(FOTO) O vară și o toamnă extrem de secetoase au dat peste cap planurile multor fermieri, nu și ale celor care cultivă lavandă. Lidia Tiron, o învățătoare din Braniștea, care renunțat la profesia ei de dragul florilor mov și foarte parfumate, își freacă mâinile de bucurie. Afacerea ei merge ca pe roate.
Lavanda este o plantă care iubește căldura, iar anul acesta s-a bucurat din plin de ea și a crescut mare și frumoasă. Așa se face că afacerea merge ca pe roate și toată familia învățătoarei are de câștigat de pe urma ei.
”După șapte ani în care am fost învățătoare și educatoare am renunțat la învățământ din cauza sistemului. Iubesc copiii din tot sufletul, dar asta e situația. Soțul meu a venit cu propunerea să cultivăm lavandă, am intrat pe internet, în săptămâna următoare am cumpărat butașii și de acolo a început totul. Începuturile nu au fost grele. A fost chiar super fain, doar că, la început, ne gândeam: oare înflorește, nu înflorește? A înflorit. E al patrulea an în care cultivăm lavandă. Avem în jur la 3500 de fire. Nu foarte multe, deci putem spune că, în primul rând e pasiune și apoi afacere. Am început să facem săculeți de lavandă, apoi pernițe și alte produse pe care le vindem și de acasă, și de pe internet, dar și la târguri. Noi facem parte din Asociația Produs în Bistrița-Năsăud și atunci suntem invitați la diferite evenimente mai mul locale”, ne-a spus Lidia Tiron.
Ea nu regretă nicio clipă că a plecat din învățământ unde spune că nu s-a simțit apreciată decât de copii.
”Am lucrat și educatoare și învățătoare. Nu mi-a plăcut faptul că trebuia să lucrez după regulile lor, nu după ceea ce gândeau copiii și după mentalitatea lor. Și cu copiii am avut expoziții în fiecare an, numai că le apreciam noi, părinții și câteva cadre care nu erau invidioase”, a spus ea.
Familia Tiron din Braniștea face așadar aranjamente cu lavandă, pernițe cu lavandă pentru aromaterapie indicate pentru cei depresivi, persoanelor care suferă de anxietate, dar și săculeți cu lavandă foarte buni împotriva moliilor. De asemenea, mai găsiți la ea uleiuri de lavandă care se folosesc mai ales în anotimpul rece pentru combaterea virozelor.
”Mai facem biscuți cu lavandă, sirop de lavandă, dulceață de lavandă. Tot inventăm tot felul de chestii cu lavandă. E o aromă deosebită. Vom încerca și lavanda ca și condiment să vedem cum merge în mâncăruri. Se fac și diverse evenimente cu lavandă: nunți, botezuri, chiar am făcut și buchețel de mireasă și aranjamente pe mașină. Am fost foarte mulțumită și măreță cum zic eu. Am trimis și în străinătate. La arabi am trimis o grămadă de pernițe, de exemplu. Cineva nu știa ce să ducă în dar și a mers cu un geamantan plin. Erau și ușoare și parfumate, era ceva mai deosebit. Am vândut și în țară, trimit prin poștă, dar și de acasă vând. Ne merge foarte bine. Cine lucrează are. Cred că fiecare trebuie să ne punem la treabă partea noastră creativă. Noi, cum lucrăm cu atâtea aranjamente, ne punem mintea la contribuție și mereu facem ceva nou”, a spus ea.
Familia Tiron mai face și uleiul de lavandă din care se pot pune câteva picături pe pernă sau se pot face infuzii.
”Apa de lavandă merge foarte bine la ten. Lavanda chiar e benefică pentru toată lumea și, de altfel, începe să fie tot mai apreciată. Am comenzi, lumea apreciază și lucrurile hand-made, dar și ce facem noi cu lavandă. Lumea se apreciază și le cumpără. Din afacerea asta se poate trăi dacă ești harnic și muncești. Dacă stai și te uiți la plantă și buruiana e lângă ea, atunci, nu. Planta trăiește 20 de ani în pământ garantat. Se întâmplă să și moară câte una-două iarna dintre cele firave. Se plantează primăvara sau toamna, iar apoi îngrijirea e simplă. Trebuie să fie curățată de buruieni, apă nu necesită fiindcă e iubitoare de soare și de foarfecă. Se taie de două ori pe an primăvara și toamna, iar acum în octombrie o pregătim pentru iarnă, deci o tundem. Lavanda poate fi cultivată oriunde, doar să nu băltească apa. V-am spus: nu necesită apă, ea iubește soarele. Oricine își poate face o mică grădină de lavandă. În aceste veri secetoase chiar a fost o recoltă foarte bună. Culegeai seara câteva rânduri, iar în ziua următoare parcă erau iar înflorite. Seceta i-a priit lavandei”, a spus Lidia Tiron.
Ca să arate bine aranjamentele, toată familia Tiron lucrează: ”Tati face aceste vaze din scoarță de copac, eu lucrez cu tehnica șervețelului, cu panglicile. Noi le facem cu mâinile noastre și de-asta am zis că ne fălim cu lucrul acesta. Mama, Angelica Lăpușan, e cu lucrurile de mână”.
”Mi se pare ceva relaxant. Am început să croșetez și mă simt bine. Dacă sunt și în pensie, nu pot să stau să nu fac nimic. Câteva luni m-am dus la serviciu după ce m-am pensionat, dar apoi m-am gândit că mai bine acasă, cu fata, cu mica noastră afacere. E mai bine așa, să fim liniștiți, să nu fim cu stres. Eu le recomand celor care ies la pensie să nu stea, să facă ceva. Încep bolile, încep problemele, dar așa nu mai simțim nimic, ne gândim ce să mai coasem, ce model să mai facem. Eu mă odihnesc croșetând. Și noi ne facem planuri de viitor și ne gândim să amenajăm mai bine plantația ca să poată veni oamenii să-și facă fotografii dacă vor”, a spus Angelica Lăpușan.
Familia Tiron poate fi găsită în Braniștea la șoseaua principală la numărul 373, dar și pe internet AICI și AICI.
Respect!
Felicitari din toata inima si mult succes!
Ce femeie superba la chip!
Învățământul bistrițean? Altcineva? Pur și simplu n-am înțeles.
Daca nu ai auzit de „frumoasa si bestia”, asta e. Nu are nici o leg cu invatamantul actual care e mai mult decat o bestie. E iadul insusi. In schimb Doamna este frumoasa foc!
Totuși, nu ați răspuns la întrebare. Cine-i bestia?
Felicitari si mult succes!!!
E pseudonimul sub care ma semnez atunci cand scriu pe acest site. Nu am facut aluzie la nimeni!
O.k. Mulțumesc.
Din totdeauna am iubit lavanda. Doar că abia in urmă cu puțin timp am decis să mă reinventez , și să îmbin utilul cu plăcutul. Doamna Lidia și mama ei au fost cele care m-au asigurat că niciodată nu e târziu pentru un nou început. Cu dăruire și dragoste, făcând pași mici și siguri nu ai cum să nu reușești! Felicitări doamnelor și mult succes pe mai departe!