Actualitate

O familie din Bistriţa, implicată într-un grav accident rutier pe DN 1, la Azuga. Femeia a murit (FOTO)

O femeie de 53 de ani din Bistriţa, Aurica Cotoc, a murit, iar soţul ei Sorin este grav rănit după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un grav accident rutier pe DN 1 la Azuga. Cei doi soţi se întorceau acasă de la Bucureşti unde şi-au petrecut Paştele împreună cu naşii lor, dar nu au mai ajuns la Bistriţa. Aurica a murit, iar soţul ei e grav rănit.

Accidentul s-a petrecut marţi dimineaţa pe DN 1 în staţiunea Azuga din judeţul Prahova. Maşina în care se aflau soţii Cotoc s-a ciocnit de Aurica Cotoc 1un autoturism de teren în care se aflau alte două persoane. În urma impactului, Aurica Cotoc a decedat, soţul ei a fost grav rănit, iar persoanele din cealaltă maşină au suferit răni grave. Circulaţia în zonă a fost blocată temporar.

Cele trei victime care au supravieţuit impactului au fost preluate de un elicopter SMURD şi transportate la Bucureşti.

Potrivit conducerii Serviciului de Ambulanţă Prahova, Aurica Cotoc a decedat fiindcă a suferit multiple traumatisme. Soţul ei, Sorin Cotoc, are bazinul rupt. Altă victimă a suferit traumatism de coloană cervicală cu suspiciune de şoc spinal, iar a treia a suferit un şoc hemoragic şi un traumatism abdominal. Poliţiştii urmează să stabilească modul în care s-a produs accidentul.

Potrivit unor apropiaţi ai familiei, cei doi soţi Cotoc şi-au petrecut Paştele la Bucureşti, împreună cu naşii lor. La întoarcere, Sorin Cotoc, aflat la volan, ar fi intrat într-o depăşire şi s-a ciocnit frontal de un autoturism de teren. În urma impactului, maşina pe care o conducea, un Opel, ar fi „zburat” 20 de metri.

Aurica Cotoc lucra ca agent de distribuţie într-o reţea multinaţională, iar soţul ei e angajat CFR.

Ca şi cum şi-ar fi prevestit sfârşitul, femeia şi-a postat pe Facebook o fotografie de copertă în care două berze îşi iau zborul spre cer.

Sursa foto: Realitatea.net, Libertatea şi Facebook

accident azuga 2 accident azuga 3 accident azuga 4 accident azuga 5

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.