O femeie de 59 de ani din Bistrița a căzut de la etajul 4 al unui bloc situat în zona din spatele Poștei de pe str. Ștefan cel Mare, echipajele medicale făcând manevre de resuscitare, din păcate fără succes.
La fața locului, mai exact la un bloc de pe str. Tudor Vladimirescu, s-a deplasat o ambulanță cu medic din cadrul SAJ Bistrița-Năsăud, femeia fiind găsită inconștientă, în stop cardio-respirator.
Echipajul medical a început imediat resuscitarea. Din păcate, organismul femeii nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aceasta fiind declarată decedată la locul intervenției, a anunțat Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
”Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au intervenit la un apel sesizat prin 112, în municipiul Bistrița. Conform primelor date, o femeie de 59 de ani, din Bistrița, a căzut de la etajul IV al unui bloc de locuințe. Din nefericire, aceasta a decedat. Cadavrul femeii a fost preluat de Serviciul Medicina Legală pentru efectuarea necropsiei. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.
Foto: SAJ BN
🖤🌷 Doamne Ferește!!
🙁 Șocant…