Actualitate

Noi reguli pentru pescari. Restricțiile pe baltă, relaxate

Ministerul Agriculturii a pregătit un nou ordin privind practicarea pescuitului recreativ în condiţii de siguranţă şi de limitare a efectelor pandemiei de Covid-19, ordin care îl va modifica pe cel emis cu câteva zile în urmă şi ale cărui prevederi au generat controverse.

Astfel, au fost eliminate obligativitatea ca administratorii locurilor de pescuit să impună interzicerea socializării, precum şi obligativitatea purtării măştii.

Administratorii vor permite prezenţa vizitatorilor prin perimetrul locului de pescuit.

De asemenea, din obligaţiile pescarilor recreativi s-au scos articolele care se refereau la evitarea socializării cu alţi pescari, purtarea măştilor până la momentul accesului în perimetrul locului de pescuit.

A rămas ca pescarii să aibă obligativitatea de a lăsa perimetrul de pescuit curat şi să respecte cu stricteţe regulamentul amenajării piscicole, urmând ca cei care gestionează amenajările piscicole să stabilească prin regulament care sunt regulile în interior.

De asemenea, s-a eliminat păstrarea distanţei de minimum 1,5 metri între pescarii recreativi şi evitarea oricărei forme de socializare cu alţi pescari reacreativi participanţi în aceeşi zonă de pescuit.

Ordinul publicat marţi în Monitorul Oficial prevedea că pescuitul recreativ se va desfășura cu cel mult 2 pescari pe același stand de pescuit, cu respectarea unei distanțe de minim 2 metri; măsurarea temperaturii la intrarea în locul special amenajat pentru pescuit; interzicerea grătarelor și a consumului de băuturi alcoolice; declarație pe propria răspundere pentru pescari pentru respectarea regulilor stabilite prin acest ordin; pescarii să evite să socializeze cu alți pescari.

1 comentariu

  • Pescarii nu mai au voie sa pupe pestele. Trebuie sa-i puie mascuta si sa-l elibereze dupa ce-i ia si temperatura .

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui veveritz Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS