Potrivit lui Ovidiu Gabrian, șef serviciu în cadrul Poliției Locale Bistrița, la locuința Minervei Maria N., o femeie de circa 50 de ani care locuiește pe strada Colibiței din Bistrița, polițiștii locali au găsit peste douăzeci de pisici care mișunau atât în apartament, cât și la subsolul clădirii.
„Am primit o sesizare din partea vecinilor care nu mai pot suporta zgomotul și mirosul. A mers acolo un echipaj și a constatat că cele relatate se confirmau. Doamna respectivă are un număr mare de pisici, peste douăzeci în orice caz, care mișună atât în apartament, cât și la subsol. A fost amendată cu 200 de lei și i s-a dat termen 15 zile să-și ducă aminalele de acolo”, a declarat Ovidiu Gabrian.
Potrivit sursei citate, după ce echipajul a plecat din zonă s-a mai primitr încă o sesizare că ar mai fi o doamnă care o ajută pe respectiva să-și crească pisicile, aceasta fiind și ea identificată și amendată.
În cazul în care proprietara pisicilor nu se va conforma și nu va duce pisicile în altă parte, ea riscă încă o amendă.
„Nu este singurul caz din Bistrița. Și pe strada Arțarilor am găsit o doamnă care avea opt pisici și-i scotea din minți pe vecini. Și mai sunt și alte cazuri”, a declarat Gabrian.
Potrivit Hotărârii Consiliului Local 153/2009 privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a domeniului public, persoanele fizice care dețin animale de companie pe teritoriul municipiul Bistrița au voie să dețină un număr de cel mult două animale de companie (câini, pisici) într-un apartament sau casă de locuit și să asigure acestora condițiile, îngrijirea și atenția necesare. Ei mai sunt obligați să aibă acordul scris al majorității locatarilor scării în care se găsește apartamentul de deținere a animalului de companie, (inclusiv al locatarilor din apartamentul superior, inferior și din cele învecinate de pe același etaj).
Amenda pentru cei care nu respectă aceste reglementări este de la o sută la zece mii de lei.
Adaugă comentariu