Actualitate

Nu se schiază încă în Wonderland, rămân bani mai mulţi în bugetul local. De ce e periculoasă pârtia

Faptul că nu s-a deschis până acum pârtia de schi din Wonderland a scutit bugetul local de cheltuieli uriaşe, crede consilierul PNL Florin Chereji. Alesul local susţine că din taxa de acces la telescaun nu vor putea fi acoperite cheltuielile cu rambursarea creditului, plata operatorului şi utilităţile.

„E regretabil că nu se poate schia pe pârtia din Wonderland în condiţiile în care s-au investit atât de mulţi bani. Pe de altă parte, faptul că nu se schiază pe pârtie creează o pagubă mai mică bugetului local. Eu sunt convins – dar asta vom vedea în timp – că veniturile care se vor obţine din taxa de acces la telescaun nu vor acoperi cheltuielile cu curentul, apa şi operatorul. Eu am sesizat Curtea de Conturi anul trecut şi mi s-a răspuns că vom vedea economicitatea după punerea ei în funcţiune. Eu vreau să văd pârtia pusă în funcţiune, iar realitatea să confirme cine a avut sau nu dreptate”, a declarat Florin Chereji pentru Timp Online.

Întrebat dacă în opinia sa e oportună existenţa unei pârtii la Bistriţa, el a răspuns: „Este oportună o pârtie la Bistriţa, dar nu de valoarea aceasta. O pârtie de genul acesta o faci de la 1500 de metri în sus. Se putea face undeva în zona Călimanilor sau pe Bistriciorul. Noi sigur că avem o iarnă excepţională acum, dar în seria de cinci ierni, probabil că aceasta e accidentul. Nu ştiu dacă vor fi iernile următoare tot aşa pentru că fenomenul de încălzire globală nu poate fi oprit. Părerea mea, pe care i-am expus-o domnului primar în urmă cu 6-7 ani, este că se putea face pârtia cu un teleschi, mai ieftin, fără instalaţie de zăpadă artificială, care şi ea e scumpă, şi schiam câte zile era zăpadă. Ştiu că au fost oferte de donaţie de teleschi din partea unor comune din Elveţia care şi-au mutat instalaţiile mai sus. La Sfântul Gheorghe au cumpărat cu 100.000 de euro un teleschi. Poate nu de lungimea aceasta, dar puteau fi puse două”.

„Oricum, în momentul de faţă, pârtia e un pericol pentru începători pentru că porneşte cu o pantă destul de abruptă de 300-400 de metri pe care începătorii nu vor putea merge. Dacă cineva se aventurează pe acolo, s-ar putea să fie accidente. Îşi riscă integritatea corporală. Nici nu are lăţime să facă slalom, coborârea să fie foarte şerpuitoare. Nu vor putea coborî începătorii. Acum se promite că anul viitor se va tăia un drum prin pădure să coboare până la mijlocul pârtiei de unde panta e mai lină. Dacă era un teleschi, începătorii puteau ieşi la jumătatea pârtiei şi schiau pe unde puteau ei”, a adăugat el.

În ce priveşte sumele care se vor cheltui de la bugetul local, Florin Chereji spune că acestea vor depăşi cu mult încasările: „Cheltuim 2,7 milioane pe an pentru rambursarea creditului, plus 300.000 de lei să plătim operatorul, plus 300.000 de lei cheltuielile cu utilităţile. Toate aceste cheltuieli nu vor putea fi suportate din taxa de acces la telescaun. Că o să se facă parc de aventură, că va fi folosită şi pentru vară, că va fi punct de belvedere, nu vrea văd. Nu ştiu dacă e aşa de spectaculos cum e Tâmpa, Postăvarul sau alte puncte de belvedere care funcţionează vara. E clar că nu va fi rentabilă. Banii aceştia puteau fi folosiţi la alte lucruri utile pentru oraş. Sigur că e o chestiune de prioritizare, de ce credem că avem nevoie fiecare. Se făcea o comparaţie că nici parcul nu aduce venituri, dar nu putem compara parcul cu pârtia de schi. Parcul e un bun pentru întreaga comunitate, pentru toţi locuitorii oraşului, în timp ce pârtia de schi e dedicată unui segment destul de mic din populaţie, ori nu faci o asemenea investiţie când tu nu ai alte lucruri absolut necesare rezolvate în oraş, cum ar fi pieţele, două-trei parcări, etc.”

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a anunţat că pârtia de schi din Wonderland, în care s-au investit peste 4 milioane de euro, va fi inaugurată până la sfârşitul acestei luni.

21 comentarii

  • Din păcate, această poziție de bun simț nu va fi luată în considerare nici de către consilierii locali și nici de către populație. Banul public este și va fi folosit discreționar de către conducătorii politici (primari, președinți de consilii județene), fără a da socoteală asupra eficienței investițiilor.

    • Suntem contribuabili asa ca , daca nu se vor scoate cheltuielile, din banii nostri se va acoperi diferenta.
      Pacat de iarna asta ca nu se poate inca schia si asta datorita oportunismului pnl-isto-pd-list.
      Daca e stie pe toate, dl. Chereji dece nu a facut o partie in Bistrita pe vremea cand avea si bani si putere in Admnistratia Locala?
      ,, E usor a da din gura……,,

    • Domnul Chereji sa astepte trecerea unui an pt a face o analiza mai clara in privinta veniturilor obtinute prin realizarea acestei investitii .
      E usor sa critici toate initiativele primarului !
      Daca se va constata ca investitia a fost una de succes, asteptam din partea lui Chereji promisiunea publica ca nu va mai candida la postul de primar .

    • Dle Mircea, așteptăm și vom vedea.
      Nu critic toate inițiativele primarului, doar pe cele pe care le consider că sunt împotriva intereselor bistrițenilor! Când a făcut lucruri bune l-am lăudat.
      Nu pot să fiu de acord cu inițiative gen varianta ocolitoare prin pădurea Codrișor, pârtie de schi foarte scumpă (24 milioane de lei, din credit bancar), pod de aproape 5 mil.lei care nu rezolvă descongestionarea traficului în partea de jos a orașului, parc industrial din a cărui suprafață cca o treime este în pantă pe care nu se poate construi, căsuța veverițelor pentru care am ajuns de râsul țării și multe altele.
      Nu pot fi de acord cu faptul că bugetul municipiului este gestionat prost și netransparent. Cu resursele pe care Bistrița le are puteau fi făcute multe lucruri utile pentru bistrițeni : Piața Decebal, parcări, străzi cu toate utilitățile, măcar o grădiniță nouă, etc.
      Nu pot să-l aplaud pe primar pentru că nu luat măsurile organizatorice de a porni pârtia când condițiile meteo au permis. Este impardonabil să promovezi o asemenea investiție și să nu asiguri personal autorizat pentru operarea instalațiilor pârtiei, mai ales că în studiul de fezabilitate era o atenționare privind riscul lipsei personalului specializat. Este impardonabil să nu iei măsurile necesare pentru alimentarea cu energie electrică la puterea proiectată.
      Am recunoscut public că am fost oponentul acestei investiții, dar tare aș dori să ne explice logic dl. primar cum l-am încurcat ca să nu poată porni pârtia de la 1 decembrie 2016.
      Nu știu dacă în anii viitori vom mai avea asemenea condiții meteorologice.
      Vă salut cu respect și mai discutăm anul ce vine.

  • Prima prioritate pentru dezvoltarea Bistritei de care trebuie sa se preocupe toti politicenii este VARIANTA OCOLITOARE.

    Singurul loc unde trebuie realizat ADVENTURA PARC este Padurea Elevilor si Studentilor „Shuleward”. Aceasta vrem nu vrem acum este o padure PARC, nu existista nici-o o justificare pentru a distruge o noua portiune de padure numai de dragul dea da de lucru telescaunului pe timpul verii.

  • ce e rentabil in aceste investitii?
    in corni oamenii vor sa-l de-a jos pe primar ca nu stie sa impodobeasca bradul!
    e rentabil sa impodobesti bradul?
    activitatea primariei este rentabila?
    o investitie facuta primarie din taxele cetatenilor e normala sa mai fie inca o data taxata cu plata de acces?
    iluminatul public e rentabil?
    nimic nu e rentabil si nu e mai placut decat o cazatura pe o partie de schi facuta din banii tai si a urmasii urmasilor lor!!!

    • Cata” inteligenta ”
      De ce sa-ti faci nevoile si dupa aceea sa te mai stergi la fund ; nu e rentabil .

    • de ce?
      raspuns la intrebarea lui urzica
      oriunde poti sa-ti faci nevoile este o urzica ce asteapta …uscandu-se..dupa care se sterge pe la gura!

    • Discutia despre rentabilitate nu are sens in context. Exemplele date de dvs.: iluminatul public, împodobitul bradului sunt edificatoare. „Plata accesului” nu reprezinta o taxa ci plata unui serviciu de catre utilizatori. Este normal ca aceasta sa acopere costurile de operare (cel putin partial). A pune problema recuperarii investitiei din aceasta taxa (prin acoperirea si a dobanzilor) este deasemenea un non sens. O investitie publica se judeca in cadrul analizei economice nu in cel al analizei financiare. Pentru asta insa n-am auzit nici un argument pertinent semn ca nu este nimeni pregatit pentru asta la nivelul municipiului. Pe de alta parte sa ti nefolosita o investie publica gata facuta si sa mai si apreciezi ca asta duce la economii este de departe cea mai mare prostie pentru ca neaga insusi sensul pentru care acea investitie a fost facuta. Cum tot o prostie este si discutia despre oportunitatea investitiei post factum. Singura discutie care are sens in acest moment este cea privind optimizarea utilizarii facilitatii publice create pentru ca aceasta sa aduca cele mai mari beneficii comunitatii locale.

  • Cum cat a fost primar nu a facut nimic noi ceilalti nu avem nimic de criticat in afara de faptul ca a ocupat o functie degeaba! Asa cum o ocupa si acum! (comentariu editat)

    • Daca ocupa functia degeaba orasul nu ajungea asa dezvoltat cum e acum. Adu ti aminte cu era acum 8 ani.

    • mrs. ma refer strict la dl Chereji. Comentariul meu suna altfel doar ca cenzura este valabila la Timponline ca nu cumva sa suparam caricaturile care ne „reprezinta”!

    • Timp Online nu aprobă cuvinte calomnioase și jignitoare la adresa unei persoane indiferent de numele ei, instigări la ură și violență, alte exprimări din acest spectru, și nici acuzații grave pentru care nu sunt prezentate dovezi.

  • Domnule consilier local Chereji, daca î-mi este permis aș vrea să vă pun o întrebare:

    De ce nu a-ți construit Varianta Ocolitoare Bistrița când a-ți fost primar sau când PDL-ul a condus Bistrița?

    Va doresc o seara agreabila

    • Gusti bacsi, î-mi permiteți să va pun o întrebare? De când nu a-ți mai fost la iskolaba?

    • Augustin, şi eu ți-aş pune o singură întrebare: de ce nu ai învățat gramatica limbii române atunci cănd ai fost la şcoală?…

    • Dragă Jancsi, am și eu o oarecare vârstă. Trebuie să recunosc că nu am mai fost demult la ‘iskolaba’. Să-mi fie scuzate inezactitățile lingvistice pe care le fac din grabă.

    • Problema este nu că le faci din grabă, ci din ninci școlabă. Iar ungurul cântă așa unui prieten ca tine: Pentru Gusti că-i flăcău, hău! hău! hău! Tot eu să te învăț românește, măi Gusti?

    • No bine mă vere ungur! Dacă așa zîci matale, păi atunci îi musai să fie așă.

      Hău și văleleleu!

  • Sa nu uitam ca investitiile in Bistrita(Leoni, Roseance, etc s-au facut pe vremea fostului primar).
    Sunt curios sa aflu ce mare investitor a venit sa puna pe picioare o afacere de la zero fara de cei deja mentionati, a adus actualul primar.Aici nu discutam de magazine gen Lidl sau Altex, aparitia lor este salutara dar sunt angajate cateva zeci de persoane.
    Avem nevoie de locuri de munca ,de investitii in aceasta directie fara de care vom intra intr-o criza mai dura ca ultima , ca urmare a masurilor populiste puse in practica de actualul guvern

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.