Social

O mașină s-a răsturnat în șanț, între Beclean și Cociu, și a luat foc. Cinci persoane, duse la spital

(FOTO-VIDEO) ACTUALIZARE O mașină în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat în șanț, între Beclean și Cociu, la fața locului fiind trimise un echipaj de pompieri și unul medical.

Cele cinci persoane (patru adulți și un copil) au ieșit singure din mașină, fiind transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate, informează ISU Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, mașina a luat foc.

”La accidentul dintre Beclean și Cociu, din primele verificări efectuate de polițiștii rutieri din Beclean la fața locului, a rezultat faptul că o femeie de 35 de ani din Bistrița, care conducea un autoturism pe DN 17, pe direcția de mers Bistrița – Beclean, din cauza neatenției a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a rasturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, cele cinci persoane care se aflau în mașină, printre care și un minor de 5 ani, au ieșit din mașină, ulterior autoturismul luând foc. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz, cercetările sunt continuate de către polițiștii din Beclean”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.