Actualitate

Noul subprefect a depus jurământul

Eugen Curteanu, numit de Guvern subprefect al județului Bistrița-Năsăud în locul lui Ioan Zăgrean, a depus jurământul și și-a preluat oficial atribuțiile la Instituția Prefectului.

La ceremonia de depunere a jurământului, care a avut loc în sistem videoconferință, au luat parte directorul general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, Teodor Iulian Gheorghe, și Aneta Matei – secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Eugen Curteanu a fost consilier municipal între 2004 şi 2010, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării în timpul Guvernului Boc (2010-2012), iar din 2012 – consilier judeţean. În același an a candidat pentru funcţia de senator, iar în 2016 a deschis lista PNL și a fost candidatul partidului la șefia Consiliului Județean. În perioada 2015-2016 a fost copreședinte al PNL Bistrița-Năsăud. A fost subprefect al județului în intervalul ianuarie 2020 – martie 2021, precum și secretar general al Instituției Prefectului în perioada octombrie 2021 – aprilie 2022.

Al doilea subprefect rămâne președintele UDMR Bistrița-Năsăud, Decsei Atilla.

4 comentarii

  • Politrucul de serviciu a depus jurământul. Curteanu nu a mai dat pe la partid de 5 ani, dar e pus de PNL subprefect. Asta se numește „meritocrația Sigartău”. Cei care au dus greul din echipa lui Turc sunt dați afară și oportuniștii neoprotestanți sunt promovați. PNL a devenit o adunătură de parveniți, oportuniști fără ideologie, care își dau la gioale una-ntr-una și aleargă numai după sinecuri.

    40
    8
    • Ce sa faci daca in echipa lui Nelu sunt numai incompetenți și semianalfabeți.Ăsta măcar are fața de orăsean ,nu de grăjdar și poate sa scrie o compunere liberă.

      22
      12
  • A fost secretar de stat în guvernul Băsescu-Udrea deci e total compromis, dacă ai fost omul lui Petrov, nu mai ai ce căuta în politică.

    12
    7
  • N-a fost omul lui Petrov, a fost omul lui Oltean. Petrov era mult peste nivelul lor. A plimbat si el o mapa prin ministerul imaculatei Udrea, pentru ca da bine la CV. Cand era consilier judetean vota ca PSD-ul. Pe Curtean nu-l intereseaza politica dar cum apare o sinecura cum da telefon la Oltean, la Sigartau, si e servit in timp util. Zagrean a gresit ca a demisionat, daca nu i-a fost ceruta demisia. Daca i-a fost ceruta nu avea ce face ca oricum il inlocuiau. Sigartau a venit pe de-a gata , pe munca lui Turc si Zagrean dar n-o sa se bucure pe termen lung, ba chiar o sa regrete.

    12
    5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.