În timp ce se afla cu un grup de 20 turiști belgieni și olandezi pe un traseu turistic între Pasul Rotunda și Vf. Omu, o femeie în vârstă de 45 de ani, de cetățenie belgiană, s-a răsturnat cu ATV-ul.
La locul indicat au fost alocate de urgență un echipaj de prim ajutor SMURD, două echipaje ale jandarmilor montani Rodna și un echipaj aparținând Salvamont Bistrița-Năsăud.
Victima a fost preluată cu o contuzie la nivelul hemitoracelui stâng și, după stabilizare, a fost predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD plecat în întâmpinare din Bistrița, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Din fericire, femeia este în afara oricărui pericol, fiind transportată la UPU din cadrul Spitalului Județean Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.
Foto: ISU Bistrița
Adaugă comentariu