Actualitate

O zi călduroasă și o noapte furtunoasă. Cod galben

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud în perioada miercuri 25 mai, ora 12.00 – joi 26 mai, ora 08.00.

În intervalul menționat în Maramureș, Transilvania, local la munte, iar îndeosebi spre seară și noaptea și în Banat, Crișana și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…70 km/h și pe arii restrânse 80…90 km/h), averse torențiale şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse în noaptea de miercuri spre joi (25/26 mai) și în restul teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi (26 mai), acestea vor fi mai frecvente în regiunile sud-estice.

Conform prognozei ANM până în 5 iunie, în Transilvania regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 21…25 de grade şi ale minimelor de 8…12 grade. Mai cald decât normal va fi în 25 mai (cu valori diurne de 25…30 de grade) şi posibil în jurul datei de 2 iunie, dar în 28 mai vremea va fi răcoroasă, cu maxime termice de 18…22 de grade şi minime de 4…8 grade, mediat regional. În 25 şi 26 mai se vor semnala local fenomene asociate instabilităţii atmosferice, iar probabilitatea pentru ploi mai frecvente va creşte după data de 29 mai.

Meteo.BN:

Vremea se încălzește, miercuri 25 mai, astfel că valorile termice vor creşte în comparație cu cele din ziua precedentă. În Bistrița-Năsăud aşteptăm valori cuprinse, în marea lor majoritate, între 22°C în zonele submontane până spre 26/27°C la podiş.

Partea nord-vestică şi centrală a teritoriului țării noastre va fi afectată, începând din orele serii de un front rece. Parametri convectivi vor fi, astfel, în creştere şi treptat instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată. În orele serii aşteptăm dezvoltări convective locale care pot lua aspect sever, mai ales in centrul si sudul județului, arealul acoperit, din datele de acum, fiind incă in discutie. Vor fi averse torentiale, fenomene electrice vânt cu aspect de vijelie si, punctiform căderi de grindină care izolat poate fi de medii si mari dimensiuni. Apoi, începând cu miezul nopții, un sistem convectiv compact va aborda teritoriul județului dinspre vest. Extinderea sa este mare, astfel, tot județul va fi afectat de instabilitate accentuată, vom avea o linie de vijelie în fața acestuia, care, local, în funcție de configurația topografică poate genera rafale de vânt de peste 80 / 90 km/h. Vor fi frecevente descărcări electrice, ploi torențiale şi grindină.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.