Actualitate

Noua Secție ATI de la SJU Bistrița, inaugurată în prezența Ministrului Sănătății (FOTO)

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat la inaugurarea obiectivului de investiții ”Extindere, modernizare și dotare Secția Anestezie-Terapie Intensivă și Unitate de Transfuzie Sanguină de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița”.

”În Sănătate s-au făcut foarte multe lucruri, acestea sunt faptele, această secție respectă legislație, circuite, este una dintre cele mai moderne din Europa. Cred că ați observat ce înseamnă să ai la patul pacientului un ventilator care să susțină funcțiile vitale, pentru că într-o secție în care ai 20 de paturi, 5 ventilatoare și 8 pacienți critici la un moment dat îți pui problema ce să faci, pe cine să alegi, alegi să transferi dar poate nu rezistă drumului. Apoi, sunt injectomate, monitoare, există un post de supraveghere a pacienților, nu ai nevoie de personal suplimentar. Mă bucur că la Bistrița au fost înțelese aceste lucruri, lucruri făcute pentru pacient. Un management este performant atunci când reușește să aibă grijă de pacient și tot ce face să fie doar în folosul pacientului”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

”Este un nou moment de bucurie pentru mine, pentru cetățenii județului. Am găsit în ministrul Sorina Pintea un partener extrem de serios, alături de care am reușit să dezvoltăm proiecte foarte importante pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Investiția se ridică la aproape 14 milioane lei, aproximativ 3 milioane de euro. Astăzi suntem în situația de a avea, fără a folosi cuvinte mari, cea mai modernă și dotată Secție ATI din România. Din 284 mp, cât avea vechea secție, după extindere avem 710 mp, iar cele 20 de paturi sunt dotate după ultimele standarde. Proiectul a început în august anul trecut, într-un an de zile am reușit să facem toate procedurile și lucrările. După investiții în Secția de Chirurgie, noul Bloc Operator și extinderea Secției ATI, avem circuitul închis, cu condiții la cele mai înalte standarde din sistemul de sănătate”, a spus președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan.

”Acesta a fost proiectul meu de management și am reușit să îl ducem la capăt, este o investiție de care vor beneficia foarte mulți pacienți din județ și numai. De multe ori am fost puși în situația de a solicita transfer al pacienților către centrele universitare pentru că aveam paturi de Terapie Intensivă, dar nu la standard ca să le susținem funcțiile vitale. În momentul de față, nu se mai pune această problemă. Vom începe și procedurile de hemofiltrare la patul pacientului. Sperăm ca pacienții să fie din ce în ce mai mulțumiți de serviciile spitalului. Ne cunoaștem neajunsurile, problemele, le corectăm pe cât posibil în cel mai scurt timp”, a menționat managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany.

Proiectul de extindere, modernizare și dotare a Secției Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și Unității de Transfuzii Sanguine (UTS), în valoare de 13,6 milioane lei (3 milioane euro), a fost finanțat cu bani guvernamentali prin Ministerul Sănătății. Cofinanțarea din bugetul județului este de 10%. Din valoarea totală a contractului, 6,5 milioane lei (1,4 milioane euro) au fost alocați pentru echipamente medicale. În 2018, de la Ministerul Sănătății au fost alocați 4 milioane lei, iar în luna aprilie a.c. – 8 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor.

Urmare a acestei investiții, Comisia de acreditare a propus creșterea gradului Secției de Terapie Intensivă la gradul I.

Lucrările de modernizare vor crea condiții de confort medical la nivel hotelier. Fiecare dintre cele 20 de paturi a fost dotat cu aparatură medicală care va asigura toate condițiile pentru menținerea funcțiilor vitale. Din punctul de vedere al suprafeței, secția a fost extinsă de la 284 mp la 710 mp. În executarea lucrărilor au fost utilizate materiale bactericide, garantate pe întreaga durată de viață a construcției, având o activitate bactericidă de 5 ori mai mare, ceea ce înseamnă de 100.000 de ori mai puține bacterii.

Dotarea secției s-a făcut cu aparatură medicală de cea mai înaltă performanță și anume: paturi de ATI, ventilatoare respiratorii – la fiecare pat, monitoare funcții vitale – la fiecare pat, -seringi automate – la fiecare pat, infuzomate – la fiecare pat, rampe pentru distribuția fluidelor medicale – la fiecare pat, cărucior de resuscitare, defibrilator cu peace maker extern, ecograf, echipament pentru epurare extrarenală, sistem de încălzire a soluțiilor perfuzate, sistem încălzire pacient, EKG portabil, brancard transport cu butelie de oxigen, ventilator transport, monitor transport, aparat măsurare a gazelor sanguine, aparat de măsurare a coagulării, lift mobil pentru ridicare și transport pacient.

În Secția ATI​ au fost create spații componente ale serviciului, respectiv nuclee de îngrijire: postul de supraveghere (directă şi/sau monitorizată), cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu stația centrala de monitorizare și semnalizare, cabinete pentru medici anesteziști, sală de mici intervenții și tratamente speciale, spații de depozitare, spațiu sanitar pentru prelucrarea şi igienizarea obiectelor de inventar, cu boxă pentru colectarea obiectelor murdare (rufe, deșeuri), vestiar-filtru pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar și duș, filtru de acces pentru pacienți și materiale, cuplat cu un spaţiu (vestiar) pentru echiparea în vestimentație de protecție a persoanelor străine serviciului (aparținători sau alt personal medical decât al secției).

Lucrările au fost realizate de SC Depisto Star din Gheorgheni.

16 comentarii

  • Cata lauda in tara asta… astia uita ca iau un salar sa faca treaba, un lucru normal in vest, dar ei se lauda cu ce au facut… in acest caz ar trebui sa ne luadam toti cu ceea ce facem la munca. In stipal inca se moare din cauza bacteriilor, degeaba renoveaza ei niste pereti.

    • Nu mai faceți comentarii la adresa instituției,ca poate va da în judecată!!!

    • Eu știu un caz în Londra,de malpraxis,unde a primit despăgubiri de 12000 de lire!!! La noi nici nu exista termenele astea: malpraxis și despăgubire! Pt ca nu există!!! Nu mai comentați aiurea!!!

  • degeaba faci sectii daca nu sti sa intretii aparatele, degeaba ai aparate daca personalul e… mediocru in cel mai bun caz…foarte frumoase poze, extraordinar…

  • S-a scremut muntele și a făcut un soricel.
    Nicio masă fără pește, nici o zi fără mărețele realizări de la Spital.
    Probabil în cinstea zilei de 23 AUGUST !
    Poimâine se va inaugura o cameră de gardă (era să zic de gazare, Doamne iartă-mă !), un garaj, o cabină la poartă, etc.
    Nu-i normal să faceți ceva cu atâția bani, când pentru asta sunteți plătiți ?

  • O mai fost Presedinti de Consiliul Judetean si de la alte partide tot pe bani o lucrat si nu o facut nimic o fost bine ? NU MAI MANCATI RAHAT

  • Luigi norocosule, perioada comunista a trecut acum 30 de ani… putem face comentarii fara injurii… esti comunist???

    • Aaaa!Acum am înțeles! Deci,fără injurii, io am crezut ca da în judecata pe toată lumea care are ceva de spus la adresa instituției și în strânsă legătură cu adevărul! Că m-am și speriat acum!!!

  • ce-ii mai place pozatul, microfonul si filmatul ministeresei…iubeste sa apara in media
    o adevarata hartista a camerei video….mari realizari dar uite ca in continuare oamenii mor, oamenii patesc destule pe la spital, stai si asisti la un teatru trist cu brancardieri, asistenti, doctori care misuna pe acolo pe la upu si nu fac nimic, mai intra si traini cum comenta cineva mai sus si dreptate are……iar radu moldovan va si schimbat la anul, pintea la fel, nu stiu niculaie ce cauta acolo, dar asta e strategia, avem aparate avem tot felul de lucruri dar oare relatia cu omul cum mai e asta e intrebarea, aparate pe care le scoatem de sarbatori si noi avem acasa

  • PRO-PA-GAN-DA! Astia se lauda cu ce fac din banii nostrii de parca ar fi din banii lor. Mai mult, incaseaza si salabii babane.

  • auzi exprimare de ministru al sanatatii… „să ai la patul pacientului un ventilator care să susțină funcțiile vitale”. poi de cand se sustin functiile vitale cu ventilatorul?

    • Ma tem ca nu a avut curajul, fosta mea colega de liceu si facultate, sefa de sectie, sa-i spuna doamnei ministru ca „pe umeri pletele-i curg rau” este versul cosbucian care nu se poate aplica intr-o sectie de Terapie Intensiva, ci doar in mediu privat, la coctail, sezatoare , intalnire romantica etc …Eventual de catre purtatoare care au jumatate din varsta domniei sale! Altfel- denota lipsa de bun-gust (si necunoasterea normelor interne de spital)…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Raducu si pambliga Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS