fara bani si cu un om care se zbate zi de zi sa supravietuiasca,felicitari domn profesor le meritati din plin,nu trebuie sa bagati in seama oameni fara onoare,care vor sa se bage in seama
Nicule,sunt mindra de tine si de evolutia ta in timp, si ca OM si ca PROFESIONIST!Felicitari si putere de munca in continuare.
Nicule,sunt foarte mindra de tine si de evolutia ta in timp,atit ca OM cit si ca PROFESIONIST! Felicitari ,putere de munca si sanatate!Te iubesc,si chiar daca nu am fost prezenta la acest eveniment am fost alaturi de tine.
Felicitari domn profesor!!! sunteti un antrenor de valoare, scuzati limbajul unor oameni din popor care sunt doar pribegi in orasul nostru , nu cunosc oamenii de valoare , lovesc in oricine doar pentru amuzamentul lor, ofera gargara gratis unor gaste ,,,
Circotasule”Ioana”,nu e bine sa fii invidios ,daca ai urma exemplul acestui om cu suflet mare ,sa ajuti si tu macar un copil sarman ,sa te ocupi de formarea lui [cu tot ce implica acest lucru]si sa mai obtii si performante,lumea ar fi mai frumoasa!
…..iar tu nu ai fi un frustat!
E usor sa scuipi venin,asta e,fiecare face ce stie mai bine!
E usor sa dai sfaturi !! in rest sa auzim numai de bine!!