Actualitate

O femeie care a vrut să se angajeze la un abator în Germania a ajuns prostituată. Consecința

O femeie care a vrut să lucreze în Germania, prin intermediul unui bărbat care i-a promis un post la un abator, a ajuns să se prostitueze, fiind sechestrată de bărbatul respectiv într-o încăpere fără acces la hrană și apă. Acesta a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți clienți și a luat toți banii.

Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au intrat pe fir și, după ce au făcut investigașii l-au arestat pentru trafic de persoane.

”S-a reținut că, în august 2021, bănuitul a recrutat prin inducere în eroare, prin promisiuni de angajare la un abator în Germania, o persoană vătămată majoră, în scopul exploatării ei sexuale.

Astfel, după ce a transportat și cazat victima (într-o localitate din landul Niedersachsen), i-a reținut documentele de identitate, determinând-o, inclusiv prin acte de violență și prin lipsire de libertate, să practice prostituția în folosul său.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că bărbatul a sechestrat persoana vătămată, într-o încăpere fără acces la hrană și apă, ulterior obligând-o să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți clienți și însușindu-și sumele obținute din exploatarea acesteia.

La data de 31 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a bănuitului pentru 30 de zile”, se arată într-un comunicat.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.