Actualitate

O companie din Bistrița va fabrica armament, muniție și vehicule militare de luptă

O mare companie din zona industrială a Bistriței a decis să-și modifice obiectul de activitate adăugând alte trei coduri CAEN, mai precis 2540 – Fabricarea armamentului și muniției; 2910 – Fabricarea autovehiculelor de transport rutier și 3040 – Fabricarea vehiculelor militare de luptă.

Hotărârea a fost luată de AGA extraordinară a Comelf SA în data de 15 noiembrie a.c. la care au fost prezenți acționarii care dețineau 81,14% din capitalul social.

În Adunarea Generală Ordinară care s-a ținut cu o zi mai devreme, s-a decis ca anul viitor Comelf să facă investiții care depășesc o jumătate de milion de euro. Tot atunci s-a stabilit că bugetul pe 2020 va fi 31,3 milioane Euro venituri și peste 750.000 euro profit brut.

Potrivit site-ului companiei, Comelf s-a dezvoltat de la început că o întreprindere specializată în producția de utilaje și instalații destinate protecției mediului înconjurător. În acest sens a fost cumpărată de la firma Lurgi o licență pentru producția de electrofiltre. Împreună cu ICPET București în calitate de proiectant, în perioada anilor ‘80 Comelf a executat o întreagă gama de electrofiltre pentru centralele electrice pe cărbune prinse în programul național de industrializare al țării. De asemenea în această perioadă s-au produs o gama largă de electrofiltre și filtre cu saci destinate industriei cimentului pentru o serie de țări din Asia, Africa, Orientul Mijlociu.

După 1990 s-a restrâns considerabil piața internă ca urmare a reducerii masive a programelor de investiții din România, segment de piață care absorbea cea mai mare parte a produselor Comelf. În această situație Comelf a fost nevoită să se orienteze spre piață externă și spre alte domenii de activitate. S-a continuat într-o oarecare măsură legăturile cu firma Lurgi în producția de utilaje destinate protecției mediului înconjurător până prin anii 1999, după care cifra de afaceri cu acest partener a căzut practic la zero. Concomitent s-a încercat pătrunderea pe piață produselor destinate industriei energetice cifra de afaceri pentru acest gen de produse crescând an de an. De asemenea s-a mărit treptat producția de componente și utilaje terasiere ele ajungând că la un moment dat să reprezinte 40 % din cifra de afaceri.

Astăzi produsele executate de Comelf pot fi grupate în următoarele categorii:

  1. Componente și mașini terasiere
    • Mașini complete (concasoare, mașini de turnat asfalt)
    • Componente (sașie, brațe)
  2. Părți pentru centrale electrice cogenerative cu turbine pe gaz
    • Sisteme de filtrare aer
    • Difuzoare
    • Inlet plenum
    • Exhaust plenum
    • Diverter
    • Coșuri evacuare gaze
  3. Construcții mecanice din oțel inoxidabil
  4. Părți pentru turbine eoliene
    • Carcase transformator
    • Rame transport pentru ax și nacela
    • Construcții sudate complexe
    • Rame componente Canopy
  5. Echipamente pentru desprafuirea gazelor industriale
    • Electrofiltre
    • Filtre cu saci
  6. Echipamente pentru tratarea și epurarea apelor uzate
  7. Echipamente hidromecanice și hidroenergetice
  8. Părți sub presiune (cazane, schimbătoare de căldură, conducte de răcire, rezervoare de stocare)
Etichete

8 comentarii

  • HA,HA, HA…..oare ce armate o sa cumpere chestii fabricate de comelf? la banii care ii dau oamenilor in cateva luni o sa ramana doar directorii si protejatii lor

    • Vom vedea ….dar in caz de război, stim cu totii ca fabricile de armament sunt primele distruse. Deci avem toate șansele să o luam la greu in caz de război.

    • In al doilea război mondial, un mic orășel din Germania a fost masiv bombardat și incendiat pentru o mica făbricuță in care se făceau chipurile muniție. Oameni nevinovați au murit arși de vii, împrăștiați de bombe. Este vorba de orașul Pforzheim din vestul Germaniei. Sunt materiale multe pe internet. Nu știm care e probabilitatea sa înceapă un război…dar dacă se pune problema….ganditi-va unde vor fi primele atacuri. Rafinării și fabricii de muniție/armament. Bazele militare sunt in principiu aparate.

    • La comelf este ca pe plantatia de bumbac, sclavie si bataie de joc la adresa angajatilor. Aveti sefi care te iau la bani marunti si pe urma te rade pe la spate. Bine ca am scapat de acolo, dupa 2 ani mi-am dat seama ca este o fabrica de nebuni… cretu a facut o partie de noroi… cam asa este si treaba in comelf, o mentlitate proasta.

  • Comelf fabrică doar șasiul, nu tiot autovehiculul.
    Unii fac cablajele, alții bateria, alții fabrică motorul etc.
    Mai mult ca sigur vehiculele nu vor fi asamblate în Bistrița.
    Comelf este doar un furnizor. Pentru cine?
    Pentru industria română de armament sau pentru export?
    In caz de război nu bombardează nimeni orașul. Armele din ziua de azi sunt foarte performante, lovesc acolo unde trebuie.
    Din avion de la 10.000 m, noaptea, cu laser, de nici nu știi că e deasupra ta.
    Am văzut un program la TV cum distrugeau diferite obiective din Orientul Mijlociu.
    Avioanele F16 ale scandinavilor.. tot ei au bombardat și in Libia, decolau din Italia zburau peste Marea Mediterană, bombardau noaptea și se întorceau in Italia.
    Unul pilota, unul țintea, vedeau totul prin infraroșu, Cu ZOOM iar dacă erau civili prin preajmă nu trăgeau.
    Dura cam 1 minut de la momentul când apăsat pe buton și până lovea misila.
    Eu zic că e bine pt Comelf, pt Bistrița, pt angajați, pentru export, pentru balanța comercială etc.

  • In caz de bombardament toti trepadusii au ocazia sa isi faca un selfie sus pe fabrica. Vor fi multe artificii fabuloase de la glonte. Ce ziceti de propunere dragilor postaci ?

  • Se gasesc bani pt. asa ceva, care nu fac altceva decat numai distrug, iar bani pt spitale, scoli, azil de bătrâni, gradinite,..etc.Nu se gasesc….!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Iubitor de viata Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS