”Procesul de facturare se derulează normal, fără întârzieri cauzate de schimbările aduse de OUG 27/OUG 119. Astfel, au fost deja implementate noile prevederi valabile începând cu 1 septembrie pentru energie electrică, cele pentru gaze naturale rămânând nemodificate”, anunță E.ON Energie România.
Compania precizează:
”Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie au fost emise facturile plafonate către toți clienții casnici eligibili. Procesul va continua pe parcursul lunii octombrie, astfel încât toții clienții companiei vor primi facturile la timp, evitându-se astfel situațiile în care aceștia primesc mai multe facturi într-o singură lună.
Compania a făcut eforturile necesare astfel încât toate modificările impuse de legislația valabilă la 1 septembrie să fie implementate rapid, iar clienții noștri să poată beneficia de schema de suport de la stat.
E.ON Energie România recomandă clienților să opteze pentru autocitire și să transmită indexul în perioada menționată pe factură. Astfel, clienții se asigură că odată cu înregistrarea citirii de la distribuitor nu vor avea valori mari ale facturilor de regularizare. Totodată, este importantă respectarea termenelor contractuale de plată pentru evitarea situațiilor nedorite precum întreruperea furnizării sau costuri adiționale generate de plata cu întârziere (dobânzi penalizatoare). De asemenea, compania încurajează clienții să adopte măsuri de eficiență energetică, ceea ce înseamnă o atitudine responsabilă și economii la bugetul propriu, fără a diminua confortul”.
Ceea ce spune E On este minciuna sfruntată. Chiar astăzi am avut o discuție cu un operator de la Call center-ul EON, care mi-a zis ca au întârzieri la emiterea facturilor.
Eu sunt Prosumator, și când am cerut sa mi se emită facturile, mi-au emis factura doar pe ce am consumat, și aceea pe estimare. Factura pentru ce am injectat in rețea nici vorba, nici ei nh știu când le vor emite.
Mint cu nerușinare .
Probabil fiind prosumator emit mai tarziu facturile,dar pt noi,ceilalți vin la timp..cel puțin eu le-am primit la timp….pana acum
Ce să mai vorbim, electrica furnizare nu a emis facturile nici pe august. Deși am trimis indexul.
Eu am primit de la ELECTRICA facturile. Ultima factură am primit-o în 30.09.2022, este cea emisă în 16.09.2022 pentru perioada 24-31.08.2022 pentru că de la 1 septembrie intră în vigoare noua ordonanță.
Nu am avut probleme cu valoarea facturilor niciodată.
Tata vara ati bantalit cu masinile si cu avioanele peste tat, amu nu mai aveti bani de facturi.