Actualitate

O parte din clădirile Şcolii nr. 1 Bistriţa vor fi modernizate cu bani europeni. Licitație pentru închirierea a cinci săli de clasă

Corpul de clădire în care funcţionează clasele primare ale Şcolii Gimnaziale nr. 1 Bistriţa şi sala de sport cu atelierele vor fi reabilitate de Primăria Bistriţa, cel mai probabil cu bani europeni pe care îi va solicita prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Municipalitatea vrea să încredinţeze direct elaborarea documentaţiei tehnico-economice la acest obiectiv de investiţii, aşa încât proiectanţii să aibă timp, în următoarele zece luni, să lucreze la ea.

Reabilitarea şi modernizarea şcolii presupun intervenţii la o clădire care a fost construită în anul 1964 şi care, încă din anul 2010, avea tencuiala deteriorată,  sistemul de îndepărtare și colectare al apelor pluviale de pe acoperiș, de asemenea, trotuarele din jur distruse, avea tâmplăria, pardoselile, instalaţiile electrice, sanitare şi termice, respectiv acoperişul deteriorate.

Conform municipalităţii, în anul 2011 au fost elaborate pentru corpul de clădire respectiv auditul energetic, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI). În anul 2012 a fost elaborat și proiectul tehnic pe specialități. Conform auditului energetic, elaborat în anul 2011, imobilul inregistrează pierderi de energie prin pereții exteriori, ferestrele din lemn și planșeul ultile.

Primăria doreşte, în afară de reabilitarea corpului de clădire menţionat şi a sălii de sport, şi construirea unei săli de sport de aproximativ 1100 mp, pe terenul liber aflat în proprietatea Primăriei municipiului Bistrița, care să permită desfășurarea orelor de sport în condiții optime, ținând cont de numărul mare de elevi care frecventează cursurile Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bistrița.

Cursurile Școlii Gimnaziale nr. 1 sunt frecventate în anul școlar 2015-2016 de 1177 elevi, dar există o previzionare a școlii pentru următorii cinci ani care arată o creștere a numărului de copii școlarizați în medie 1228 elevi/an.

Până atunci, Primăria Bistriţa organizează în data de 08.09.2016, ora 14.00, licitaţie publică deschisă pentru închirierea a 5 săli de clasă în suprafaţă de 52,80 mp fiecare, în vederea derulării programului „Şcoală după şcoală”, situate în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 1 din bulevardul Independenţei nr. 46, Bistriţa. Documentaţia de licitaţie se poate procura de la sediul Serviciului public municipal „Direcţia Patrimoniu” din str. Gheorghe Şincai nr. 2, începând cu data de 25.08.2016, iar documentele de participare se depun până la data de 07.09.2016, ora 15.30. Licitaţia va avea loc la sediul Primăriei municipiului Bistriţa – Piaţa Centrală nr. 6.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.