Actualitate

O mașină care a intrat într-un cap de pod a ars ca o torță

Stația de Pompieri Beclean a intervenit la intrarea în localitatea Nușeni, unde o mașină a intrat într-un cap de pod și a luat foc.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, însă autoturismul care a întrat în coliziune cu un cap de pod a ars aproape în totalitate, informează ISU Bistirța-Năsăud.

Șoferul a fost găsit în afara părții carosabile, conștient. Acesta prezenta leziuni ușoare, fiind preluat de echipajul de prim ajutor SMURD și transportat la CPU Beclean pentru investigații medicale amănunțite.

”La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că, pe o pășune din extravilanul localități, un autoturism a intrat în coliziune cu un podeț, după care a luat foc. Totodată, în afara autoturismului a fost identificat proprietarul acestuia, un bărbat de 55 de ani, din Nușeni, care a fost rănit. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul în cadrul unui dosar penal, deschis pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.