Actualitate

Nuţu Tabără, noul director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud

Inginerul Nuţu Tabără este, de luni, noul director, ce-i drept interimar, al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud, instituţie condusă până nu demult de Valentin Pop Mititean (PDL), detaşat, între timp, în judeţul Dolj.

După „lupte seculare” care au durat câteva luni bune în care Ministerul Agriculturii nu a găsit altă formulă să scape de şefii PDL decât detaşându-i în alte judeţe, iată că a sosit momentul în care Nuţu Tabără îşi poate prelua în sfârşit funcţia de şef al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, instituţie extrem de importantă pentru o largă categorie de cetăţeni numiţi impropriu fermieri.

Din păcate, din cauza unei viziuni de brigadier a fostului director Valentin Pop Mititean, DADR Bistriţa-Năsăud a părut mult timp o instituţie inutilă care adună cifre de la statistică şi îşi pune semnătura pe ele. În realitate însă, DADR ar trebui să fie  instituţia cea mai importantă dintr-un judeţ preponderent agricol, cea care vine în întâmpinarea fermierilor de toate vârstele, le spune ce fonduri sunt, ce bani pot fi accesaţi, îi sprijină, ca instituţie bugetară, pe toţi producătorii care contribuie cu bani la bugetul din care îşi iau apoi salariile funcţionarii. Dacă nu face asta, e demnă să se desfiinţeze.

Aşteptăm din partea noului director o altă viziune. Un prim pas ar fi ca DADR să aibă un site al său, actualizat în fiecare moment, încărcat nonstop cu informaţii. Iată un exemplu: http://www.directiaagricolabihor.ro/ ales la pură întâmplare ca dovadă că se poate.

Timp Online îi urează mult succes în activitate noului director.

Cristiana Sabău

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.