O companie din zona industrială a Bistriței, cu activitate în sectorul metalurgic, va concedia colectiv mai mult de jumătate dintre angajați, potrivit informării transmise Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Este vorba despre Betak SA care va concedia colectiv circa 100 de angajați dintre cei 179 pe care îi are acum. ”Așa au anunțat, însă până la încheierea negocierilor interne numărul poate fi mai mic”, a declarat Angela Koos, directorul AJOFM, pentru publicația locală Timp Online.
Conform sursei citate, disponibilizările vor avea loc etapizat, începând cu 1 martie a.c., iar persoanele concediate vor intra în șomaj. Printre angajații vizați de concedieri se numără muncitori din producție, șoferi și personal TESA.
În 12 decembrie 2025, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis cererea formulată de Betak SA de intrare în insolvență pentru datorii totale de peste 62 de milioane de lei la data depunerii cererii în instanță.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este ziua de mâine, iar cel pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor 17 februarie 2026.
Betak produce conductori sub formă de bandă sau rotund, electrozi de împământare și alte componente ale instalaţiilor electrice care au rolul de a disipa în sol suprasarcinile electrice şi descărcările accidentale de tensiune, fulgerele şi trăsnetele. De asemenea, este producător de parapete de protecție stradală și de structuri metalice diverse.










Sa ia imprumut de la camatari ca sa tina salariatii,asa cum a facut ciuma rosie timp de 37 de ani.Imprumuturi pentru stadioane,aeroport,handbal,specialii de la stat,specialii pensionari,toate agentiile inventate de ciolaci,chelneri ,etc,iar acum platim 1 miliard de euro pe luna pentru dobanzi.La privat cat faci atata ai,la mafioti daca nu ai, iei imprumut,iar 10% din lucrari ii bagi la jab.
O sa fie un joc mare pentru Bistrita momentul cand Leoni o sa inceapa disponibilazari in masa. E doar o chestiune de timp daca se urmareste declinul industriei auto si nevoie de cablaje.
De mentionat ca investitori “strategici” nu au mai aparut in judet in ultimii 15 ani cel putin. Parcul Industrial e mai mult de 3 sferturi gol iar fimele existente sunt in mare parte tot firme locale ce si-au relocat sediul.
Drumuri rapide, cale ferata realibilitata si lobby pe la marile ar trebui sa fie prioritatea administratiei locale si judetene. Dar ei viseaza avioane 🙂