O provocare pentru domnul Ioan Oltean

Numai că, înainte să accepte această provocare, aş vrea să-l informez ce-l aşteaptă, domnia sa neavând altă profesie în ultimii peste 20 de ani decât cea de parlamentar, plătit cu bani de la buget. În zilele noastre, ca să fii jurnalist nu e suficient să ai un carnet şi un pix. E epoca în care fără reportofon digital, aparat foto (unul cât de cât e peste 2000 de lei, iar dacă mai adăugăm şi obiective ca să iasă politicienii bine în poze ajungem la 5000 de lei), abonament la internet cu bandă largă  şi abonament la internet mobil, telefoane pe toate reţelele, laptop şi maşină nu are rost să te gândeşti măcar că ai putea face această meserie.

Trăim în secolul în care cititorul/privitorul/ascultătorul e cât se poate de exigent. Vrea mult, vrea bine, vrea acum, dacă nu cumva ieri. Consumatorului de presă nu-i pasă că e duminică, că e noapte, că e Crăciun, că e Paşti. El vrea să ştie ce se întâmplă, iar dacă nu-i spui tu, îşi caută informaţia în altă parte. Nu ar fi nicio problemă dacă şi în cazul jurnalistului ar funcţiona regula „luna trece, leafa merge”, dar nu funcţionează. Un parlamentar poate avea iniţiative legislative sau poate să nu aibă, poate vorbi în Parlament sau poate dormi, ia aceiaşi bani indiferent dacă face legi bune sau proaste sau dacă nu le face deloc. În presă, ca oriunde altundeva în mediul privat, lipsa performanţei se plăteşte. Nu ai cititori, nu ai publicitate, nu ai bani, mori. Nu am auzit însă, până acum, să se aplice regula şi în cazul parlamentarilor, nici măcar în cazul celor cu mai multe mandate.

Mi-e greu să cred că, după ce nu a avut grija salariului în ultimii 20 de ani, domnul preşedinte Ioan Oltean va dori să o aibă acum, când se apropie de pensionare. Îl informez că noi o avem zi de zi. Cei angajaţi se tem că vor fi daţi afară, cei care deţinem mici afaceri în media ne întrebăm destul de des cât vom mai putea rezista, aşa că acceptăm cu bucurie inversarea rolurilor.

Onest nu poţi vorbi decât la persoana întâi, aşa că eu voi vorbi în numele meu personal şi îl invit pe domnul deputat Ioan Oltean să renunţe la mandatul său de parlamentar şi să intre în presă. În schimb, eu mă ofer voluntar să conduc PDL Bistriţa-Năsăud şi să fiu deputat în locul dânsului. Îi garantez că nu e cazul să-şi facă nicio grijă. Sunt capabilă să organizez câte o cafenea în fiecare seară, săptămânal câte o paradă a modei, de Crăciun parada brăduţilor, de Paşti parada iepurilor. Pot da zece comunicate pe zi toate pline de metafore intraductibile. Nu am nevoie să mă închid în birouri şi să mă screm o lună ca să scriu un text de trei rânduri, nici nu-mi trebuie nu ştiu ce pregătire ca să dau la imprimat pixuri cu numele PDL.

În calitate de parlamentar şi preşedinte de partid pot pupa zilnic o sută de moşi şi babe, n-am nicio problemă să spun fiecărui jurnalist că fără el nu concep să ţin conferinţe de presă, nici să mă prefac îngrijorată de trecerea tuturor sateliţilor pe lângă Pământ. Sunt, de asemenea, capabilă să tapetez tot sediul PDL cu fotografii din judeţ, nu doar un perete, şi, dacă mă enervez, pun şi pe dalele din centru inimi, trandafiri şi săgeţi. Dacă e nevoie, utilizez tot la a doua frază „vă spun cu toată sinceritatea” şi „aşa ceva nu s-a mai întâmplat din 1990 încoace”.

Aş putea continua scenariul acesta până mâine, numai că m-am plictisit eu însămi gândindu-mă la ce înseamnă să fii om politic în România. Ştim cu toţii ce înseamnă şi, tocmai de aceea, cred că cel mai inspirat lucru pe care-l poate face orice politician este să tacă naibii din gură şi să nu ne mai dea lecţii, nici nouă, jurnaliştilor, nici altei categorii profesionale fiindcă noi toţi le plătim salariile, nu ei ni le plătesc nouă.

Aş vrea să-l informez pe domnul Ioan Oltean că are armate de consilieri locali şi judeţeni care dorm în papuci şi iau indemnizaţii lună de lună pentru că se duc şi ridică mâinile la comandă în tot felul de consilii În afară de doi-trei care-şi mai cască gura pe la câte o şedinţă, toţi tac şi încasează bani mulţi şi nemeritaţi, fac înţelegeri pe la spate cu puterea şi câte o gargară în public doar, doar păcălesc vreun prost. Toţi retribuiţii ăştia degeaba nu au decât, dacă le dă mâna, să facă opoziţie adevărată. Numai că nu le dă mâna. Dacă nu sunt ei angajaţi la stat, sunt nevestele lor, dacă nu au ei contracte cu statul, au neamurile lor, dacă nu au dosare penale gata, sunt în lucru. Dintre toţi aleşii PDL, niciunul nu şi-a donat vreodată indemnizaţia, niciunul nu a făcut ceva pentru comunitate. Toţi fac numai pentru ei. Da, ştiu, e foarte comod să scoţi cărbunii cu mâna presei, iar tu să încasezi bani publici şi să-i cerţi pe jurnalişti în timp ce-ţi intră pe card indemnizaţia de la CL, CJ sau Parlament. E foarte comod, dar e penibil!

Şi mai vreau să-i amintesc domnului Ioan Oltean, veşnic supărat că presa „l-a tocat” pe Liviu Rusu, că era şi culmea culmilor să-l lăudăm după ce l-am văzut cu cătuşele la televizor. Când va face oricine de la orice alt partid ce au făcut „oamenii Măriei Sale” (a se citi Botiş, Andreica, Rusu) vă garantez că niciun jurnalist care se respectă nu îşi va permite să ascundă mizeria sub preş precum au făcut-o, într-un mod penibil şi ruşinos, instituţiile de presă cumpărate de Liviu Rusu prin interpuşi.

Cristiana Sabău