La ultima ședință a Consiliului Local Bistrița în care delegații sătești au venit la Primărie cu diverse cereri banale, gen vrem capelă, vrem o lopată de pământ în nu știu ce groapă, toate răspunsurile au început cu ”nu avem bani anul acesta”. Și nu este singurul caz. Aud că majoritatea primarilor din județ de asta se plâng că nu le ajung banii nici măcar să asigure plata cheltuielilor cu administrația, darămite și pentru altceva. Au crescut salariile, ale primarilor de regulă la peste 10.000 de lei lunar, iar ale șefilor undeva la peste 5000 de lei. Înmulțiți sumele acestea cu vreo 10-15 persoane în fiecare comună și vedeți cam cât vă iese. La orașe cu câteva zeci, iar la Primăria Bistrița cu sute.
Nefiind bani, eu înțeleg că oamenii din satele aparținătoare Bistriței își vor ține morții tot în case înainte să-i îngroape, copiii vor bate mingea tot în colbul de pe drum, cei din Slătinița vor aștepta cisterna de la Aquabis și se vor duce la toaletă tot în fundul curții.
Cu această ocazie vor arunca gunoiul din casă și de pe lângă ea în spatele grădinii și în ”părău”, că doar nu sunt ei mai proști ca alții să plătească transportul lui la groapa de gunoi. Până la urmă, de ce nu l-ar arunca din moment ce nimeni niciodată nu a pățit nimic dacă a deșertat portbagajul la marginea drumului și a descărcat căruța în pădure?
La bloc, fiecare putoros care vine cu țigara aprinsă încă de pe casa scării va arunca gunoiul din apartament în coșul stradal de la ieșirea din scară, dacă îl nimerește, fiindcă și-a ținut prea mult timp ambele mâini ocupate, iar până la mașină va scăpa și de chiștocul din mână. Dacă va vedea un petec de iarbă, fix acolo îl va arunca să nu vadă vecinul că i-a picat din gură direct pe trotuar de puturos și nesimțit ce e. Doar este loc în iarbă, mai puțin pe sub geamurile de la fiecare bucătărie unde s-au strâns mormane de țigări deja. Nu e fumătorul așa de nesimțit să aducă restul în casă știut fiind cât de tare miroase peste noapte. Mai bine să stea afară.
Pe niciunul dintre aceștia nu l-a deranjat și amendat nimeni niciodată, deși avem firmă de salubrizare plătită cu bani grei, avem ADI Deșeuri în care se taie mormane de frunze la câini, singura activitate fiind mărirea tarifelor, Poliție Locală la Bistrița cu 84 de salariați și în județ cu alți zeci, avem Gardă de Mediu, avem Agenție pentru Protecția Mediului, Direcție de Sănătate Publică, Direcție Sanitar-Veterinară, Sistem de Gospodărire a Apelor, Gardă Forestieră, ocoale silvice, 62 de primării cu mii de angajați, avem Prefectură, Jandarmerie, Poliție, SRI, avem așadar zeci de instituții plătite cu bani publici de noi toți și totuși locuim într-un oraș murdar, într-un județ plin de mizerie aruncată la marginea drumului, cu păduri pe post de gropi de gunoi, cu râuri care transportă la vale tone de PET-uri, proprietăți în paragină care cad efectiv peste cei care trec pe lângă ele, garduri căzute, mărăcini, șanțuri nesăpate de pe vremea comuniștilor, peisaje îngrozitoare pe care acum, primăvara, le vedem în toată ”splendoarea” lor. Nimeni dintre cei responsabili nu le vede și nu face nimic.
Știu, miile de angajați din aceste instituții au de făcut rapoarte, controale tematice, sunt prea puțini, nu au mașini, ar vrea și ei să circule într-un oraș curat, să le tihnească atunci când merg prin păduri și se uită la un pârâiaș care curge, dar nu pot deranja pe oricine. Angajatul statului este în slujba politicului, robul sistemului care l-a făcut șef dintr-un oarecare, are șefi la rândul lui, are rate la bancă și copii de crescut.
În mintea fiecăruia, cu o floare nu se va face primăvară, iar cu amenda pe care o dă el nu se face curățenie. Așa că mai bine se face că nu vede și trece mai departe. Până la urmă, cine mai știe cine a aruncat și când?
”Aveți dovezi?”, ești întrebat dacă reclami ceva, ca și cum ar fi datoria ta de cetățean să umbli și să monitorizezi pe toată lumea, să-l interoghezi pe nesimțit și eventual să-i aplici și vreo corecție cetățeanească. Atunci vine sigur Poliția și te ia pe tine cetățeanul ca să-ți petreci următoarele ore dând declarații pentru un posibil dosar penal ce ți se poate deschide.
Nu, nu am, dragă stat român, dar de-asta plătesc taxe la stat ca tu, statul, să umbli și să monitorizezi, să ai dovezi și să dai sancțiuni ca să trăim într-un oraș și un județ curat și să ne tihnească tuturor, nu doar mie și altui bezmetic obsedat de curățenie, ci și ție, funcționarule, familiei tale, prietenilor tăi.
Te plătim cu bani publici nu ca să faci rapoarte și să le prezinți în ședințe, ci ca să ai grijă ca regulile în comunitate să fie respectate de toți, și de cei care înțeleg și de cei care nu le înțeleg.
Pot să înțeleg că toate administrațiile au proiecte mărețe pentru viitor, dar eu trăiesc în prezent, îmi plătesc taxele lună de lună, vreau ACUM să fie curat, iarbă, flori, acum vreau să văd că orașul și județul în care trăiesc sunt gospodărite. Și nu mă refer la centrul cu flori schimbate zilnic, ci la fiecare uliță, la fiecare pădure și curs de apă, la fiecare bucată verde de la bloc sau de aiurea și chiar nu înțeleg de ce nu se poate.
toate lucrurile astea nu se pot………………..fiindca se poate !!!
[este maxima mea din zilele astea] am folosit-o des si inca o s-o mai folosesc ].
Uu, ce oraș mocicoș,
Uu, gunoi lângă coș –
Treaba este creață.
Uu, niște cetățeni,
Uu, numiți bistrițeni
De care ți-e greață.
Pe mine personal ma uimeste raspunsul primarului in ceea ce priveste rezolvarea problemelor in loc.Ghinda.Cum sa spuna ca nici daca s-ar aduna impozitele de pe 20 de ani .nu ar ajunge banii sa construiasca un amarat de pod imperios necesar! A promis ca va asfalta drumul ce duce la statiunea pomicola,o bucata mica de drum care apare de cativa ani in proiectele lor,cu termen de finalizare anul acesta.Nu se tine de cuvant,ca nu are bani…Stam la 6 km de oras si traim ca in varful muntelui,trec masini de mare tonaj si ne ingroapa in praf,nu avem un camin cultural unde sa isi faca oamenii un parastas,e distrus si nu s-a mai facut nicio investitie….suntem un sat fara stapan !Bine ca au stiut sa lamureasca babele la biserica in campania electorala!
Am mai zis, daca nu este de gasit autorul, amenda aspra la proprietar responzabil de locatie, indiferent daca e privat,firma sau public (primaria) sau stat(drumuri nationale). A functionat si in alte tari. Doar aici vorbim de o administratie ocupata cu distractie. (pirtie, stadioane, struti etc.)
daca amendezi o institutie sau firma de stat, banii ii plateste bugetul public, nu sefii acelei institutii; e o pierdere de vreme contabila, atat
Se poate si amenda prin salari reduse la cei responzabili sau pierder de functie. Si asa ar fi normal. Momentan arata ca pot sa faca ce vor fara nicio restrictie.
pentru ca primaria se ocupa cu orice,doar cu ce trebuie nu.
sa spui adevarul si sa sara UNUL sa-ti spuna ca vrei sa dezbini tara!
cum p…la mea putem sa acceptat ca si cetatean/privat sa vedem ca in fiecare zi creste numarul bugetarilor ?
am mai spus si mai spun 50% dintre bugetari SUNT NISTE PUTUROSI LEPRE PERVERSI OPORTUNISTI JIGODII LENESI MINCINOSI IMPOTENTI
(cica si ei platesc impozite si au acelesi pretentii….BAAAAA BUGETARILOR…VOI DACA NU VA FACETI TREABA LA LOCUL DE MUNCA SI LUATI SALARIUL MOKA ATUNCI CAND PLATITI IMPOZITE INSEMNA CA LE PLATITI TOT DIN BANII MEI NECUVETITI TIE!!!!)
Gunoi vine din cuvântul slav gnoi. La noi la primărie este substantiv comun. Aici, în Kamciatka, spunem zilnic așa: Cine nu-i gunoi, e împotriva noastră!
in primul rand nu mai scrie cu majuscule, in al doilea vino cu solutii ca de injurii e plin netul, in al treilea laso mai moale cu impotenti, etc…..
solutii ca de vorbe aruncatre pe net suntem satui, e al nu stiu catelea articol bine scris, obiectiv, dar il citim ne porneste adrenalina la maxim si apoi ne dezumflam!
Politicul e peste tot, concursuri pe pile politice etc gardieni nu vezi unul cand ai nevoie!
SOLUTII asta trebuie gasiti, radeti de Balan cand vine cu cate un lucru la obiect!
Bistrita se adanceste in mocirla ca de scos nu o mai scoate nimeni! Plin de aurolaci cu prenandez pe la supermarketuri in fata, prin parcuri, nu vezi un politist fie el si local!
NESIMTIREA atinge cote nemai vazute!
pina la situatia din Venezuela mai avem un pas.
cu tot UE-ul si Nato si alte bazaconii existente ……
de asta ii platim, sa caute solutii!
adica sa platim impozite si tot noi sa le dam solutii?
atunci desfiintam tot si ne autogospodarim!
solutii?
simplu… fiecare bugetar sa renunte de buna voie la 40% din salariu conform muncii depuse!!!
a doua solutie?
jandameria politia politia locala trebuie sa faca tot ce tine de bunul mers al societatii! (cum? vede o groapa sa sune…iesa fum undeva, sa sune….se bat trei, el singur sa sune la alti doi, arunca cineva tigara de la etaj sa sune la busu sa o stinga…..etc …solutii sunt!)
vine un politist comunitar in piata decebal sa ma caute de tichetul de parcare…i-am spus sa sune la supercom sa vina sa ridice gunoiul ce dadea pe locurile de parcare
stiti ce mi-a spus?
” nu e treaba mea”
(pot sa folosesc macar la inceput de fraza?)
apropo… mi-a povestit ca prietena ca ar vrea sa inceapa o relatie cu un bugetar ca tocmai i-a marit salariul si o sa-si permita odata pe saptamana… dar nu a trecut testul!!!!
Uitati-va de exemplu la fisele pentru spalat masina in OMV – pana acum era 5 lei, de la 1 aprilie s-a marit pretul cu 20% adica e 6 lei!!!!.
Aceasta marire nu este din cauza cresterii pretului petrolului!!!!
Uitati-va la companiile de telefonie – anunta toate cresteri de pret.
DE CE SE INTAMPLA ASA CEVA????? Pentru ca salariile, dezmatul si incapacitatea unora de a face lucruri bune si functionale trebuie sa se acopere de undeva. DE UNDE? PAI DE LA FRAIERI! Daaaaa de la FRAIERI (cetatenii votanti platitori de taxe!!!!). BUUUN…. „sefii” nu ne pot cere direct – cer mediului de afaceri tot felul de taxe, contributii, impuneri, etc… astia de unde sa le plateasca???? Maresc pretul pentru produsele/serviciile oferite FRAIERILOR… LOGIC, nu? dar guvernantii vor sa para oamenii buni – ca ei au dat cetatenilor si au marit! si nu cer nimic in schimb… iar „omul negru” sa fie firma … mediul privat… care mareste preturile fara asazise justificari! Dar cine are ochi de vazut vede si „urechi de auzit…. vorbeste”.
Zicea dl Balan, ieri, cine raspunde pentru toate greselile facute de administratia orasului, cine plateste pentru lucrurile facute inutil sau gresit???? Vezi terenul de sport din Subcetate care acum e parcare, veliera veveritelor, constructii pe partia de ski care nu mai exista, faptul ca prin hotararea „alesilor locali” s-au scutit chiriasii ANL de la plata penalitatilor la chirie – cu cereri…aprobate, inregistrate si contrasemnate – iar Curtea de conturi a venit si a declarat ilegala acea hotarare si s-a recuperat tot prejudiciul de la cine credeti!???? de la FRAIERI! NOI, FRAIERII, NU AVEM DREPT DE VOT NU PUTEM PROPUNE SAU SCHIMBA CEVA… „smecherii alesi” HOTARASC!!! FRAIERII – PLATESC!!!!
Pai tocmai asta este problema. Nu raspunde nimeni. Primarul cheltuie fara sa ne intrebe, (partie, veverite, etc) administratia la fel si nu se da socoteala pentru nici o gafa sau treaba facuta de mantuiala. Salariile insa sunt uriase. Sa nu vrei sa lucrezi in asemenea institutii? 🙂
eu nu stiu ce mocirla vedeti voi, dar este sigur ca lumea este din ce in ce mai puturoasa!!! si la sate mai ales….nu mai misca nimeni nimic, sa vina statul sa le faca inclusiv vant cand este cald afara. Primariile satesti sa faca bine si sa puna osul la treaba sa caute solutii nu sa tot cerseasca, sa ia fonduri si sa faca lucrurui concrete!!!!1 Primaria sa umble sa incaseze taxele si sa amendeze pentru poluare, mizerie, scuipat seminte, caini neanregistrati, necastrati, animale slobode prin sat…etc. Sa vezi cum se gasesc bani pentru mici investii. Atata cerseala pentru orice!!! Primarii destoinici de ce pot?????si nu mai vorbim de culoare politica aici1
Ce noroc cu tine radu! Mare noroc… Ai dreptate! Cred ca nimeni nu s-a gandit pana acum ca din amenzile date scuipatorilor de seminte sau celor cu caini necastrati s-ar putea dezvolta satele noastre…Mare idee!
Totusi, nu am inteles ce ai vrut sa zici prin „lucruri concrete” din fonduri europene. Sa ia exemplu si primarii de la comune, de la cei de la oras si sa contruiasca tot felul de aberatii?…
draga satean sa construiasca si sa faca ce are nevoie cominitatea. Nu vorbeam despre realizari esuate, tocmai ca trebuie sa invete din greselile altora si sa faca ce trebuie. Si da, prin amenzi se civilizeaza lumea asta!!! nu vedeti ce frica le este sa arunce ceva pe jos in occident??? de ce??? pentru amenzi!!! la noi de ce trebuie sa ii tot iertam pe necivilizati si nici nu ii fortam sa se civilizeze???
@radu, eu stiu ca civilizatia s-a facut prin amenzi, insa la noi nu se vrea a se folosi aceasta metoda si iti spun si de ce: pentru ca primarii de azi nu vor sa isi supere electoratul! Punct.
Sper ca m-ai inteles…
De ce nu se poate?…Pentru că nu se vrea! Când vrei cu adevărat, poți! Însă la noi există deja împământenită lozinca ,,nu știu, nu pot, nu vreau”, deși există leac și pentru asta, care zice că ,,dacă nu știi, te învăț; nu poți, te ajut; nu vrei, te oblig! Numai că ,,organele” noastre dorm , cum se zice, „cu limba-n gură, în papucii statului”. Și dorm! În timp ce începând din centrul orașului și până în vârful muntelui e plin de gunoaie. Pe toate șanțurile, pe toate pâraiele, prin toate pădurile…de te întrebi oare de unde mai scoatem atâtea deșeuri? Și te mai întrebi, oare ne vom civiliza și noi vreodată? Din țările dezoltate noi chiar numai prostiile le aducem acasă? Nimic bun nu se leagă de noi? Chiar nimic?
Totul porneste de la lenea electoratului de dreapta de a merge la vot(pe motivul idiot ca toti politi cienii sunt la fel).Astfel ciuma rosie s a instalat si ne distruge pe toti!!
Da exact, ciuma rosie….de parca pe vremea „alorlalti” nu curgea veceul in Colibita, malurile apelor erau curate, gunoaiele dispareau miraculos. Vina este a noastra a oamenilor nu a ciumei rosii. Sa fim seriosi, daca vrei sa aduni rahatul facut de cainele tau pe spatiul verde unde se mai joaca si copii, poti s-o faci. Nu tre sa vina la putere pnl sau usr sau mai stiu eu cine. Vorbesti si tu de parca a venit ciuma rosie la tine si te-a incurajat sa arunci gunoiul in fata casei tale…chiar suntem dusi.
nu cetatenii trebuie sa gaseasca solutii ci acei care sunt platiti pt. a-si face treaba nu pt. a ne afuma cu explicatii.
Exista un nivel responsabilitate individuala, altul institutional. Ambele sunt influentate de educatie. Ne place sau nu, amenzile -cuantum si numar, legile oricat de restrictive si cat de multe ar fi nu o sa inlocuiasca modelele parentale si comportamentale pozitive ,cam putine dupa unii, ce ar trebui valorizate in spatiul public. Gesturile ecologice se cultiva de catre educatori si parinti prin repetitie in fata copiilor( strans dupa ei, aruncatul la cos) reciclajul. Dar daca infrastructura necesara ancorarii reflexelor si comportamentelor in cotidian nu exista( fara cosuri de gunoi vizitate cu frecventa regulata, fara centre de reciclare, fara campanii de promovare publice) cam greu pentru ca in acel moment oamenii vor judeca colectiv e permis sa daci ce fac si altii.
Trebuie pusa si mai multa presiune mediatica pe ei. Ca nu sunt bani mai poti intelege, dar ca nu se organizeaza si ca le e lene, asta nu se poate accepta. Critica constructiva nu doar ca e binevenita, dar este si necesara. In ce priveste localitatile componente, asta chiar mi se pare aiurea. Sunt comune mici care au dezvoltat satele componente, deci e absurd ca ditamai municipiului sa nu ii pese. Trebuie sa fim mult mai exigenti cu administratia locala, insa sa nu ajungem sa fim absurzi, indiferent ca sunt „ai nostri” sau „ai vostri”.