Social

Noi vouchere în pregătire. Cine le va putea primi

MInistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că sunt în pregătire noi vouchere de care ar putea beneficia familiile care au peste cinci copii, persoanele care nu pot munci sau cele vârstnice care trăiesc fără niciun sprijin. Voucherul ar putea fi folosit pentru renovarea casei sau schimbarea unor electrocasnice precum frigiderul, aragazul sau maşina de spălat.

”Aici avem două tipuri de vouchere. Este voucherul pentru condiţiile de locuire, de reparare a locuinţelor, de 4.000 de lei/voucher. Şi avem şi voucherul pentru echipamentele electrocasnice. Aici discutăm de cele trei electrocasnice esenţiale, precum aragazul, maşina de spălat şi frigiderul, pe care încercăm să le acordăm pentru a asigura integrarea socială a beneficiarilor. Şi acestea vor fi în valoare tot de 4.000 de lei. Dar aici aş vrea să subliniez că cele 220.000 de familii care vor fi beneficiare ale acestor vouchere nu vor avea un standard predefinit şi atunci încercăm prin anchetele sociale şi prin faptul că în fiecare centru comunicat care va funcţiona pe lângă autorităţile locale, să finanţăm cheltuielile de personal pentru asistentul social, medical şi cel educaţional. Cei trei experţi vor face ancheta socială astfel încât fiecărei familii, analizate în parte, să i se poată defini profilul de nevoi sociale pe care le are. De exemplu are nevoie de întreţinerea locuinţei şi de schimbarea echipamentelor electrocasnice. De ce este nevoie de acest lucru? Ca să asigurăm o cât mai bună utilizarea acestor bani, să nu fixăm un standard de la Bucureşti şi după să nu se potrivească pe profilul nevoilor pe care beneficiarii le au”, a explicat ministrul.

El a precizat că va exista şi un pachet de ajutoare pentru persoanele vârstnice. ”Acest pachet de servicii sociale pentru persoanele vârstnice îl anunţăm acum, în premieră, şi cuprinde atât serviciile sociale la domiciliu, inclusiv dacă persoanele vârstnice locuiesc într-o locuinţă socială în care este proprietatea primăriei, atunci se alocă banii inclusiv pentru repararea acestor locuinţe. De servicii de îngrijire la domiciliu, servicii medicale, inclusiv servicii de catering dacă nu au din ce trăi şi nu realizează veniturile corespunzătoare. Aceştia vor beneficia şi de aceste beneficii de masă caldă. Acestea vor fi suportate de către cantinele sociale ale primăriilor sau pur şi simplu servicii de catering simple pe care noi le suportăm, inclusiv dăm pentru primării, echipamentele de transport, maşinile de transport, care sunt adaptate pentru astfel de servicii. Este o premieră pentru ţara noastră acest tip de servicii pentru persoanele vârstnice şi încercăm prin aceasta să oferim un pachet de servicii sociale integrat. Nu am stabilit deocamdată cuantumul care va fi pentru fiecare beneficiar în parte, însă este important de reţinut că avem un buget de 150 de milioane de euro şi încercăm din aceşti bani, aceste tipuri de servicii să fie ţintite pe nevoia persoanei vârstnice, astfel încât la domiciliu să poată avea asigurate toate aceste servicii pentru o înlocuire adecvată şi o integrare socială adecvată” a mai precizat ministrul.

6 comentarii

  • Păi dacă se lasă oferirea banilor la latitudinea celor trei „experți” locali se vor face din nou combinații de n ori luate câte k, șpaga va fi cerută din start, atfel că mălaiul nu va ajunge în totalitate la nevoiași…Sunt curios dacă la finalul campaniei vom avea și o listă cu familiile respective si pe ce criterii s-a făcut departajarea, că doar așa e în democrație, transparent, nu?Profil de nevoi sociale?Termeni pe care nici ministrul nu-i stăpânește, erau buni adevărați experți din vest…

    14
    • Corect ! De ce nu se procedează cum sa procedat cu actualele vaucere numai ca. Trebuie sa verifice cine merita aceste noi vaucere ,să verifice prin casele de pensii dosarele ,că acolo șanț toate datele despre fiecare persoana care nu mai poate muncii ,și primăriile să anunțe câți asistați social au dar pe numai pe cei care au antradevar nevoie de aceste vaucere ,și casele de pensii să anunțe pe cei care șanț inapți pentru munca și au pensii de 1125 Ron ,acum rămâne la aprecierea guvernanților daca antradevar vor sa ajute persoanele care au antradevar nevoie de aceste vaucere

      2
      2
  • Sunt persoane, familii, care poate au nevoie de ajutor și atunci e binevenit, doar că trăim în România, unde anul viitor sunt 4 rânduri de alegeri, iar din experiențele trecute, știm ,,imparțialitatea” primarilor și acoliților acestora. Mai de fiecare dată în preajma alegerilor, se dezleagă traista cu bunătăți, condiția, vi la vot și votezi cu cine trebuie, primești ce trebuie. Cel mai bun ajutor, pentru persoanele sănătoase, este un loc de muncă, în rest, mită electorală, încurajarea lenei și-a hoției,
    PĂREREA MEA !

    19
    3
  • Mie mi sau mai dat si carduri de alimente si nu mi se încarcă eu sunt singura cu 5 copii sotul decedat la altii sau încarcat de 3, 4 ori pana acum

    1
    1
  • Nici mie nu mi-a dat am fost hn somai și nu mia dat nici pentru curent nu mia dat nu am pensie nici eu nici soțul am fost să-mi facă ajutor și nu a vrut să-mi faca

    2
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.