În cadrul ”Târgului Mare al Bistriței”, în noaptea de sâmbătă 22 spre duminică 23 august a avut loc a treia ediție a evenimentului ”Noaptea albă a Bisericii Evanghelice”.
Modă, film, muzică, poveşti şi dansuri medievale, foc şi lumină, acces gratuit cu liftul în turn, au fost principalele repere ale manifestării la care a participat și primarul Ovidiu Crețu.
În faţa Bisericii Evanghelice, judele Cetății Bistrița, actorul Dan Rădulescu, și castelanul Florin Săsărman și-au chemat în prezent personajele istorice, alături de care au reconstituit povestea turnului și a paznicului său.
Domnițele de la Nosa au dansat pe melodia ”Salvați cavalerul din Turn”, realizată și interpretată de Florin Săsărman, iar judele și castelanul le-au împărtășit celor prezenți câteva dintre legendele cetății.
Bistrițenii au putut admira o expoziție de ”statui vii”, intitulată “Mademoiselle”. Elevi de la Liceul de Arte Plastice ”Corneliu Baba” și Liceul Teoretic “Princepesa Natalia Dadiani” din Chișinău, coordonați de prof. Adina Mocanu, Loredana Chiș, Vasile Gîtlan și Mariţoi Elena, au ”încremenit” în fața Bisericii Evanghelice, purtând costume specifice perioadei denumite ”Belle Epoque”.
Un moment mult așteptat a fost spectacolul de jonglerii cu foc susținut de trupa Sirius.
În interiorul Bisericii Evanghelice au fost programate un miniconcert vocal-instrumental realizat de profesorii și elevii de la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” și proiecţia filmului documentar ”Samsara”, produs de Mark Magidson, în regia lui Ron Fricke
Accesul cu liftul în turnul Bisericii Evanghelice a fost gratuit între orele 00.30 și 03.00.
Adaugă comentariu